Tocmai ce m-am întors din China, unde am petrecut 10 zile în perioada 29 septembrie-8 octombrie, și am 3 concluzii în cap: 1. soarta, Universul sau cum vreți să-i ziceți are un simț al umorului teribil, 2. zgârcenia te poate băga în cele mai mari belele și 3. dacă rămâi calm, te organizezi și îți pui mintea la contribuție, chiar și o excursie care se anunța a fi un dezastru poate fi salvată și transformată într-una memorabilă.

Dar înainte de a vă povesti toată tărășenia, să vă ofer puțin context. „Golden Week” („Săptămâna de Aur”) este numele dat în China unor perioade lungi de 7-8 zile în care angajații primesc liber pentru a celebra diverse sărbători (Ziua Națională, 1 Mai, Anul Nou Chinezesc etc). Sistemul „Săptămânilor de Aur” a fost introdus de autorități prin 2000 tocmai pentru a impulsiona turismul domestic și a-i face pe chinezi să circule, să consume, să cheltuie bani și, automat, să pună economia în mișcare.

Toamna, dacă Festivalul de la Mijlocul Toamnei pică în preajma Zilei Naționale a Chinei (1 Octombrie), „Săptămâna de Aur” ajunge să aibă chiar și 8 zile (pentru că se face „punte”, cam cum facem noi cu Paștele și 1 Mai). Și cum în 2025 s-a întâmplat fix așa, Festivalul de la Mijlocul Toamnei fiind pe 6 octombrie, Golden Week-ul a ținut 8 zile (1-8 octombrie), și s-a suprapus perfect cu perioada în care am fost eu în China. Tot ar fi fost o treabă dacă prindeam doar 2-3 la început sau la final din toată nebunia, dar nu, pe mine m-a lovit din plin toată săptămâna, de parcă fix asta mi-aș fi propus 🙂

Dar poate că veți spune „Ce mare lucru că te-ai dus în Golden Week? De ce e asta o problemă?” La noi, în minivacanțe, orașele sunt mai libere, pentru că toată lumea fuge la mare, la munte, la bulgari sau la greci. Dar în China oamenii vizitează în draci muzee, parcuri, palate, grădini, iar cele mai populare atracții turistice, cum ar fi Marele Zid Chinezesc sau Armata de Teracotă, se aglomerează din cale-afară. Eu am vizitat Armata de Teracotă pe 6 octombrie și ce am văzut acolo mi s-a părut de-a dreptul neverosimil (o să vedeți mai jos pozele).

Cred că prima dată am auzit de „surescitarea” turistică ce îi cuprinde pe chinezi de Golden Week pe la începutul anului, când începusem să mă gândesc serios la o excursie în China pentru această toamnă. Atunci a ajuns la mine un clip video filmat în octombrie 2024, în timpul „Săptămânii de Aur”. Ce m-a șocat cel mai tare a fost mulțimea de la Marele Zid, care era pur și simplu ticsit de oameni. Să spui că stăteau ca sardelele e un palid eufemism. Cineva povestea că stătuse 2 ore blocat pe zid. În toată săptămâna s-au înregistrat nu mai puțin de 765 de milioane de călătorii domestice în toată China. Văzând cum stau lucrurile, mi-am zis „Da, OK, nu o să mergem în perioada aia”.

Problema a fost că de atunci am uitat complet de toată povestea cu Golden Week. Am început să caut bilete ieftine de avion, iar prin vară, când am dat de un zbor București-Beijing dus-întors la 595 de euro cu Luftansa, cu o singură escală și bagaj de cală inclus, am zis că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap și am luat biletele pur și simplu, fără să gândesc.

Well, imediat ce le-am cumpărat mi s-a aprins un beculeț: „Dar stai, nu era Ziua Națională a Chinei în octombrie?”. Am căutat repede și, surpiză, luasem biletele fix în perioada „Săptămânii de Aur” (ceea ce, bineînțeles, explica și prețul mai mic al biletelor de avion, dar cine să mai gândească rațional când i-a luat mințile o așa-zisă super-ofertă). Când mi-am dat seama ce prostie am făcut, aproape că îmi venea să plâng. Îmi veneau în minte numai imaginile cu suta de mii de turiști îndesați pe Marele Zid în 2024.

După ce mi-am revenit din bosumflare, încurajată și de soțul meu care mi-a zis că poate așa o să am ocazia să văd ceva festivaluri sau celebrări mai speciale (artificii, lampioane, show-uri de drone etc), pe care altfel nu aș avea cum să le văd (nu am văzut nimic de genul, just saying :)), am decis să nu încerc să schimb data biletelor și să salvez ce se mai poate salva printr-o organizare – de data asta – fără greșeală.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să rezerv excursia la Marele Zid Chinezesc fix înainte să înceapă nebunia, adică pentru data de 30 septembrie. „Toate ca toate”, îmi spuneam, „la celelalte atracții turistice ne mai descurcăm, dar acolo nu trebuie să ajungem între 1 și 8 octombrie”. Față de uriașul Forbidden City de exemplu, spațiul este foarte îngust la Marele Zid, iar fluxul de turiști prins între meterezele zidului abia înaintează dacă zona se aglomerează.

Dincolo de asta, o altă alegere înțeleaptă a fost că am decis să mergem la secțiunea Mutianyu a Marelui Zid, nu la extrem de populara Badaling, care este ceva mai aproape de Beijing, motiv pentru care și atrage mai mulți turiști. Am luat un tur de o zi prin agenția Mubus (foarte buni, chiar vi-i recomand dacă vreți să vizitați Marele Zid; vă povestesc mai pe larg într-un alt articol) și totul a mers excelent.

Cât despre aglomerație, nici vorbă de așa ceva. Cu o singură excepție, nu am stat deloc la cozi, nici la telescaun, nici la telecabină. Singura coadă a fost la întoarcere, pentru a lua autobuzul de la baza muntelui înapoi la centrul Mubus, dar nu am stat mai mult de 15 minute pentru că erau foarte multe shuttle bus-uri și cum se umplea și pleca unul, venea altul.

Excursia a fost extrem de reușită: am prins și vreme bună, iar unele porțiuni le-am avut doar pentru mine, după cum se poate vedea și în poza de mai jos.

Așadar, alegerea zilei de 30 septembrie pentru Marele Zid a fost cea mai bună decizie (pe zid, la un moment dat, lângă niște scări de piatră, un turist chiar îi spunea altuia că mâine se va sta 30 de minute la coadă pentru a urca treptele respective).

A doua cea mai inspirată decizie a fost că am cumpărat/rezervat cam 75% din biletele la atracțiile turistice înainte de a pleca. Nu doar pentru obiective foarte populare precum Templul Cerului sau Palatul de Vară din Beijing (unde chiar e recomandat să îți iei biletul de intrare în avans dacă vii vara, în vârf de sezon, ca să nu ai surprize), ci inclusiv pentru cele mai puțin cunoscute, precum Templul lui Confucius sau Paradisul Tang din Xi’an.

Practic, unde am găsit bilete online, le-am cumpărat. Cu mici excepții însă (cea mai notabilă fiind Orașul Interzis, unde am cumpărat biletele chiar de pe site-ul muzeului), nu am putut cumpăra bilete decât prin intermediari (agenții de turism sau site-uri mari de genul GetYourGuide), deoarece fie instituțiile respective nu aveau site-uri, fie nu puteam rezerva decât prin aplicația WeChat (despre care știam că trebuie să ai o invitație ca să ți-o poți instala; în fine, mai complicat).

Marea majoritate a biletelor de intrare le-am cumpărat de pe site-ul agenției China Travel Guide deoarece aici am găsit bilete simple (pe Trip.com sau pe GetYourGuide găseam numai pachete cu ghid, mult mai scumpe, și nu voiam asta). Așa că am achiziționat de la China Travel Guide bilete pentru 11 obiective turistice și nu am decât cuvinte de laudă pentru ei.

Foarte bine organizați, mi-au trimis biletele pe măsură ce erau puse în vânzare de muzee, iar PDF-urile lor conțineau nu doar codurile QR, ci și informații despre intervalele orare în care atracțiile erau deschise și – foarte important – despre gurile de metrou prin care să ies din subteran ca să ajung cât mai aproape de muzee (poate părea puțin lucru, dar în China – unde totul este MARE, ieșirile de la o stație de metrou sunt uneori numerotate de la A la G, iar dacă greșești exit-ul mai pierzi un sfert de oră sau mai mult până te lămurești unde naiba ești – chestia asta mi-a fost de mare ajutor).

Dezavantajul a fost că, procendând astfel, am plătit mai mult pe biletele de intrare decât dacă le-aș fi cumpărat la fața locului pentru că – evident – agențiile își pun un comision, altfel nu ar mai avea de ce să ofere serviciul ăsta. De exemplu, un bilet pentru Palatul de Vară din Beijing cumpărat de la intrare costă 60 de yuani (37 de lei), dar luat prin agenție a costat 90 de yuani (55 de lei). Și cam la toate am dat cu circa 30% mai mult decât prețul standard. În esență, cam tot ce am economisit la biletele de avion am dat pe intrări mai scumpe la muzee, asta apropo de ce vă ziceam la început cu zgârcenia care te bagă în belele (e și un reel bun care a circulat săptămânile astea, cu un tip care economisește 40 de lire cu un zbor în creierii nopții, dar ajunge să plătească de 2 ori pe-atât pe cursa Uber până la aeroport). Cam așa și eu cu biletele mele.

Dar, dincolo de asta, m-am bucurat enorm că am putut cumpăra majoritatea biletelor în avans și că am avut intrarea asigurată practic. Chiar dacă nu mergeți în China de Ziua Națională sau în vârf de sezon, sfatul meu este ca unele bilete de intrare să vi le cumpărați din timp. Din cauza popularității sale extreme, Muzeul Palatului (Orașul Interzis) din Beijing a limitat numărul de turiști care îl pot vizita într-o singură zi la 40.000. Deci dacă vă duceți direct la palat ca să vă cumpărați bilet, sunt șanse mari să nu puteți intra pentru că nu mai sunt bilete disponibile. La Armata de Teracotă se vând maximum 65.000 de bilete/zi. La fel, dacă vreți să vizitați Piața Tiananmen (eu nu am mers), trebuie să vă rezervați obligatoriu biletele cu cel puțin o zi în avans, chiar dacă intrarea propriu-zisă în piață e gratuită.

Așadar, după primele 2 zile mai liniștite, începând cu 1 octombrie am început să dăm piept cu mulțimile. Pe 1 octombrie aveam bilete la Forbidden Palace și mi-am dat seama că ceva s-a schimbat chiar în timp ce dădeam să ies de la metrou. Erau mult mai mulți oameni pe scările rulante, iar odată ce am ajuns la suprafață, vrând-nevrând am format toți o mare coloană și am pornit unde aveam treabă: noi spre Orașul Interzis, mulți alții spre Piața Tiananmen, care e chiar vizavi.

Problema este că acolo toată lumea stă la coadă la același Security Point și abia după ce treci de acel punct se despart apele: unii o iau la stânga, iar ceilalți la dreapta. Cu alte cuvinte, se stă la coadă la grămadă și cum era fix Ziua Națională, am stat alături de sute de chinezi care se duceau în Tiananmen Square ca să asiste la festivități, înarmați cu stegulețe sau cu drapelul roșu al Chinei pictat pe față. Am văzut și un domn care mergea cu scaunul pliant după el (omul chiar știa la ce se înhamă). Una peste alta, am stat o oră și jumătate la coadă ca să intrăm în Palace Museum. Mult, dar nu chiar insuportabil de mult (ca să îl văd pe David al lui Michelangelo în Galeria Academiei din Florența am stat 3 ore la coadă, deci se putea și mai rău). Și cam asta a fost cea mai de durată coadă la care am stat în China.

Odată ce am intrat în Orașul Interzis (care este imens pur și simplu; arhitectura imperială chineză voia să copleșească prin întindere și masivitate, nu prin înălțime), mulțimile s-au disipat destul de mult.

Bineînțeles, mai erau grupuri mari, dar puteau fi evitate, așa că am putut să vizitez palatele și galeriile din muzeu fără să simt că îmi suflă alți turiști în ceafă. Chiar și în expoziția de ceramică, unde mă așteptam să fie omor, a fost decent. Singurele excepții au fost vreo 2-3 săli ale tronului, în care nu se putea intra, iar toată lumea se îngrămădea să se uite înăutru pe o deschizătură și să facă o poză cu tronul pe care stătea în trecut Fiul Cerului.

În concluzie, nu pot să spun că m-a deranjat în vreun fel că am vizitat Forbidden City în timpul Săptămânii de Aur. Probabil că au fost mai mulți turiști decât de obicei, dar totul a fost gestionabil.

A doua zi am mers la Palatul de Vară, în care am intrat fără să stăm deloc la coadă (asta și pentru că ne-am dus dis-de-dimineață, pe la 8).

În prima jumătate a vizitei, grădinile și curțile mi s-au părut surpinzător de aerisite. Chiar nu îmi venea să cred că sunt atât de puțini turiști.

Eh, după ce am coborât pe partea cealaltă a dealului pe care a fost construit palatul, înspre lac, am dat și de puhoaie: cozi la închiriat bărcuțe, grupuri ciorchine în jurul ghizilor, coloane mărșăluind pe sub Coridorul Lung (o galerie din lemn lungă de peste 700 de metri, superb decorată cu picturi).

Deci cam de pe la 10-11 s-a stricat treaba și nu am mai putut scăpa de șuvoaiele de vizitatori, mai ales când ajungeam pe o alee, la vreo poartă sau în vreo curte mai îngustă, unde fluxul de turiști se gâtuia ca o pâlnie. Chiar și așa, am putut vedea pe îndelete tot ce am vrut, iar concluzia este aceeași ca și în cazul Orașului Interzis: nu pot spune că vizita a fost stricată de Golden Week, nici măcar în mică măsură. Da, au fost mulți oameni, dar am răzbit. 🙂

Ah, și tot la Palatul de Vară am înțeles pe deplin și rostul unui soi de lesă din plastic ca o spirală flexibilă, care se întindea mult de tot, precum arcurile-curcubeu din copilăria noastră, și cu care părinții chinezi își țin copiii aproape. Practic, un capăt intră pe mâna părintelui, celălat pe mâna copilului, iar cel mic nu se poate depărta de părinte mai mult de câțiva metri. În felul ăsta copiii nu riscă să se piardă în mulțime. Am văzut multe astfel de cordoane în China încă din prima zi, dar nu le-am înțeles cu adevărat utilitatea până când nu am văzut o fetiță la vreo 10 ani stând speriată într-un colț pe o alee din Summer Palace. În mod sigur se pierduse de familie în marea aceea de oameni. Din fericire, venise un polițist lângă ea care încerca să o ajute.

În ultima zi petrecută în Beijing am mers la Templul Cerului, pe o vreme oribilă (după 4 zile superbe de toamnă, din a cincea zi a început să plouă, și 6 zile, până am plecat din China, nu am mai văzut deloc soarele), convinsă fiind că ploaia o să îi determine pe mulți să stea acasă. Ei, aș! Am intrat foarte ușor în parcul în care se afla templul, dar când am dat să intrăm în incinta principală, unde se afla clădirea propriu-zisă a templului, mi-am dat seama că trebuia să stau la o coadă de vreo 300 de metri.

Când am văzut grămada aia de oameni, știind că eu vreau oricum să mă așez la coadă, l-am întrebat pe bărbatu-meu dacă vrea să ne întâlnim într-un loc anume după ce vizitez eu templul. „Când, după 5 ore?”, mi-a trântit el. Așa că ne-am așezat amândoi cuminți în marea de vizitatori. Cred că erau mii de oameni în fața noastră, dar în mod surprinzător totul a avansat foarte repede și după o jumătate de oră am intrat în incinta pricipală.

Aici, vâzând toate umbrelele alea colorate cum urcau scările din marmură albă spre templu, prin ploaia rece de octombrie, pe o vreme efectiv câinească, cum – odată ajunși în fața templului – oamenii își făceau zâmbitori selfie-uri și poze cu rudele de parcă era cea mai frumoasă zi cu putință, și nu o mizerie de zi înnorată și ploioasă, mi-am dat seama că nimic nu poate sta între chinezi și dorința lor de a vizita. Cred că și dacă ar fi venit un taifun, tot ar fi fost oameni la coadă. „Incredibil, sunt pur și simplu neobosiți, nici cozile, nici ploaia, nimic nu îi poate opri să viziteze”, i-am zis soțului meu, la care el mi-a replicat „Păi da’ ce, pe tine te-a oprit?”. „Nu”, zic, „dar de mine știam că sunt nebună, nu mă așteptam să dau peste atâția alții aici :-)”

Lăsând gluma la o parte, mie chiar mi-au plăcut spiritul și determinarea chinezilor de a face un lucru odată ce și-au propus să îl ducă la bun sfârșit. Și, dacă asta însemna să rămână neînduplecați în fața intemperiilor, good for them!

În concluzie, nu pot spune că vizita la Templul Cerului a fost stricată de mulțimi (după cum vă ziceam mai sus, nu am stat la coada aceea monstruoasă decât 30 de minute). Mai degrabă aș putea spune că vremea urâtă a ciuntit experiența și frumusețea templului, dar aici treburile deja nu mai țineau de mine.

Cât despre celelalte atracții (mai puțin populare) pe care le-am vizitat în Beijing în Golden Week, precum Templul lui Confucius, hutong-urile, Bell Tower și Drum Tower sau Muzeul de Paleozoologie, niciuna nu mi s-a părut exagerat de aglomerată. Am intrat fără să stăm la cozi, iar la muzeu chiar am luat biletele pe loc deoarece nu găsisem niciun site care să le vândă online.

Din Beijing am mers cu trenul de mare viteză până în Xi’an (1.200 de kilometri în doar 4 ore și 19 minute, o experiență genială). Dar, că tot am ajuns la trenuri, vă sfătuiesc să le cumpărați din țară, înainte de plecare, chiar dacă nu mergeți într-o perioadă aglomerată. Pe trip.com puteți cumpăra bilete la trenurile de mare viteză cu maximum 2 săptămâni înainte. Eu am avut mare noroc că am găsit bilete dus pentru data de 4 octombrie. Sincer, nici nu știu cum de am reușit (într-adevăr, le-am luat fix cu 2 săptămâni înainte, imediat ce s-au pus în vânzare), însă am aplicat aceeași rețetă și pentru 8 octombrie (adică sculat noaptea și dat comanda pe trip.com imediat ce au apărut biletele), și dimineața m-am trezit în mail cu mesajul că biletele nu au putut fi achiziționate.

Am intrat pe site din nou și nu mai era niciun bilet disponibil (nici măcar pentru trenuri obișnuite, care făceau 12 ore). Cel mai probabil, problema era data (8 octombrie, ziua în care se întorcea toată lumea acasă), însă am încercat și pe 7 octombrie și nici pentru ziua aceea nu am găsit. Neavând altă soluție, am luat la întoarcere bilete de avion cu compania China Eastern Airlines (185 de euro biletul, față de 85 de euro în cazul trenului, dar n-am avut ce face).

Dincolo de această neplăcere, nu a fost aglomerat nici în gară, nici în aeroport. Am văzut niște imagini înfiorătoare pe Facebook cu o gară pentru trenuri de mare viteză ce era pur și simplu înțesată de lume pe 1 octombrie, dar când am mers noi, pe 4, Gara de Vest din Beijing, de unde pleacă trenurile de mare viteză, era chiar pustie de dimineață. Contează și faptul că gara e foarte bine organizată. Practic, cam pentru fiecare 2 peroane există câte o sală de așteptare separată, iar călătorii pot coborî pe peron doar cu 15-20 de minute înainte de plecarea trenului. Așa că nu se aglomerează nici peroanele, nici sălile de așteptare.

Nici în Xi’an – cu excepția Armatei de Teracotă, despre care vă povestesc în încheire – nu pot să spun că am suferit din cauza aglomerației.

Da, era foarte multă lume pe stradă, la metrou (dar trenurile vin la fiecare 2 minute, deci nu apucă să se strângă foarte mulți pasageri), în pasajele subterane, în Cartierul Musulman (unde sunt bazare și street food), dar nimic de speriat.

La Marea Moschee din Xi’an, Mica Pagodă a Gâștei Sălbatice și Palatul Huaqing chiar era puțină lume. Mai aglomerate au fost Bell Tower, Drum Tower și Marea Pagodă a Gâștei Sălbatice, dar nici la ele nu a fost îngrozitor.

Unde a fost într-adevăr îngrozitor, și pot spune sincer că da, aici chiar am dat cu bâta-n baltă venind în perioada asta, a fost Armata de Teracotă. Din fericire, nu a fost un fiasco la întreaga locație (din mormântul lui Qin, primul împărat chinez, s-au excavat până acum 3 zone, Pit 1, 2 și 3, iar lângă siturile arheologice a fost amenajat și un muzeu), ci doar la Pit 1, groapa cea mai mare și cea mai cunoscută, pe care ați văzut-o cu siguranță în documentare la televizor, prima descoperită, și unde se află și acum circa 6.000 de soldați din teracotă.

Deoarece știam că va fi nasol, am venit la muzeu fix la deschidere, la 8 dimineața, sperând să repetăm scenariul de la Palatul de Vară, unde a fost chiar liber la prima oră.

Ei bine, aici nu a mai ținut șmecheria. Aparent, o mulțime de alți oameni au gândit fix ca noi. Când am intrat, în fața noastră erau deja sute de vizitatori. Și nu coada (care mergea numai în bucle dintr-o parte în alta, ca la aeroport) a fost cel mai rău lucru, ci nebunia peste care am dat odată ce am intrat în Pit 1.

Imaginați-vă o hală imensă, lungă de 100 de metri și lată de 65, înconjurată pe toate părțile de o mulțime de oameni (probabil mii) care încercau să se apropie de balustradă ca să vadă statuile din groapă. Ce să vă zic, decât că era o babilonie cum nu mi-a mai fost dat să văd vreodată: oameni care încercau să își urce copiii pe umeri ca să vadă și ei, copii urlând, inși certându-se, gălăgie … Efectiv mă uitam la învălmășeala ce împrejmuia situl arheologic și întreaga scenă mi se părea neverosimilă.

Până la urmă mi-am revenit din uluială și când am văzut că s-a eliberat un loc la balustradă, m-am băgat și eu să arunc o privire în groapă. Am văzut armata dintr-un colț, însă distanța până la soldați este mare și chiar și fără nebunia din jur, tot nu cred că i-aș fi văzut foarte bine. Nu sunt adepta ecranelor (mereu mi-a plăcut să văd the real thing, orginalul), dar în cazul acesta adevărul este că i-am văzut mult mai bine la televizor.

După ce am făcut și eu o poză-două, m-am desprins de balustradă și am dat să continuăm vizita, practic să înconjurăm situl și să vedem soldații și din alte unghiuri. Dar stratul de oameni era atât de gros încât nu mai puteam să văd nimic. Ar fi trebuit să mă bag iarăși printre ei ca să ajung la marginea gropii și să mai arunc o privire. Am renunțat pentru că era atât de multă lume încât deja începusem să mă sperii: în cazul unei busculade, chiar nu aveai unde să te duci. Așa că am continuat avansul prin valul de oameni până am dat de prima ieșire și am părăsit hala. În total, nu cred că am stat mai mult de 10 minute în Pit-ul nr. 1. Cu siguranță că dacă nu era nebunia asta, aș fi stat mai mult. Dar, vorba ceea, atât s-a putut.

Din fericire, am văzut mult mai bine soldații în Pit-urile 2 și 3 și în muzeu, unde era ceva lume, dar în niciun caz mulțimea înfricoșătoare din Groapa nr. 1.

Muzeul mi-a plăcut extraordinar de mult deoarece sunt foarte mulți soldați expuși în vitrine, unde i-am putut vedea de aproape, cu toate detaliile de fizionomie și de veșminte. Chiar superb!

În încheiere nu vă mai spun decât că în 2025 s-a bătut recordul de călătorii domestice în Golden Week (888 de milioane față de 765 de milioane anul trecut). Ceea ce, da, mă face să mă umflu un pic în pene și să zic, parafrazând un cântec celebru „if I made it there, I’ll make it everywhere”. Până la urmă, am vrut să văd China, a doua cea mai populată țară din lume și, venind în perioada asta, cred am avut parte de o experiență 100% chinezească. Dar, revenind cu picioarele pe pământ, singurul sfat sincer pe care vi-l pot da este: „Nu mergeți în China în Golden Week!” 🙂

• atracții turistice china
• obiective turistice china