Ne sculăm dis-de-dimineață. E ora 5.45 și deja suntem de trei zile în deșert în Iordania, în tabăra condusă de Obeid, un beduin la vreo 50 ani, și de doi dintre fiii săi mai mari, Nayel și Salem. Azi e ziua în care facem trekking și trebuie să plecăm pe răcoare. Ghid ne va fi nu Nayel, cel care până acum ne-a plimbat cu un jeep prin toate cotloanele deșertului Wadi Rum, ci Abdullah, un bărbat de aproximativ 60 de ani care face și el parte din familia extinsă a lui Obeid.

Beduin originar din satul At Wessa, aflat în apropiere de tabăra în care ne aflăm, Obeid a renunțat treptat la îndeletnicirile tradiționale și a început să facă turism. Precum mulți alți beduini care acum plimbă mai mult turiști decât capre, și Obeid a ridicat o tabără pentru vizitatori în inima deșertului.

Alcătuită din câteva corturi din pâslă groasă, tabăra lui Obeid se desfășoară la baza unui grup de stânci înalte, maroniu-roșiatice, străpunse de mii de găuri și de nișe mai mari sau mai mici, ca și cum ar fi făcute din milioane de bucăți mici de rocă lipite laolaltă la întâmplare de o mână nevăzută. Locul ales pentru tabără e perfect: amplasată lângă peretele de stâncă, le oferă vizitatorilor mai multă protecție în caz de furtură de nisip (din fericire, noi nu am prins așa ceva când am fost acolo în octombrie 2014!).

Întins în sudul Iordaniei, Wadi Rum nu este decât o mică parte din uriașul Deșert al Arabiei. Însă Wadi Rum este departe de imaginea sahariană a deșertului cu care am crescut în minte: în loc de dunele de nisip monotone care se succed până hăt, departe, Wadi Rum e o întindere aridă de nisip maroniu-roșiatic, înțepat din loc în loc de stânci și de canioane amețitor de înalte, cu pereți verticali, care țâșnesc din pământ. Întreaga regiune seamănă mai degrabă cu peisajul din zona Marelui Canion din SUA și amintește și de fotografiile făcute pe Planeta Roșie. Nu degeaba, o parte din scenele exterioare din filmul Marțianul (cu Matt Damon) s-au filmat chiar în Wadi Rum.

Pe la 7 dimineața plecăm la drum alături de Abdullah. Îmbrăcat într-o haină neagră lungă până în pământ (numită „thobe”), încălțat în sandale și cu o ghutra în carouri albe și roșii înfășurată pe cap, Abdullah pornește înaintea mea și a lui Valeriu, deschizând drumul presărat din loc în loc de smocuri de ierburi verzi uscățive ivite din nisipul roșu.

Ne îndepărtăm de tabără și, la un moment dat, vedem o gaură în nisip, înconjurată de dâre lungi care se îndreptau spre ea.

„Snake?”, întreabă Valeriu.

Abdullah, care nu știe decât câteva cuvinte în limba engleză, dă din cap că „Nu”, iar apoi desenează pe nisip o șopârlă.

Tot mergând, dăm peste un alt model brodat pe nisip de micile vietăți ale deșertului. Privit de aproape, urmele păreau să formeze o țesătură fină ca un milieu înflorat aruncat peste nisip. Aș fi putut să jur că erau făcute de niște păsări care țopăiseră pe nisip, însă beduinul ne-a contrazis din nou și a desenat iarăși cu degetul în nisipul cald: mai întâi corpul rotund, apoi capul și piciorușele – era un gândac.

Beduinilor le place să deseneze pe nisip. Nayel, fiul lui Obeid, ne-a arătat din primele zile cum arată urmele lăsate pe nisip de măgari, de cămile sau de șoareci. Din doar câteva apăsări îndemânatice în nisip, cu pumnii, cu degetele sau cu podul palmei, Nayel reușea să deseneze urmele unor animale extrem de diferite.

Deși este un deșert, Wadi Rum nu este complet sterp și potrivnic vieții. În plimbarea cu Abdullah am văzut chiar și o floare albă și delicată, cu multe petale, care arăta ca un crin în miniatură, apărut prin cine știe ce minune în mijlocul mării vălurite din nisip.

Abdullah se descalță și, în picioarele goale, ne conduce până în vârful unei dune roșii, de unde vedem deșertul până departe. La coborârea de pe dună, îmi dau seama că nisipul pe care calc e atât de fin și de moale încât picioarele mi se afundă în pudra roșie până sub genunchi. Cobor mai mult alunecând odată cu straturile de nisip decât pășind.

După aproape o oră și jumătate de mers ajungem la Cei 7 Stâlpi ai Înțelepciunii, o formațiune geologică ce arată ca un mănunchi de coloane.

„Stop here for 5 minutes”, ne spune Abdullah, iar apoi se îndepărtează de noi. Se întoarce cu fața spre Mecca și se pune în genunchi. E ora primei rugăciuni din cele 5 tradiționale pe care musulmanii credincioși le respectă cu strictețe. Face câteva mătănii, se așază cu capul plecat la pământ și se roagă în tăcere.

Deși poartă numele de Cei 7 Stâlpi ai Înțelepciunii, formațiunea nu pare să aibă decât vreo 5 coloane mai mari. A fost numită așa prin 1980, după numele unei stânci descrise de ofițerul britanic T.E.Lawrence (cunoscut și ca Lawrence al Arabiei) în cartea sa omonimă în care și-a povestit memoriile din timpul Revoltei Arabe împotriva Imperiului Otoman din anii 1917-1918. Totuși, se pare că T.E.Lawrence, care a condus și a unit triburile arabe împotriva turcilor, se referea la alte stânci.

Abdullah își termină rugăciunea și pornim mai departe, spre intrarea în canion. Ne strecurăm de-a lungul pereților înalți și zgrunțuroși ai siq-ului, un defileu unde cărămiziul rocilor e întrerupt din când în când de câte o stâncă neagră. Mult mai scurt și mai puțin spectaculos decât siq-ul de la Petra, defileul din apropierea Celor 7 Stâlpi merită totuși să fie vizitat, mai ales deoarece este o drumeție ușoară și plăcută.

Pe la 10 dimineața, când ieșim din siq, Abdullah se oprește iarăși, se pune în genunchi și se închină din nou spre Mecca.

Înainte de prânz ne întoarcem „acasă”, la tabără, ca să evităm arșița de la miezul zilei. Deși eram în octombrie, temperaturile din Wadi Rum pot ajunge ușor la 30 de grade Celsius pe timpul zilei.

Ne așezăm pe jos, pe pături, la umbra unei pânze agățate de stânci și de niște stâlpi, și ne înfruptăm din prânzul delicios pe care l-a pregătit Salem: lipii cu humus, iaurt, dulceață, ulei și mirodenii. La final, ne îndulcim peste măsură cu ceaiul tipic, nelipsit de la nicio masă pregătită de beduni: numit în glumă „beduin whiskey” („whiskey-ul beduinilor”), e atât de dulce (și de bun!) încât aș putea să bag mâna-n foc că dacă l-aș bea non-stop, prin vene ar începe să-mi curgă zahăr în loc de sânge.

Pe după-amiază, când dogoarea s-a potolit, pornim în a doua tură cu ghidul nostru Abdullah.

De această dată, bătrânul beduin ne duce la alte stânci, mari și netede, cu zeci de desene de animale scrijelite în rocă: oi, cămile, păsări, capre, toate petroglife făcute de vechii locuitori ai deșertului în urmă cu 500 de ani. Deșerul Wadi Rum este plin de astfel de desene simple (cel mai tare m-a distrat o oaie neterminată care părea să aibă 8 picioare), dar care sunt cu adevărat tulburătoare prin vechimea lor.

Abdullah ne conduce apoi la locul numit „Casa lui Lawrence”, unde se spune că ar fi stat ofțerul britanic T. E. Lawrence în timpul Primului Război Mondial, când a luptat alături de triburile arabe împotriva turcilor.

„Casa” nu este, de fapt, decât o stâncă roșiatică în care cineva a sculptat un portret naiv al lui Lawrence, iar în apropiere se află un fel de butic al deșertului ridicat din țesături și macaturi, cu o mulțime de covorașe și de pernuțe colorate așternute pe jos.

Fati, un tânăr îmbrăcat într-o thobe albă până în pământ, ne iese în cale și ne invită înăuntru. Luăm loc pe o băncuță pe margine, în vreme ce în mijlocul casei se înfierbântă un ceainic plin cu ceai, într-o vatră din cărămizi în care arde focul.

Ospitalier, Fati ne servește cu ceai, ne pune două ghutra pe cap și ne face poze amuzat. Ne spune că și el face parte tot din familia lui Obeid.

„De obicei nu am timp să beau ceai. Vin mulți turiști”.

Însă lucrurile încep să se schimbe, din păcate. Ne povestește că, din cauza conflictelor provocate de Statul Islamic la granița cu Iordania, foarte mulți turiști își anulează rezervările. Doar în ultima lună, din 100 de turiști, 60 și-au anulat excursiile. Însă Fati ne spune încrezător că Iordania continuă să fie sigură, în ciuda conflictelor din Siria și din Irak.

După ce mi-am cumpărat o cremă și o bucată înmiresmată de ambră (pe care am aflat că iordanienii îl numesc „bedouin perfume”, adică „parfumul beduinilor”), am pornit spre tabără pe alt drum, de-a lungul stâncilor înalte.

Seara, am văzut un cer întunecat superb, pe care Calea Lactee se înălța din spatele stâncilor ce înconjurau tabăra lui Obeid, arcuindu-se apoi ca o spinare lungă peste boltă. A fost cel mai frumos și mai luminos cer nocturn pe care l-am văzut vreodată.

La masă, băieții – Salem și Nayel – ne-au încântat iarăși cu o cină făcută la nisip (puiul, așezat pe un fel de grătar cu etaje, se coace pe jăratic într-un butoi din tablă îngropat în nisip). La sfârșitul zilei, parcă pentru a contrazice temerile lui Fati, ne-am strâns la masă vreo 15 persoane: portughezi, germani, români și iordanieni.

Cineva a zis că sunt reprezentate mai toate regiunile: Europa de Vest, Europa Centrală, Europa de Est și Orientul Mijlociu. Am zâmbit fericită: în ciuda regiunii explozive în care se află, Iordania, acest micuț stat prietenos înconjurat de atât atât de multă violență, continuă să se deschidă cu bucurie pentru toți cei care vor să o descopere.

Înainte să ajung în Iordania am visat vreo 6-7 ani la această călătorie. Un alt loc pe care visez să îl văd este Azerbaidjan și exotica sa capitală, Baku, aflată pe litoralul Mării Caspice.

Te invit să îmi povestești, într-un comentariu la acest articol, o excursie de neuitat pe care ai petrecut-o oriunde în lume (nu neapărat în Asia), iar la final să menționezi și destinația ta favorită (sau cea pe care îți dorești să o vizitezi), cu link spre site-ul momondo.ro. Link-ul poate fi către o destinație de pe momondo.ro (exemplu: Lisabona) sau către rezultatele unei căutări (exemplu).

La final, cea mai bună poveste a unui cititor din România va fi răsplătită de echipa Momondo cu o călătorie în valoare de maximum 1.000 de euro. Mai multe informații despre regulamentul concursului Momondo, organizat cu ocazia sărbătoririi a 10 ani de la înființarea companiei, găsești AICI.

Dacă ți-a plăcut acest articol și vrei să citești și despre alte destinații din Asia, urmărește Andreea în Asia și pe Facebook.

Iată cum a fost și excursia mea în Aqaba, în sudul extrem al Iordaniei:

https://andreeainasia.ro/aqaba-orasul-prins-intre-mare-si-desert/

• desertul wadi rum
• iordania
• obiective turistice iordania
• obiective turistice wadi rum
• wadi rum