Petra – 13 locuri pe care să nu le ratați când vizitați orașul-rubin al beduinilor
După ce am vizitat Petra și am ajuns în deșertul Wadi Rum din sudul Iordaniei, la tabăra de beduini în care am stat am vorbit la un moment dat cu o turistă care fusese și ea la Petra și se mira de ce am luat bilet de 3 zile când ea vizitase situl arheologic într-o zi. Mi-a zis că i-a ajuns o zi ca să străbată Petra, de la intrare până sus de tot, la Ad-Deir („Mănăstirea”).
Bineînțeles, fiecare are propriul ritm de vizitare, dar mie nu mi-a plăcut niciodată să fiu presată de timp în excursii. Aș avea tot timpul impresia că o să îmi scape ceva, un colț frumos, pe care poate nu voi mai avea niciodată șansa să îl văd.
Oricum asta se întâmplă – evident nu poți vedea tot într-un sit arheologic uriaș cum e Petra – dar măcar simt că am petrecut suficient timp în locul respectiv.
Revenind la Petra cea roșie, prețurile pentru bilete sunt următoarele:
- biletul pentru vizită de o zi – 62 de euro (50 de dinari iordanieni)
- biletul pentru vizită de două zile – 68 de euro (55 de dinari iordanieni)
- biletul pentru vizită de 3 zile – 75 de euro (60 de dinari iordanieni)
Așadar, diferența dintre biletul de o zi și cel de 3 zile nu este mare și chiar merită să rămâneți mai mult în zonă (noi ne-am cazat în Wadi Musa, o localitate lipită practic de Petra).
Cum a apărut și „dispărut” Petra
Înainte de a vă povesti despre cele 13 locuri ce mi-au plăcut, ar trebui să scriu câteva cuvinte despre creatorii acestui oraș minunat care și-a făcut loc în lista mea de „locuri musai de văzut” încă din adolescență.
Nabateenii erau un popor de triburi nomade arabe care locuiau în Deșertul Arabiei, mutându-se cu turmele oriunde puteau găsi pășuni și apă.
Petra a devenit un oraș important, iar ulterior chiar capitală, deoarece era un nod important pe rutele comerciale de-a lungul cărora nabateenii făceau negoț cu tămâie, mirodenii și alte bunuri. Dovezile arheologice arată că Petra era deja capitala Regatului Nabateenilor în secolul al II-lea î.Hr.
Perioada cea mai înfloritoare din istoria Petrei a fost în secolul I d.Hr., când a fost construit Al-Khazneh („Tezaurul”). Se estimează că orașul avea atunci o populație de 20.000 de locuitori.
În anul 106 d.Hr. împăratul Traian a cucerit regatul (în același an în care îi înfrângea și pe daci). Romanii au anexat regatul și l-au numit provincia Arabia Petraea.
Pe măsură ce au apărut alte rute comerciale, importanța Petrei s-a diminuat. În plus, un cutremur din 363 d.Hr. a distrus multe clădiri. Orașul a continuat să decadă, iar până la apariția islamului în regiune aici mai locuiau doar câțiva nomazi.
Orașul sculptat în piatră a rămas necunoscut occidentalilor până când a fost redescoperit în 1812 de călătorul și geograful elvețian Johann Ludwig Burckhardt.
- Siq este intrarea principală în Petra. Este un defileu îngust, lung de 1,2 kilometri, care în unele zone nu are mai mult de 3 metri lățime. Pereții defileului au o înălțime cuprinsă între 91 și 182 de metri. Despre Siq v-am povestit și aici.
2. Al-Khazneh („Tezaurul”)
La capătul defileului, cuprinsă între întunericul pereților, în fața ochilor vă va apărea o fâșie de lumină, iar în centrul ei Al-Khazneh, cel mai cunoscut loc al sitului arheologic, simbolul Petrei și chiar al Iordaniei.
Sculptat în gresia roșie, se crede că Al-Khazneh a fost mausoleul regelui nabateean Aretas al IV-lea, are a trăit în secolul I d.Hr.
În arabă, Al-Khazneh înseamnă „tezaurul”, nume care i-a fost dat de beduini în secolul al XIX-lea deoarece credeau că acolo sunt ascunse comori.
- Strada fațadelor
După ce veți lăsa în urmă Al-Khazneh veți continua să vă deplasați printr-un defileu care se lărgește. În această zonă, pe o porțiune numită Strada Fațadelor, veți vedea alte morminte cioplite în stânca roșiatică.
Unele dintre ele sunt foarte înalte, chiar și de 15 metri înălțime, în timp ce altele, mai scunde, sunt săpate în rânduri, unele deasupra celorlalte, precum casele construite în terase pe versanți.
Când le-am vizitat, nu știam ce sunt toate aceste construcții. Credeam că singurul mormânt de la Petra este mausoleul Al-Khazneh, însă în realitate Petra este plină de zeci de astfel de morminte impunătoare dăltuite în gresie. La prima vedere par niște căsuțe, fiecare cu intrarea proprie, însă în realitate sunt mormintele nabateenilor înstăriți.
- Mormintele regale
Mergând tot înainte pe Strada Fațadelor, înainte ca aceasta să cotească spre stânga și să se transforme în Strada Colonadelor, undeva în partea dreaptă veți zări alte morminte-mausoleu sculptate în masivul Jabal al-Khubtha.
Deoarece au dimensiuni impresionante și fațade foarte bogat ornamentate, aceste mausolee poartă numele de „mormintele regale”. Deși ele nu au putut fi asociate cu anumiți conducători, descoperirile arheologice recente par să confirme faptul că ele au aparținut familiilor regale, conform universes.art.
- Strada Colonadelor, Poarta lui Hadrian și templul Qasr al-Bint
Traseul tipic de vizitare continuă cu Strada Colonadelor, construită după anexarea regatului de către Imperiul Roman. În zona colonadelor se aflau pe atunci numeroase magazine.
La capătul de vest al străzii a fost construită o poartă (probabil în timpul împăratului Traian sau Hadrian), largă de 17 metri. Susținută de mai mulți piloni, poarta avea uși de lemn care se închideau. Scopul ei era de a delimita zona profană a orașului de cea sacră (a templelor).
Acum, poarta este „păzită” de soldați îmbrăcați în armuri aurite.
Dincolo de poartă se află templul Qasr al-Bint, foarte bine conservat, închinat probabil zeului Dushara, principala zeitate nabateeană. Zidurile sale sunt încă în picioare, deși a fost construit în urmă cu 2.000 de ani.
- De la templu traseul de vizitare va continua printr-o zonă muntoasă. Vă veți simți ca într-o drumeție, doar că de-o parte și de alta nu veți avea munți împăduriți, ci stânci golașe roșii, roz, maronii sau portocalii.
Drumul spre Ad-Deir („Mănăstirea”) nu ar reprezenta o drumeție dificilă (veți merge mult pe trepte tăiate în piatră și pe poteci bătătorite), dacă nu ar fi soarele pârjolitor. Din acest motiv e bine să vă îmbrăcați în haine lejere, să aveți o pălărie pe cap și să beți apă din plin.
În această porțiune a traseului dintre Siq și Ad-Deir peisajul seamănă foarte mult cu cel din deșerul Wadi Rum, despre care v-am povestit deja, aici și aici.
Între templul Qasr al-Bint și Ad-Deir sunt 1,8 kilometri care pot fi parcurși în 35-40 de minute.
- Ad-Deir („Mănăstirea”) este o construcție superbă, aflată la capătul urcușului. Are o fațadă sculptată în piatră în același stil nabateean și seamănă foarte mult cu Al-Khazneh („Tezaurul”). Însă, din câte se pare, nu este un monument funerar.
Am citit pe Wikipedia că nu se știe cu siguranță ce era această structură care datează de la mijlocul secolului I d.Hr., însă se speculează că avea o funcție religioasă, iar oamenii se adunau în fața edificiului pentru a participa la ceremonii și evenimente religioase.
Este posibil ca în perioada bizantină clădirea să fi fost transformată în biserică.
- Cafeneaua de la Ad-Deir
Unul dintre locurile mele preferate de la Petra este cafeneaua-ceainărie aflată vizavi de Ad-Deir. După ce am ajuns sus obosiți a fost o bucurie să descoperim localul amenajat în stil oriental într-o grotă, cu covoare și pernuțe viu colorate.
Afară erau mese și scaune, dar noi am stat înăuntru, pe jos, ca niște adevărați beduini.
- Stânci și roci colorate sau cu forme ciudate
Un alt lucru care mi-a plăcut la nebunie la Petra este că da, locul este un sit arheologic fabulos, pe care îl poți explora timp de 2-3 zile fără să termini de văzut toate cotloanele, însă este totodată și un adevărat parc natural.
De la munții de gresie roșie cu forme bizare la grotele cu pereți colorați ce-mi sugerau o prăjitură cu straturi de ciocolată, caramel și vanilie, peisajele de aici sunt de o frumusețe tulburătoare.
- Beduinii de la Petra
Câțiva beduini încă locuiesc în grotele munților. După ce Petra a fost înscrisă pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1985, guvernul iordanian și reprezentanții UNESCO au început să îi mute pe beduinii care trăiau în situl arheologic în satul din apropiere.
Însă unii dintre ei au rămas pe loc și continuă să locuiască în zonă. Dacă inițial erau păstori, acum trăiesc din turism: plimbă vizitatorii cu măgărușii ori cu cămilele, sunt ghizi sau vând bijuterii.
Nu știu dacă beduinii pe care i-am văzut locuiau chiar în caverne sau în satul Wadi Musa unde ne-am cazat și noi, însă la una dintre cafenelele de pe ruta spre Ad-Deir am vorbit cu un iordanian care mi-a spus că în munți încă trăiesc beduini.
- Drumul spre „Locul înalt de sacrificiu”
O altă rută care mi-a plăcut foarte mult a fost cea spre „Locul înalt de sacrificiu”. Este un urcuș pe trepte și stânci bătătorite care pornește din Strada Fațadelor, de vizavi de Mormântul lui ‘Unayshu. Practic, venind dinspre Tezaur, undeva pe stânga veți vedea un șir de trepte tăiate în piatră.
Începeți să urcați pe ele, iar la capătul a aproximativ o jumătate de oră veți ajunge într-un loc superb unde veți vedea de sus munții și stâncile din care a luat naștere Petra. Dacă veți ajunge și în deșertul Wadi Rum veți vedea că panorama seamănă mult cu cea de acolo.
Cât despre „Locul înalt de sacrificiu”, acesta se află în vârful muntelui și este o platformă unde se sacrificau animale pentru zeii nabateenilor.
- Biserica bizantină
La nord de Strada Colonadelor se află o biserică bizantină construită în secolul V d.Hr. Atracția principală de aici constă în mozaicurile extrem de bine conservate cu reprezentări de animale, oameni și plante.
- Zonele cu verdeață
Poate părea surprinzător, dar Petra nu este complet aridă. Da, este o zonă foarte uscată, însă nu este chiar Deșertul Sahara.
Tot plimbându-ne prin sit am descoperit unele locuri cu tufișuri și vegetație sălbatică, însă și locuri unde erau cultivate plante în terase irigate.
Ca și în antichitate, când nabateenii au creat un sistem foarte ingenios de a colecta și depozita apa de ploaie, ceea ce a permis înflorirea acestui oraș într-un climat foarte arid, urmașii lor de astăzi reușesc să îmblânzească natura fără să îi știrbească din farmec.
