wadi rum desert iordania
Iordania

Secretele ținutului roșu. Un loc tulburător de frumos, unde te simți ca pe Marte

de în 21 octombrie 2016

Ne sculăm dis-de-dimineață. E ora 5.45 și deja suntem de trei zile în deșert în Iordania, în tabăra condusă de Obeid, un beduin la vreo 50 ani, și de doi dintre fiii săi mai mari, Nayel și Salem. Azi e ziua în care facem trekking și trebuie să plecăm pe răcoare. Ghid ne va fi nu Nayel, cel care până acum ne-a plimbat cu un jeep prin toate cotloanele deșertului Wadi Rum, ci Abdullah, un bărbat de aproximativ 60 de ani care face și el parte din familia extinsă a lui Obeid.

Beduin originar din satul At Wessa, aflat în apropiere de tabăra în care ne aflăm, Obeid a renunțat treptat la îndeletnicirile tradiționale și a început să facă turism. Precum mulți alți beduini care acum plimbă mai mult turiști decât capre, și Obeid a ridicat o tabără pentru vizitatori în inima deșertului.

Alcătuită din câteva corturi din pâslă groasă, tabăra lui Obeid se desfășoară la baza unui grup de stânci înalte, maroniu-roșiatice, străpunse de mii de găuri și de nișe mai mari sau mai mici, ca și cum ar fi făcute din milioane de bucăți mici de rocă lipite laolaltă la întâmplare de o mână nevăzută. Locul ales pentru tabără e perfect: amplasată lângă peretele de stâncă, le oferă vizitatorilor mai multă protecție în caz de furtură de nisip (din fericire, noi nu am prins așa ceva când am fost acolo în octombrie 2014!).

Întins în sudul Iordaniei, Wadi Rum nu este decât o mică parte din uriașul Deșert al Arabiei. Însă Wadi Rum este departe de imaginea sahariană a deșertului cu care am crescut în minte: în loc de dunele de nisip monotone care se succed până hăt, departe, Wadi Rum e o întindere aridă de nisip maroniu-roșiatic, înțepat din loc în loc de stânci și de canioane amețitor de înalte, cu pereți verticali, care țâșnesc din pământ. Întreaga regiune seamănă mai degrabă cu peisajul din zona Marelui Canion din SUA și amintește și de fotografiile făcute pe Planeta Roșie. Nu degeaba, o parte din scenele exterioare din filmul Marțianul (cu Matt Damon) s-au filmat chiar în Wadi Rum.

wadi rum desert iordania

Trei umbre în deșert

wadi rum desert iordania

wadi rum desert iordania

wadi rum desert iordania

Pe la 7 dimineața plecăm la drum alături de Abdullah. Îmbrăcat într-o haină neagră lungă până în pământ (numită „thobe”), încălțat în sandale și cu o ghutra în carouri albe și roșii înfășurată pe cap, Abdullah pornește înaintea mea și a lui Valeriu, deschizând drumul presărat din loc în loc de smocuri de ierburi verzi uscățive ivite din nisipul roșu.

Ne îndepărtăm de tabără și, la un moment dat, vedem o gaură în nisip, înconjurată de dâre lungi care se îndreptau spre ea.

„Snake?”, întreabă Valeriu.

Abdullah, care nu știe decât câteva cuvinte în limba engleză, dă din cap că „Nu”, iar apoi desenează pe nisip o șopârlă.

Tot mergând, dăm peste un alt model brodat pe nisip de micile vietăți ale deșertului. Privit de aproape, urmele păreau să formeze o țesătură fină ca un milieu înflorat aruncat peste nisip. Aș fi putut să jur că erau făcute de niște păsări care țopăiseră pe nisip, însă beduinul ne-a contrazis din nou și a desenat iarăși cu degetul în nisipul cald: mai întâi corpul rotund, apoi capul și piciorușele – era un gândac.

wadi rum desert iordania

wadi rum desert iordania

wadi rum desert iordania

wadi rum desert iordania

wadi rum desert iordania

wadi rum desert iordania

Beduinilor le place să deseneze pe nisip. Nayel, fiul lui Obeid, ne-a arătat din primele zile cum arată urmele lăsate pe nisip de măgari, de cămile sau de șoareci. Din doar câteva apăsări îndemânatice în nisip, cu pumnii, cu degetele sau cu podul palmei, Nayel reușea să deseneze urmele unor animale extrem de diferite.

Deși este un deșert, Wadi Rum nu este complet sterp și potrivnic vieții. În plimbarea cu Abdullah am văzut chiar și o floare albă și delicată, cu multe petale, care arăta ca un crin în miniatură, apărut prin cine știe ce minune în mijlocul mării vălurite din nisip.

wadi rum desert iordania

wadi rum desert iordania

wadi rum desert iordania

wadi rum desert iordania

wadi rum desert iordania

Abdullah se descalță și, în picioarele goale, ne conduce până în vârful unei dune roșii, de unde vedem deșertul până departe. La coborârea de pe dună, îmi dau seama că nisipul pe care calc e atât de fin și de moale încât picioarele mi se afundă în pudra roșie până sub genunchi. Cobor mai mult alunecând odată cu straturile de nisip decât pășind.

După aproape o oră și jumătate de mers ajungem la Cei 7 Stâlpi ai Înțelepciunii, o formațiune geologică ce arată ca un mănunchi de coloane.

„Stop here for 5 minutes”, ne spune Abdullah, iar apoi se îndepărtează de noi. Se întoarce cu fața spre Mecca și se pune în genunchi. E ora primei rugăciuni din cele 5 tradiționale pe care musulmanii credincioși le respectă cu strictețe. Face câteva mătănii, se așază cu capul plecat la pământ și se roagă în tăcere.

wadi rum desert iordania cei 7 stalpi ai intelepciunii

Cei 7 Stâlpi ai Înțelepciunii

Deși poartă numele de Cei 7 Stâlpi ai Înțelepciunii, formațiunea nu pare să aibă decât vreo 5 coloane mai mari. A fost numită așa prin 1980, după numele unei stânci descrise de ofițerul britanic T.E.Lawrence (cunoscut și ca Lawrence al Arabiei) în cartea sa omonimă în care și-a povestit memoriile din timpul Revoltei Arabe împotriva Imperiului Otoman din anii 1917-1918. Totuși, se pare că T.E.Lawrence, care a condus și a unit triburile arabe împotriva turcilor, se referea la alte stânci.

Abdullah își termină rugăciunea și pornim mai departe, spre intrarea în canion. Ne strecurăm de-a lungul pereților înalți și zgrunțuroși ai siq-ului, un defileu unde cărămiziul rocilor e întrerupt din când în când de câte o stâncă neagră. Mult mai scurt și mai puțin spectaculos decât siq-ul de la Petra, defileul din apropierea Celor 7 Stâlpi merită totuși să fie vizitat, mai ales deoarece este o drumeție ușoară și plăcută.

Pe la 10 dimineața, când ieșim din siq, Abdullah se oprește iarăși, se pune în genunchi și se închină din nou spre Mecca.

wadi rum desert iordania

wadi rum desert iordania

wadi rum desert iordania

Înainte de prânz ne întoarcem „acasă”, la tabără, ca să evităm arșița de la miezul zilei. Deși eram în octombrie, temperaturile din Wadi Rum pot ajunge ușor la 30 de grade Celsius pe timpul zilei.

Ne așezăm pe jos, pe pături, la umbra unei pânze agățate de stânci și de niște stâlpi, și ne înfruptăm din prânzul delicios pe care l-a pregătit Salem: lipii cu humus, iaurt, dulceață, ulei și mirodenii. La final, ne îndulcim peste măsură cu ceaiul tipic, nelipsit de la nicio masă pregătită de beduni: numit în glumă „beduin whiskey” („whiskey-ul beduinilor”), e atât de dulce (și de bun!) încât aș putea să bag mâna-n foc că dacă l-aș bea non-stop, prin vene ar începe să-mi curgă zahăr în loc de sânge.

wadi rum desert iordania

Pe după-amiază, când dogoarea s-a potolit, pornim în a doua tură cu ghidul nostru Abdullah.

De această dată, bătrânul beduin ne duce la alte stânci, mari și netede, cu zeci de desene de animale scrijelite în rocă: oi, cămile, păsări, capre, toate petroglife făcute de vechii locuitori ai deșertului în urmă cu 500 de ani. Deșerul Wadi Rum este plin de astfel de desene simple (cel mai tare m-a distrat o oaie neterminată care părea să aibă 8 picioare), dar care sunt cu adevărat tulburătoare prin vechimea lor.

wadi rum desert iordania

wadi rum desert iordania

wadi rum desert iordania

wadi rum desert iordania

Petroglife din Wadi Rum

wadi rum desert iordania

„Oaia” cu 8 picioare

wadi rum desert iordania

Abdullah ne conduce apoi la locul numit „Casa lui Lawrence”, unde se spune că ar fi stat ofțerul britanic T. E. Lawrence în timpul Primului Război Mondial, când a luptat alături de triburile arabe împotriva turcilor.

„Casa” nu este, de fapt, decât o stâncă roșiatică în care cineva a sculptat un portret naiv al lui Lawrence, iar în apropiere se află un fel de butic al deșertului ridicat din țesături și macaturi, cu o mulțime de covorașe și de pernuțe colorate așternute pe jos.

wadi rum desert iordania

wadi rum desert iordania

Portretul lui Lawrence al Arabiei

wadi rum desert iordania

wadi rum desert iordania

Petroglife

wadi rum desert iordania

wadi rum desert iordania

Fati, un tânăr îmbrăcat într-o thobe albă până în pământ, ne iese în cale și ne invită înăuntru. Luăm loc pe o băncuță pe margine, în vreme ce în mijlocul casei se înfierbântă un ceainic plin cu ceai, într-o vatră din cărămizi în care arde focul.

Ospitalier, Fati ne servește cu ceai, ne pune două ghutra pe cap și ne face poze amuzat. Ne spune că și el face parte tot din familia lui Obeid.

„De obicei nu am timp să beau ceai. Vin mulți turiști”.

Însă lucrurile încep să se schimbe, din păcate. Ne povestește că, din cauza conflictelor provocate de Statul Islamic la granița cu Iordania, foarte mulți turiști își anulează rezervările. Doar în ultima lună, din 100 de turiști, 60 și-au anulat excursiile. Însă Fati ne spune încrezător că Iordania continuă să fie sigură, în ciuda conflictelor din Siria și din Irak.

După ce mi-am cumpărat o cremă și o bucată înmiresmată de ambră (pe care am aflat că iordanienii îl numesc „bedouin perfume”, adică „parfumul beduinilor”), am pornit spre tabără pe alt drum, de-a lungul stâncilor înalte.

wadi rum desert iordania

wadi rum desert iordania

wadi rum desert iordania

Seara, am văzut un cer întunecat superb, pe care Calea Lactee se înălța din spatele stâncilor ce înconjurau tabăra lui Obeid, arcuindu-se apoi ca o spinare lungă peste boltă. A fost cel mai frumos și mai luminos cer nocturn pe care l-am văzut vreodată.

La masă, băieții – Salem și Nayel – ne-au încântat iarăși cu o cină făcută la nisip (puiul, așezat pe un fel de grătar cu etaje, se coace pe jăratic într-un butoi din tablă îngropat în nisip). La sfârșitul zilei, parcă pentru a contrazice temerile lui Fati, ne-am strâns la masă vreo 15 persoane: portughezi, germani, români și iordanieni.

Cineva a zis că sunt reprezentate mai toate regiunile: Europa de Vest, Europa Centrală, Europa de Est și Orientul Mijlociu. Am zâmbit fericită: în ciuda regiunii explozive în care se află, Iordania, acest micuț stat prietenos înconjurat de atât atât de multă violență, continuă să se deschidă cu bucurie pentru toți cei care vor să o descopere.

wadi rum desert iordania

Băieții scot din pământ grătarul înțesat de fripturi de pui

wadi rum desert iordania

După masa de seară, Nayel le oferă ceai turiștilor din tabără

wadi rum desert iordania

wadi rum desert iordania

Tabăra lui Obeid sub cerul plin de stele

wadi rum desert iordania

Calea Lactee, așa cum se vede în deșertul Wadi Rum

Înainte să ajung în Iordania am visat vreo 6-7 ani la această călătorie. Un alt loc pe care visez să îl văd este Azerbaidjan și exotica sa capitală, Baku, aflată pe litoralul Mării Caspice.

Te invit să îmi povestești, într-un comentariu la acest articol, o excursie de neuitat pe care ai petrecut-o oriunde în lume (nu neapărat în Asia), iar la final să menționezi și destinația ta favorită (sau cea pe care îți dorești să o vizitezi), cu link spre site-ul momondo.ro. Link-ul poate fi către o destinație de pe momondo.ro (exemplu: Lisabona) sau către rezultatele unei căutări (exemplu).

La final, cea mai bună poveste a unui cititor din România va fi răsplătită de echipa Momondo cu o călătorie în valoare de maximum 1.000 de euro. Mai multe informații despre regulamentul concursului Momondo, organizat cu ocazia sărbătoririi a 10 ani de la înființarea companiei, găsești AICI.

Dacă ți-a plăcut acest articol și vrei să citești și despre alte destinații din Asia, urmărește Andreea în Asia și pe Facebook.

Iată cum a fost și excursia mea în Aqaba, în sudul extrem al Iordaniei:

Aqaba, orașul prins între mare și deșert

TAG
RELATED POSTS
8 Comments
  1. Răspunde

    Traian

    21 octombrie 2016

    Pentru mine cea mai frumoasa excursie a fost la Paris in 2009, cand am zburat si prima data cu avionul. Au fost 10 zile pline de drumuri si experiente, am mers pana cand nu ne mai simteam picioarele si cand ajungeam la cazare devenise greu pana si drumul din pat pana la bucatarie sau baie 🙂 Am fost cu vaporasul pe Sena, am fost evident in Turnul Eiffel, am cumparat tot felul de branzeturi puturoase si am vizitat catedrale gotice, am fost si in Defance, am facut si cliseul clasic cu lacatelul legat de pod, am fost si la DisneyLand si Luvru evident, dar cel mai mult m-a impresionat Cite de Sciences.

    De vizitat mi-ar placea mult sa ajung in Maroc 🙂

  2. Răspunde

    Sorin Breazu

    21 octombrie 2016

    Bine le mai povestești, Andreea! Au rămas cu mine cuvintele din finalul relatării tale. Descoperirea frumuseților acestei lumi ar trebui să fie poate prima noastră grijă în această viață. Ne-ar scăpa de multe probleme serioase. În Iordania, cu toate că peisajele sunt magnifice, cu stâncile ei roșii măcinate de timp și de vânt și de nisip, oamenii, beduinii, par să fie o atracție la fel de interesantă.

    În călătoriile mele, limitate deocamdată doar la câteva națiuni latine și alte câteva anglo-saxone, plus vecinii geografici ai țării noastre, nicio comunitate nu m-a impresionat mai mult decât cea ateniană, unde fiecare cetățean știe precis care este traseul protestelor de stradă, dar e complet ignorant când vine vorba de respectarea regulilor (Grijă mare la traversarea străzilor în Atena, semafoarele și indicatoarele stradale sunt doar elemente decorative, nefiind luate în seamă nici de șoferi, dar nici de pietoni).

    Dacă Iordania e Planeta Roșie, pentru mine Atena este Planeta Albă. Partenonul este cel mai calm și liniștitor loc unde am fost vreodată. De acolo poți vedea tot orașul, cu mii și mii de case albe, care-și schimbă nuanța după cea a cerului. Poți vedea și marea, care i-a purtat pe greci, în trecut, până-n Dobrogrea. Nu ai cum să nu devii filosof după ce ai văzut Atena.

    Spiritul orașului este apărat cu ferocitate de atenieni. Exemplu: Doi atenieni bătrâni, cu mustăți albe și cămăși în carouri, au tras o masă și două scaune în mijlocul unei străzi înguste din ”centru” și au început să joace cărți. Șoferii care aveau treabă prin zonă își opreau mașinile, cântăreau situația și, după câteva secunde, luau invariabil aceeași decizie: se întorceau din drum. Fără înjurături și fără claxoane. Este doar un exemplu microscopic al unei societăți care a ales în urmă cu multă vreme să pună libertatea pe primul loc.

    Putea să nu fie așa. Dacă grecii nu câștigau bătălia de la Termopile, cine știe ce ar fi oferit Occidentul astăzi. De aceea, aș dori să văd Teheranul, să aflu puțin din ceea ce ar fi putut să fie și din ceea ce a fost și din ceea ce este.

  3. Răspunde

    Natalia Mariana

    22 octombrie 2016

    25 decembrie 2012…primesc cadou de la Mosul o excursie de o zi la Venetia.Timpul parca zboara in timp ce eu,insotita fiind de ajutorul Mosului depanam amintiri.Ajunsa in superbul oras italian sunt intampiata de un grup de colindatori..romani!A fost placut sa ascult colinde romanesti,chiar in ziua de Craciun…Cladiri ce ies din apa si se inalta spre cer,barcute,vaporase, gondola,stradute inguste,umiditate,porumbei si un mesaj pe un zid care imi atrage atentia „FUSEI AICI,FACUI ASTA”. Ma asez pe scari,imi inalt capul spre cer si zambesc.Cum ar fi sa merg intr-un alt colt al lumii si sa gasesc acelasi mesaj? Nu de alta ,dar cu un an in urma,tot in perioada sarbatorilor de iarna,mi s-a intamplat sa gasesc acelasi mesaj pe nota de plata la una dintre mesle pe care le serveam ,pe vremea cand lucram ca ospatar in Bucuresti. Autorul oare a ajuns si in Lisabona ?!

  4. Răspunde

    TEODORA

    22 octombrie 2016

    Mi-au placut pozele, mi-a placut articolul, mi-ai trezit amintiri….am fost intr-o excursie in Israel si Iordania, am fost la Petra, nu-mi venea sa cred ochilor ce vedeam, desi nu am patruns atat de mult in desert ca tine, dar acele amintiri mi-au ramas in suflet, intotdeauna in excursiile mele imi place sa descopar locuri dar mai ales oameni noi, si da, am dat peste oameni deosebit de agreabili si politicosi, oameni simpli, cu mainile batatorite dar cu zambetul pe fata….mi-a placut excursia din Capadocia, iar un ” taram ” parca desprins din filmele sf…si aici m-au impresionat locurile si cu siguranta oamenii…dupa ce ne-am cazat la hotel, am facut o scurta plimbare prin acel orasel vechi, unde copiii munceau alaturi de parintii lor, ii priveam cum se ajutau unii pe altii la descarcat marfa din masina care venise aprovizioneze magazinul familiei….sau cum o fetita cu codite, nu mai mare de 10 ani, zambitoare, amabila, ne intreba in engleza ce dorim sa cumparam de la taraba lor cu fructe si legume, si-i traducea apoi tatalui…sau cum cativa barbati tineri, prajeau seminte de floarea soarelui , toata noaptea, pentru ca dimineata, semintele erau incarcate in saci si trimise pentru a fii ambalate urmand drumul magazinelor….si-i priveam cum munceau, cum ne-au oferit ceai si paine, de fapt un fel de lipie, calda, scoasa din cuptor…sau batrana care facea un fel de placinte, un aluat subtire intins pe o piatra fierbinte pe care apoi punea branza si marar….sunt amintiri atat de frumoase pentru ca-mi amintesc de oamenii aceia simpli pe care nici nu stiu cum ii cheama dar care ne raspundeau cu un zambet si cu o mana intinsa….unde mi-ar place sa mai merg ?….tot in astfel de locuri cu oameni buni si calzi, sa le vad casele, sa le cunosc obiceiurile, sa pot sa cred ca poate sa fie liniste , prietenie oriunde in lumea asta…..mi-ar placea sudul Spaniei sau sudul Italiei….sa fie cald, plante viu colorate,atmosfera primitoare.

  5. Răspunde

    Maria Stanoiu

    23 octombrie 2016

    O excursie de neuitat pentru mine a fost cea in care am strabatut Europa de la est la vest si inapoi pe doua roti alaturi de sotul meu. Deoarece mi-am notat impresiile undeva, si pentru ca sunt prea multe de povestit ca sa le pot pune aici, o sa dau un copy-paste din jurnalul meu – „My european adventure” – partea de inceput:

    „Tocmai ce am parasit Romania… Ma rog, acum vreo 20-30 km, asta pentru ca la noi timpul nu se mai masoara in ore, minute, secunde, ci in kilometri. Ne indreptam spre Sziget si spre surprinderea mea pe ziua de azi, la fel ca si ieri, reusesc sa-mi tin flip-up ul ridicat. Ceea ce inseamna ca-l pot asculta pe Coverdale cu al lui „Gimme all your love tonight”, ca pot admira orasele ungurilor si ca pot mirosi un salcam din padure sau florile frumos aranjate prin gradinile caselor. Dupa Sziget, o sa intram pe autostrada, unde, la cum ma cunosc, cel mai probabil o sa adorm pana la urmatorul popas… Asa ca mai bine sa admir acum peisajul si sa ma bucur de vremea frumoasa. Da, e soare, poate chiar cam mult soare, dar la viteza, pana la urma, e acceptabil. Se mai compenseaza cu vantul/curentul de pe strasse, sau cu zonele de padure. Am ridicat ochii mai devreme din telefon si am vazut ca am intrat intr-un oras mai mare din Ungaria. O fi Sziget? Are si un rau mare peste care trecem chiar acum… Mi-e lene sa-l intreb pe al meu – probabil e chiar Sziget… Anyways, din ce vad atunci cand imi ridic ochii pare foarte frumos. Ca toata aventura noastra care acum e in plina desfasurare.”

    Ulterior am aflat ca era intr-adevar Sziget, iar raul ala mare era Tisa…

    „Incepe sa ma fure iar somnul, asa ca mai bine mai arunc aici un cuvant doua. Ca de exemplu, „kijarat”, despre care eu credeam ca e un oras maghiar. Mi-a luat vreo 300 km sa ma prind ca, de fapt, inseamna iesirea de pe autostrada… ”

    Primul popas a fost la Viena, iar urmatoarele orase vizitate (de-a lungul unei luni si a 6,300 Km pe doua roti) au fost: Praga, Hanovra, Wacken (la festival), Amsterdam, Rotterdam, Haga, Bruxelles, Bruges, Oostende, Paris (highlight-ul excursiei pentru mine), Strasbourg si Nuremberg…

    Daaaaaar…mai am atat de multe de vizitat din lumea asta, si un loc unde as vrea musai sa ajung (si unde pana acum n-am reusit) este: Tokyo!

  6. Răspunde

    Maria Florentina

    23 octombrie 2016

    Citesc despre calatorii pe un site renumit al Romaniei si stomacul mi se oprise pe meze, mancarea traditionala din Cipru. Incepusem sa intreb in stanga, in dreapta si ce sa vezi nimeni nu era cu mancarea traditionala ca mine. Au trecut ceva ani si anul acesta vara fiind foarte scurta, 2 saptamani la marea Egee si o saptamana la Marea Neagra, am zis sa plecam in Cipru. Ce credeti voi ca mi a mai pasat de Marea Egee cand am auzit ca aveam ok-ul sotului sa plecam in Cipru? Nu, nu,nu!!!! Numai la meze ma gandeam!
    Cumpar bilete, cazare, inchiriez masina si pe aici mi-e drumul. Am ajuns spre dimineata asa ca burtica mea mai trebuia sa astepte deoarece tavernele erau inchise.Larnaca este orasul de plecare in fiecare zi. Am mancat meze de carne prima seara din concediu dar eram datoare sa ii arat sotului frumusetea Ciprului. Mancarea mult mai buna ca la greci, obiectivele turistice – un buchet adunat din Grecia, Turcia,etc. Depinde cat de visator esti si cat de multe poze ale obiectivelor ai vazut.
    Un obiectiv important al Ciprului este ” baia Afroditei”. Pai nu poate lipsi „AfroditaEu” de la aceste bai. Plecam dis de dimineata dar bineinteles ca ajungem la pranz la obiectiv deoarece mai facem cateva opriri neprogramate. Vedem o harta, nu intelem prea multe, lumea din jurul nostru se schimba cu ghete de munte, zic aoleo ce o fi aici. Recunosc ca nu am fost informata decat ffff putin in privinta acestei tari. Intram pe o alee lata, betonata, admiram boschetii din jur si ajungem la renumita „baie” unde ne astepta un indicator care spunea ” nu intrati”. Pe bune????? Am batut atata drum ca sa nu testez temperatura apei care ajungea pana la genunchi? Nu, nu,nu!!! Descaltarea repede de sandale si racoreste te cu apa cristalina care cadea de pe o stanca. Cand mai aruncam o ultima privire eu incantata vad pesti. Iauite iubi! Pesti! Sotul s a albit la fata la privirea pestilor. Tipari!?!?! Doamne bine ca traiesti! Dar e normal ca doar tu Afrodita mea i ai lasat sa iti pazeasca teritoriul! Lesin, imi revin si plec mai departe ca nu am timp de murit, mai am multe de gustat oftalmic si gustativ. Drumul avea indocatoare catre Blue Lagoon dar cat era de mers, de urcat si de coborat habar nu aveam asa ca trebuie sa pornim la adunat de informatii. Gasim o excursie de 15 euro pana acolo dar sotul cunoscandu ma zice” eu mai bine ma duc sa inchiriez un atv ca sigur vezi tu ceva pe acolo si imi dispare linistea ca trebuie sa pui tu mana sau cine stie ce sa faci. Batem palma, luam atv-ul 3 ore il anunt pe baiat ca daca imi place depasesc timpul si ii platesc la intoarcere, asta am facut o de bun simt ca aveam lasata o garantie de inca o vacanta. Si plecam la drum, yupii!!! Inceputul drumului nu e fabulos dar ne bagam pe drumuri laturalnice si gasim ceva de vis special pt doi indragostiti. Un canal lung de 50m lat de 4 m iar in paralel era o caldare naturala care era alimentata de alt canal gen pestera, totul la malul marii. Zona aceasta nu o pot descrie in cuvinte atat de fascinata sunt. As dori sa vad planeta rosie si sa merg pe urmele Andreei in Asia.

  7. Răspunde

    Corina

    23 octombrie 2016

    „Stiai ca eschimosii au 1000 de cuvinte care descriu renii?” i-a zis in timp ce cuvintele ei condensau pe geamul care despartea interiorul cald al vagonului de tren de zapada neatinsa care se desfasura sub rotile trenului ca o patura groasa si calduroasa.
    „Craiova, nu? Coboram aici?” a raspuns el, oarecum intrigat de nasul mic si turtit de geam.

    Era o dimineata rece de noiembrie cand stabilisera o intalnire la tonomatul de cafea din Gara de Nord. Urmau sa se uite la trenuri si sa isi imagineze de unde vin si unde pleaca oamenii grabiti. Un indiciu relevant erau bagajele- cu cat erau mai mari si mai colorate cu atat cresteau sansele ca inauntru sa se gaseasca pachetele cu bunatati pe care numai mamele de studenti stiau sa le faca, neaparat cu sarmale si o zacusca buna care iti pisca interiorul obrajilor si iti face dor de acasa. Daca geanta era mica, atunci speculatiile se transformau in adevarate povesti de viata. „Uite, doamna cu ghetele maro si geanta de mana vine in Bucuresti sa isi cumpere perdele. Are sigur o casuta din lemn cu o curte grozava si cu mult soare, dar e asa de obosita dimineata dupa ce sta si admira stelele de la geamul de la mansarda, incat vrea neaparat sa cumpere ceva draperii. Sigur, iti zic! Uite ca ar intra perfect in geanta cu care a venit.”

    Sau cel putin asta era planul…acum uite-i in tren, cu un bilet cumparat in graba pana departe, ca sa fie suficient timp sa decida unde coboara.

    CRAIOVA

    Pentru ea era prima oara cand ajungea aici. Zapada scartaia sub ghete si se turtea, lasand urmele picioarelor ei sa isi spuna povestea pe peronul din gara Craiovei. Cerul era gri si se confunda cu pamantul undeva in mijlocul campului ei vizual, stergand cu o guma linia orizontului, curband-o, impletind-o in jurul frunzelor copacilor si a cladirilor. Era frig, totusi, asa ca s-au pornit sa caute o cafenea din care sa continue povestea din gara.

    Pasii mici si grabiti alergau dupa pasii lui care mancau metrii, centimetrii, milimetrii dintre ei. II mancau si ii scuipau la loc intr-o fuga in care apropierea dintre ei se strangea si relaxa ca pieptul unui acordeon pe ritmuri alerte, ca o respiratie sacadata. Orasul se contracta si dilata si el si chipuri, chipuri, chipuri care apareau si dispareau din ochii ei ca bulele de aer dintr-o mamaliga care fierbe, numai buna intr-o dimineata de duminica atunci cand erau amandoi acasa si viata era infinita daca fierbeai niste oua, beai o cafea si discutai despre aventuri.

    Cald. Mamaliga de chipuri se pierdea acum pe partea opusa a geamului cafenelei. Cu doua ciocolate aburinde in fata priveau cum fierbe orasul in nuante de gri si negru si tencuieli zgariate.

    „Hai sa-i bucuram.”, i-a zis ea.
    „Hai!” i-a raspuns el si a scos un marker negru cu varful gros cu care a mazgalit o foaie de hartie cu o invitatie la cafea.

    Au platit si au gasit un xerox. Flyerul era gata! „Facem cinste cu o cafea/bere daca ne faceti cinste cu timpul vostru! Ne vedem la cafenea la ora 18:00!” scria cu litere groase, drepte, de arhitect pe un A4 facut in graba si impartit in centrul orasului.

    Si uite-i din nou in aceeasi cafenea, la ora 18:30, razand, band o cafea si discutand despre aventuri cu chipuri frumoase si oameni noi! Ea isi incalzea mainile pe o noua ceasca de ciocolata calda si zambea fetelor care o inconjurau si care isi imparteau un pic din aventura lor cu ei intr-o seara de noiembrie gri in care pasii lor au lasat urme pe zapada de pe peronul din Craiova.

    Excursia noastra de neuitat este mereu urmatoarea. Un tren luat in dintr-o gara, un zambet, oameni noi, Craiova sau Reykjavik, acolo unde au reni si aurora boreala si unde pasii mei mici si grabiti lasa dare in zapada proaspata, alergand si acum, dupa 9 ani, dupa ai lui. 🙂

  8. Răspunde

    Ioana Traista

    24 octombrie 2016

    Calatoresc mereu ca sa descopar locuri, oameni si experiente noi, dar mai ales ca sa descopar noi parti din mine care „acasa” nu ies la iveala atat de usor. Cele mai frumoase calatorii sunt acelea cand locul imi vorbeste, cand imi imaginez cum as trai acolo: unde mi-as face cumparatarile, unde mi-as bea cafeaua de dimineata, ce prieteni as avea, pe ce strazi as merge spre birou. Am inceput sa calatoresc mai mult dupa 20 de ani. Tot atunci mi-am schimbat si modul in care calatoresc. Ma pierd pe strazi, ma bucur de o cafea si sa ma uit la oamenii care vin si trec, discut cu localnicii despre locurile si lucrurile care conteaza pentru ei.

    Am avut parte de multe calatorii care au lasat o urma importanta. Cea care in vine in minte cel mai mult acum este Portugalia de acum doi 2 ani. Am facut un tur prin diferite orase din tara timp de 10 zile. M-am indragostit de Lisabona (din nou!), m-a cucerit Coimbra, m-am bucurat de Porto si dealurile lui, dar cel mai mult au ramas cu mine doua lucruri: oceanul si drumul vinului. Oceanul m-a fascinat mereu, dar acum a fost diferit. Se incheia o perioada importanta din viata mea si ma tot uitam la ocean si nu vedeam nimic dincolo de el, desi stiam ca exista. Mi-a dat incredere si m-a facut sa sper pentru mai bine. Stiam ca pentru ca ceva sa inceapa, altceva trebuie sa se termine. Iar drumul vinului a fost cel mai fericit moment dupa mult timp: era in masina cu prieteni dragi, mancam cirese cumparate de la o doamna de pe drum, ascultam muzica portugheza la radio (intamplator) si mergeam pe acest drum cu serpentine, intr-o zona deluroasa, de-a lungul unui rau.

    Portugalia este tara care mi-a vorbit cel mai mult pana acum. E plina de istorie, este un mix interesat de cultura europeana si maura, au o mancare excelenta, iar portugheza este una dintre cele mai frumoase limbi posibile. Un alt lucru care mi-a placut enorm este cum portughezi traiesc din plin fiecare zi. Strazi pline seara de oameni care canta, danseaza si se bucura de moment.

    Port in mine o bucata din acea vacanta. De fiecare data cand am nevoie de liniste, ma duc cu gandul la oceanul meu drag sau la gustul de cirese proaspete de pe drumul vinului. Descopar mereu locuri noi, dar o calatorie cu sens pentru mine este una in care ma (re)descopar.

    Am multe viitoare destinatii pe lista, dar locul in care-mi doresc enorm sa ajung este Sri Lanka.

POSTEAZĂ UN COMENTARIU