Cea mai frumoasă cazare la care am stat în India. Haveli-ul de basm din inima „Orașului Roz”

de Andreea în Asia în 29 aprilie 2024

La întoarcerea din India, una dintre bunele mele prietene m-a întrebat care a fost cazarea care mi-a plăcut cel mai mult. Răspunsul nu putea fi decât Jaipur Haveli, o casă de oaspeți din tulburătorul „Oraș Roz”.

Orașul Jaipur este într-adevăr fascinant, și am să vă povestesc mai multe despre el și despre ce puteți vedea aici într-un articol viitor. Deocamdată, vreau doar să vă arăt cât de frumoasă poate fi o clădire de patrimoniu transformată într-o casă de oaspeți.

De cum ne-am cazat în Jaipur Haveli și am văzut camera-bijuterie amenajată cu atât de mult bun gust mi-am dat seama că va fi greu ca o altă cazare din India să o depășească pe cea din Jaipur, chiar dacă în termeni de confort un hotel (precum cel în care am stat în Mumbai, și pentru care am numai cuvinte de laudă) este – în general – peste cazarea într-o clădire veche.

Când am ajuns la haveli, după o călătorie obositoare cu un tren murdar pe ruta Agra – Jaipur, nu îmi venea să cred că în mijlocul orașului vechi, chiar în spatele bazarelor, am dat peste această comoară. Am intrat pe poarta metalică și ne-am trezit într-o grădină plină de verdeață, cochetă, cu o măsuță de cafea elegantă și scaune din lemn.

Atât la interior, cât și la exterior, pereții de culoare crem-bej erau împodobiți cu picturi realizate în stil rajput, vopsite în culori vii, ce reprezentau maharajahi, elefanți cu palanchine, femei îmbrăcate în port tradițional, ghirlande sau vaze cu flori.

Am intrat în prima încăpere, care era un fel de recepție, și deja nu mă mai puteam opri din făcut poze (da, sunt mai rău decât turiștii japonezi – am făcut peste 16.000 de poze în India). Fiecare colț mi se părea o minunăție. Tocul ușii de la intrare era încadrat la rândul său de picturi cu forme geometrice și vegetale, arcadele ondulate ce făceau trecerea spre următoarea cameră aveau un contur cărămiziu, iar tavanul era și el delimitat de motive pictate în tonuri de roșu și albastru.

Pur și simplu, toate nișele, ferestrele, ușile sau intrândurile aveau chenare colorate, cu linii simple, drepte, învolburate ori sinuoase. Astfel de detalii sunt tipice artei rajpute, fie că vorbim despre decorarea miniaturilor, de picturi sau de amenajarea spațiului de locuit.

În fund de tot, la capătul unei succesiuni de arcade, se afla un tablou cu Ganesha, zeul-elefant, fiul lui Shiva, și totodată divinitatea despre care hindușii cred că aduce noroc, bunăstare și abundență într-un cămin.

Am fost întâmpinate de Vikram, gazda noastră, un tânăr la vreo 35-40 de ani, care administrează Jaipur Haveli împreună cu fratele lui. Buimăcită de frumusețea locului, nu m-am putut abține și l-am întrebat chiar atunci câteva lucruri despre casă. Așa am aflat că haveli-ul în care ne aflam fusese construit în 1746. Casa avea aproape 280 de ani și se afla în proprietatea familiei lui Vikram de pe la 1920, când strămoșul său o cumpărase de la o află familie.

Vikram ne-a mai spus că locuința era un haveli, adică un fel de conac în care locuiau în mod tradițional comercianții, oamenii înstăriți care făceau negoț în apropiere, în bazarul aflat la câteva zeci de metri distanță, unde își desfăceau mărfuri precum haine, stofe, sari-uri luxoase sau bijuterii din argint (Jaipur este, de altfel, celebru pentru argint, și este un loc potrivit de unde să cumperi astfel de bijuterii dacă ajungi în India). În afară de turism, familia lui Vikram se ocupa și de comerț cu haine și bijuterii (un mic magazin cu vitrine era amenajat chiar la intrarea în haveli).

Maharajahii aveau palatele lor somptuoase, iar bogatele caste ale negustorilor își duceau traiul în haveli-urile confortabile. Cuvântul „haveli” vine din arăbescu „hawali”, care însemna „spațiu privat” sau „loc separat”.

Tot de la Vikram am aflat că haveli-ul fusese reabilitat în urmă cu câțiva ani, cu specialiști, experți și artiști care lucraseră și la renovarea palatului maharajahului din Jaipur, aflat în centrul orașului (City Palace). Decorațiile au fost refăcute respectând stilul artistic din Rajasthan, fapt recunoscut de reprezentanți UNESCO ce au vizitat casa, ne-a mai spus Vikram.

Uimirea a continuat după ce am primit uriașa cheie metalică de la cameră (ce deschidea un lacăt enorm) și am urcat la etaj. Camera noastră era chiar la ultimul etaj din cele 4 (inclusiv parterul) al haveli-ului și era de un alb impecabil, ca în reclamele la detergenți. Cearșafurile albe cu motive albastre păreau să se reflecte în tavanul alb cu picturi de culoarea cerului, care părea acoperit de un covor înflorat.

Deoarece camera era practic construită pe terasa ultimului etaj, părea un fel de căsuță de sine stătătoare, nefiind lipită de nicio altă cameră. Așa că avea pe toate cele 4 laturi mici firide cu ferestre închise de obloane din lemn. Nu mai puțin de 11 în total. Am încercat și chiar se deschideau. Unele erau atât de mici, cu închizători atât de delicate, încât îmi dădeau impresia că mă aflu într-o casă pentru păpuși.

De la rama oglinzii împodobită cu plăci ceramice vopsite și fețele de pernă brodate, la cufărul greu așezat lângă pat sau la faianța pictată din baie, tot alb-albastră, amintind vag de ceramica din Delft, totul era atât de frumos și de atent aranjat încât nu mai știam cum să-i mulțumesc prietenei mele că a ales această cazare.

Pentru mine, Jaipur Haveli a devenit un obiectiv turistic în sine. Explorându-l în cele 3 zile petrecute în „Pink City”, mi-am dat seama că era o construcție foarte interesantă, cum nu mai văzusem niciodată.

Practic, haveli-ul era compus din două curți interioare (chowk) de jur împrejurul cărora se ridicau cele 4 niveluri ale conacului. Cele mai multe dintre camere fuseseră amenajate pentru primirea turiștilor, dar familia lui Vikram continua să trăiască în aceeași clădire, ocupând o parte din haveli.

Într-una din curțile interioare era amenajată o mică sală de mese, unde în fiecare dimineață și seară oaspeții puteau să ia masa sub cerul liber. „Micul dejun de la Jaipur Haveli e celebru în tot orașul”, ne-a spus Vikram încă din prima zi. Noi aveam micul dejun inclus în preț (camera dublă costa în jur de 4.230 de rupii pe noapte, adică circa 48 de euro sau 236 de lei).

Vikram ne-a spus că putem să luăm și cina tot la Jaipur Haveli, contra cost (600 de rupii de persoană, adică în jur de 34 de lei). Mâncarea era gătită acolo, la pensiune, și erau aceleași feluri pe care le mâncau și membrii familiei sale. „Sunt în principal legume. Ce găsiți la restaurante nu este ce mănâncă, de fapt, indienii”, ne-a spus Vikram, și a adăugat că toate alimentele sunt proaspete. Am acceptat și s-a dovedit a fi o decizie foarte inspirată: cele 3 cine pe care le-am luat la Jaipur Haveli au inclus unele dintre cele mai bune feluri de mâncare indiene pe care le-am gustat în călătorie.

Deși sunt înnebunită după cultura indiană, și am devorat de-a lungul timpului mituri, povești sau cărți despre sculptură, arhitectură și alte forme de artă din subcontinentul indian, cu mâncarea lor nu mă înțeleg deloc. În primul rând deoarece nu suport mâncarea picantă. De cum simt că mă pișcă ceva pe limbă, s-a terminat. Așa că vă dați seama că vreo 90% din gastronomia indiană mi-a fost din start inaccesibilă. Din păcate. Pentru că – atât cât am mai putut gusta din sosuri, curry-uri, chutney-uri și alte chestii – gustul îmi plăcea foarte mult. Și nu, nu funcționează să le spui chelnerilor să nu fie iute mâncarea. Tot picantă va fi. De 2 ori chiar am întors mâncarea pentru că nu mă puteam atinge de ea.

Dar la Jaipur Haveli au fost destul de multe feluri tradiționale de la care nu mi-a luat foc gura. Unele erau ușor picante, alte nu erau iuți deloc. Cina se desfășura cam așa: ne așezam la masă, iar apoi farfuria ni se umplea treptat cu felurile de mâncare aduse pe rând de tatăl lui Vikram (care era în continuare foarte activ, în ciuda vârstei înaintate, și servea mai mereu la mese) sau de alți membri ai familiei ori angajați.

Primeam mai întâi un polonic de supă într-un bol, apoi grămăjoare de legume și pâinici, până când nu mai aveam loc în farfurie. De cum terminam un fel, tatăl lui Vikram era acolo ca să ne întrebe dacă mai vrem o porție. Și apoi încă una. Și bineînțeles că voiam, deoarece mâncarea era delicioasă. Felurile erau foarte variate, și toate vegetariene – nu exista nimic din carne. De foarte multe ori nu știam ce mănânc și nici când l-am întrebat pe tatăl lui Vikram ce ne dădea nu am înțeles deoarece nu știam denumirea în engleză.

Multe alimente mi s-au părut exotice, și nu știam de unde să le apuc. De exemplu, la un moment dat mâncam un fel de ierburi prăjite în unt sau ulei cred. La aspect semănau cu niște frunze de ceapă verde tăiate, dar gustul era diferit, deci nu știu ce erau. Din ce am identificat, pot spune că prin farfurie mi s-au perindat, cu siguranță, orez, mazăre, vinete și delicioasele pâinici indiene (roti, chapati și papadam – am să vă povestesc pe larg despre ele cu altă ocazie). În rest, nu aș putea spune ce am mâncat.

Iar dulciurile mi-au pus capac. Nici dulciurile indiene nu îmi plac, dar cele de aici erau o sărbătoare. Mai ales prăjiturele mici cu brânză și orez cu lapte (cred), care păreau îmbrăcate în foiță de argint.

Curțile precum cea în care am luat masa la haveli erau foarte importante. Toate activitățile familiale se învârteau în jurul acestor chowk, iar curțile aveau și rolul de a ajuta ventilația (climatul din Rajasthan este arid și cald) și pătrunderea luminii naturale.

Un alt colț minunat al haveli-ului era grădina din fața conacului, cu verdeață, flori, plante la ghiveci, arbuști și gard viu. Vikram ne-a spus că este singura grădină din Jaipur pe o rază de vreo 2 kilometri (într-adevăr, aglomerat și înțesat de clădiri, orașul nu este tocmai verde). Lipită de gard era și o tufă mare în care era mereu zarvă deoarece era plină de vrăbii. Păsările începuseră să vină aici mai ales după pandemia de COVID, ne-a zis Vikram. Înainte erau doar 4-5 vrăbii. Acum erau zeci.

Una peste alta, șederea la Jaipur Haveli a fost minunată și o recomand din tot sufletul dacă ajungeți în Jaipur. Totuși, trebuie să știți însă că haveli-ul nu are lift și va trebui să urcați pe niște trepte din piatră înguste, ceea ce poate fi mai dificil pentru persoanele mai în vârstă (în orice caz, angajații de aici vă vor căra bagajele). De asemenea, haveli-ul are apă caldă, dar la boiler (trebuie să apăsați un buton cu vreo 15 minute înainte de a face baie ca se încălzească).

Un alt aspect important e că nu puteți ajunge cu mașina până la haveli deoarece se află chiar în centrul istoric, unde străduțele sunt imposibil de înguste pentru o mașină tipică. Noi, de exemplu, am luat de la gară un tuk-tuk care ne-a dus până la haveli. Altfel, șoferii vă vor lăsa undeva în apropiere, lângă bazar, la strada principală.

„Orașul Roz” este fabulos și am să vă povestesc pe larg despre el într-un articol viitor. Însă e și extrem de murdar și e bine să știți la ce să vă așteptați. De exemplu, de cum ieșeam din haveli dădeam peste priveliști de genul acesta:

Veți vedea grămezi înfiorătoare de gunoaie pe străzi și vaci care mănâncă din ele, câmpuri unde ard deșeuri, șobolani (deși nu chiar atât de mulți pe cât mă așteptam, cred că am văzut doar unul în Jaipur) și clădiri înnegrite de mizerie și mucegai. Așa că la sfârșitul unei zile de explorări prin oraș nu pot să vă spun cât de bine mă simțeam când mă întorceam la haveli și mă afundam în așternuturile curate și albe, mirosind a proaspăt.

La plecare, când ne-am luat la revedere de la Vikram și familia sa, tatăl lui a venit la noi și ne-a dat fiecăreia câte o agendă cu copertele îmbrăcate într-o stofă roșie, cusută cu fir galben. Am deschis-o, iar pe prima pagină m-a întâmpinat mesajul „We are feeling happy and honoured to have you here with us. Looking forward to see you again. Best wishes. Jaipur Haveli Team”.

Pe pagina a doua era lipită o fotografie cu haveli-ul, iar pe a treia o poză cu mine și prietena mea într-o dimineață în fața conacului.

„Așa o să vă amintiți de noi”, ne-a spus cald tatăl lui Vikram. Ochii mi s-au umezit de emoție. Nu încape îndoială că mi-ar fi imposibil să îi uit vreodată.