Înainte de a ajunge la Petra am visat ani buni la această călătorie.

Prima dată am văzut Petra într-un film, prin adolescență, deci în urmă cu vreo 15 ani. Era o ecranizare a poveștilor din „O mie și una de nopți”: tolănită pe un divan încărcat de perne moi, frumoasa Șeherezada îi spunea regelui persan poveste după poveste, pentru a-i abate gândurile negre celui care își executa în dimineața de după nuntă fiecare soție.

Îmi aduc aminte că, într-una din povești, un personaj urcat pe un covor fermecat zbura printr-un bazar, printre tarabe, mărfuri și negustori, trecând apoi prin fața unor coloane înalte tăiate în piatră. Un întreg oraș roșiatic construit în stâncă se înălța deasupra bazarului.

Arăta splendid și inițial am crezut că este doar un decor de film, un platou de filmare. Însă apoi am căutat pe internet numele orașului din film – Petra. Am văzut că acest oraș fabulos e cât se poate de real, că există cu adevărat. Aproape că nu-mi venea să cred că undeva în lumea asta exista un oraș sculptat în piatră roșie, unde locuințele, mormintele, coloanele și statuile luaseră naștere din stânca dură.

După o lungă perioadă de visare, am ajuns la Petra în octombrie 2014, alături de prietenul meu. Situl arheologic de la Petra este foarte mare: se întinde pe 26 de hectare, așa că noi am decis să stăm 3 zile în Wadi Musa, localitatea de lângă sit, ca să îl vizităm pe îndelete. Petra poate fi vizitată și într-o singură zi, de dimineața până seara, dar ar fi foarte obositor, mai ales în timpul orelor de la prânz, când soarele este foarte puternic. În plus, o zi nu ajunge și pentru locurile mai puțin cunoscute din Petra: trasee până în vârful stâncilor, oaze pline cu apă albastră, plantațiile de citrice sau grotele în care încă trăiesc beduinii.

Când mă gândesc acum la Petra, prima dată îmi vine în minte întinderea uriașă de stânci roșii-cărămizii care țâșnesc din pământul maroniu, sub un cer albastru sticlos.

Traseul de vizitare este interesant chiar de la început: de cum am intrat în sit, am trecut pe lângă niște structuri cubice megalitice care păreau desprinse dintr-o lume a giganților.

Însă Petra devine cu adevărat spectaculoasă odată cu intrarea în Siq, un defileu îngust care șerpuiește printre pereții verticali de stâncă până ajunge la Tezaur (Al Khazneh). Drumul este cu adevărat minunat: am întâlnit copaci care creșteau chiar din stânci sau pereți colorați în onduleuri negre, portocalii și roșii atât de desăvârșite încât păreau pictate de un om.

Stâncile, care aproape că se închideau deasupra mea în unele locuri, se înălțau până la peste 100 de metri. În cel mai înalt punct, pereții verticali șlefuiți de ape ajung la 182 de metri înălțime.

Defileul are o lungime de 1,2 kilometri, așadar plimbarea prin această despicătură în stânci, care era folosită și în trecut pentru intrarea caravanelor, nu este deloc una lungă sau obositoare.

Când am ieșit din Siq, priveliștea a devenit și mai copleșitoare: mă aflam în fața așa-numitului Tezaur, o structură tăiată în gresie roșiatică ce a devenit simbolul întregului oraș antic. De fapt, Al Khazneh nu era un Tezaur, ci un mausoleu-criptă construit în stâncă de arabii nabateeni cândva în secolul I d.Hr. Nabateenii, un trib de arab nomazi, sunt cei care au ridicat Petra în urmă cu mai bine de 2.000 de ani.

Deși Petra se află pe meleaguri orientale, influența arhitecturii grecești și elenistice este evidentă: fațada sculptată în piatră a Tezaurului are coloane grecești, statui, frize și un fronton care încoronează întregul edificiu. Numele „Tezaurul” vine de la o legendă locală potrivit căreia niște bandiți și-au ascuns prada în urna care se află în vârful intrării monumentale. În realitate însă urna are rol pur decorativ, fiind sculptată și ea tot din gresie.

Am citit pe net că (vă recomand site-ul oficial al sitului arheologic, este plin de informații utile), în secolul al IV-lea, nabateenii trăiau ca nomazi în corturi și nu erau interesați de agricultură. Își mutau turmele de animale acolo unde găseau apă și pășuni și făceau și comerț cu tămâie, mir și mirodenii pe care le aduceau din sudul Peninsulei Arabice. Cu timpul însă, nabateenii au devenit o societate organizată și și-au clădit un adevărat regat.

Au început să practice agricultura în mici oaze, iar în secolele I î.Hr – I d.Hr au construit Petra, orașul-capitală tăiat în piatră care a ajuns să numere o populație foarte mare pentru acea vreme, de 20.000 de locuitori.

Inițial, nabateenii își reprezentau zeii sub forma unor stâlpi sau a unor blocuri de piatră simple, fără alte trăsături. Cu timpul însă, au fost tot mai influențați de cultura greco-romană, așa că zeii lor au căpătat și ei forme și trăsături umane.

Împăratul Traian a fost cel care a cucerit regatul nabateenilor și l-a anexat Imperiului Roman. După cucerirea romană, decăderea Petrei s-a produs treptat, accentuată de schimbarea rutelor comerciale și a cutremurelor de pământ, care au distrus sistemul complex de colectare a apei construit de nabateeni.

Europenii au redescoperit Petra prin exploratorul elvețian Johannes Burckhardt, care a vizitat-o în 1812. Îmbrăcat în arab, a convins un beduin să îi fie ghid și să îi arate orașul antic. În anul 1985 Petra a fost înscrisă pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. În 2007, Petra a fost votată pe lista „Celor 7 noi minuni ale lumii”.

Cât costă o vizită la Petra

Biletele se cumpăra de la Centrul de Vizitare și au prețuri diferite în funcție de numărul de zile pe care vreți să îl petreceți la Petra:

* bilet de o zi – 50 de dinari iordanieni, adică în jur de 63 de euro (prețul este valabil pentru turiștii care petrec măcar o noapte în Iordania)
* bilet de două zile – 55 de dinari iordanieni
* bilet de 3 zile – 60 de dinari iordanieni
* bilet pentru turiștii care nu petrec nicio noapte în Iordania – 90 de dinari iordanieni
Copiii sub 12 ani intră gratuit.

Cum să vizitați Petra:

Dacă vreți să petreceți mai multe zile în Petra, cel mai indicat este să vă cazați undeva prin apropriere.

Noi am ales să stăm în Wadi Musa, cel mai apropiat oraș de situl arheologic (practic, sunt lipite unul de altul). Deoarece hotelul la care stăteam era amplasat undeva sus pe un deal, iar după multe ore petrecute în soare la Petra nu ne mai simțeam în stare să urcăm, în prima zi am luat taxiul înapoi la hotel. Când managerul hotelului la care stăteam ne-a văzut coborând din taxi, ne-a spus că nu trebuia să luăm taxiul: hotelul oferea curse gratuite dus – întors până la Petra pentru clienții lor (nu știu cum, dar nouă ne scăpase total lucrul ăsta). Când omul a mai auzit și cât am plătit pentru cursă (5 dinari), s-a crucit ( vorba vine 🙂 ) și ne-a spus că drumul de la hotel și până la Petra nu făcea mai mult de 1 dinar. Așa că în zilele următoare am profitat din plin de ofera generoasă a hotelului (e vorba de Sharah Mountains Hotel; noi ne-am simțit foarte bine aici, așa că îl recomand) și ne-am plimbat cu dubițele puse la dispoziție de hotel.

Petra este destul de mare (între Centrul de Vizitare și Ad Deir, numită și Mănăstirea, care este unul dintre cele mai îndepărtate obiective față de punctul de intrare în situl arheologic, sunt în jur de 6 kilometri).

În toate cele 3 zile pe care le-am petrecut la Petra noi am mers numai pe jos, însă există și alte mijloace de deplasare. Situl este plin de beduini care vă vor îmbia să mergeți cu cămila, cu calul, cu măgarul sau cu trăsura. Arși de soare, cu capetele acoperite de turbane și îmbrăcați de multe ori în haine care par mult prea groase pentru vremea călduroasă din această zonă semi-aridă, localnicii sunt peste tot, încercând să găsească mereu clienți.

Un drum cu trăsura de la Centrul de Vizitare și până la Tezaur costă 20 de dinari iordanieni (dus-întors; prețul este pentru două persoane). Turiștii nu au voie să intre în situl arheologic pe biciclete și nici cu alte vehicule personale.

De-a lungul timpului am auzit mulți oameni spunând că diferite destinații turistice i-au dezamăgit – nu arătau ca în poze sau erau prea aglomerate. Pe mine Petra nu doar că nu m-a dezamăgit, ci a fost o adevărată bucurie să o descopăr strălucind sub soarele neînduplecat al deșertului. Poate doar dacă aș fi avut covorul fermecat din „O mie și una de nopți” m-ar fi putut încânta și mai mult.

Despre locurile mai puțin cunoscute de la Petra am să vă povestesc într-un episod viitor!

Dacă v-a plăcut acest articol și vreți să citiți și despre alte destinații din Asia, urmăriți Andreea în Asia și pe Facebook.

• excursie la petra
• iordania
• petra
• petra iordania
• sit arheologic
• situl arheologic petra
• vizita la petra
• vizitare petra