Xi’an este singurul oraș din China pe care l-am vizitat în afară de capitala Beijing în excursia din octombrie anul trecut, despre care v-am povestit și aici. Bineînțeles, l-am ales pentru această primă excursie în China (sper să ajung în viitor și pe coasta de sud și în mega-metropola Chongqing) datorită Armatei de Teracotă.

Însă Xi’an are și alte atracții în afară de celebra armată care trebuia să îl însoțească pe Qin Shi Huang, primul împărat al Chinei, în viața de dincolo.

Mai întâi, să vă dau câteva informații logistice. Ca să vă descurcați în China veți avea nevoie de internet (cartelă SIM cumpărată de la un operator local sau eSIM), VPN (dacă vreți să accesați platforme „americane” precum Facebook, WhatsApp, Google etc) și vreo 8 aplicații pe care trebuie să le aveți instalate pe telefonul mobil – despre toate am scris aici un articol cuprinzător, pe care chiar vi-l recomand ca „pregătire” dacă aveți planuri de a vizita China.

În ceea ce privește transportul, noi ne-am deplasat între Beijing și Xi’an cu trenul de mare viteză la dus (am parcurs 1.200 de km în 4 ore și 19 minute, atingând viteza maximă de 351 km/h!), iar la întoarcere, deoarece nu am mai prins bilete de tren pe trip.com, am luat avionul (am zburat cu China Eastern Airlines). Biletul de tren a costat echivalentul a 85 de euro, iar zborul 185 de euro (prețuri pe sens/persoană).

Armata de Teracotă se află la circa 40-45 de km distanță de centrul orașului Xi’an. Prețul curselor de ride sharing este accesibil în China, așa că am comandat o cursă atât la dus, cât și la întors. În funcție de cerere (aplicația DiDi funcționează similar cu Uber), prețul poate fi de circa 30-40 de euro dus-întors, pentru o cursă de circa o oră pe sens.

Există însă și varianta de a lua metroul, iar apoi autobuzul 613, care ajunge până la situl arheologic (mai multe informații despre transportul public pe ruta Xi’an – Armata de Teracotă găsiți aici.

Situl arheologic include 3 gropi principale de excavare (numite Pits 1, 2 și 3) care sunt deschise publicului, precum și un muzeu unde sunt expuși soldați de teracotă, dar și multe alte artefacte descoperite în uluitorul mausoleu.

Prețul unul bilet este de 120 de yuani, adică 86 de lei. Teoretic, biletele se pot cumpăra și de la casa de bilete de la sit, însă cererea este atât de mare încât dacă nu le cumperi online, cu mai mult timp înainte de vizită, riști să nu poți intra deoarece nu mai există locuri disponibile în ziua respectivă (numărul zilnic de bilete este limitat, și chiar și așa se creează o aglomerație de nedescris, după cum v-am explicat aici).

Eu am cumpărat biletele online, printr-o agenție locală de turism (China Travel Guide). Am plătit un preț puțin mai mare decât prețul oficial, însă pur și simplu nu am reușit să cumpăr biletele direct de pe platforma muzeului (este necesar un cont pe aplicația WeChat și, deși înțeleg că nu era necesar un număr de telefon chinezesc, eu nu m-am descurcat când am încercat să cumpăr din România, înainte de plecare). Dar poate că voi reușiți, așa că vă las link-ul aici.

Cea mai spectaculoasă parte a sitului arheologic este, bineînțeles, Pit-ul nr. 1. Din nefericire însă, este și extrem de aglomerat. Eu una măcar știu am ales o perioadă complet neinspirată ca să vizitez Armata de Teracotă (în timpul celebrărilor prilejuite de Ziua Națională a Chinei), deci cumva știam că va fi rău. Cât de rău, v-am povestit. Însă din ce am citit pe rețelele de socializare, și alți turiști români povesteau că au fost efectiv copleșiți de numărul mare de vizitatori și de cozile uriașe, deși nu era nicio sărbătoare. Era însă vorba de zilele de weekend, așa că dacă vă pot face o recomandare utilă, este să încercați să vizitați Armata într-o zi de lucru, când nu vor fi așa de mulți turiști chinezi (cunosc o persoană care a vizitat situl în timpul săptămânii și pit-urile erau mult mai aerisite).

Pit-ul nr. 1 este celebra excavație cu peste 6.000 de soldați de teracotă pe care ați văzut-o cu siguranță în imagini la televizor și pe internet. Din păcate, din cauza aglomerației nu am putut decât să arunc câteva priviri fugitive asupra sitului, iar apoi am ieșit din hala acoperită.

Pit-urile 2 și 3 au fost mult mai OK din punctul de vedere al aglomerației. Aici chiar m-am putut bucura de experiență și am putut privi în voie soldații expuși. Într-adevăr, sunt mult mai puțini decât în prima excavație, însă cei expuși pot fi admirați din toate unghiurile.

Preferatul meu a fost muzeul de arheologie din complex, unde sunt expuși în vitrine mai mulți soldați de teracotă, dar și multe alte obiecte descoperite în timpul săpăturilor arheologice.

Ce este frumos e că poți vedea soldații foarte de aproape, inclusiv detaliile veșmintelor, trăsăturile fețelor, coafurile, încălțămintea și accesoriile. Diversitatea ostașilor este foarte mare. Veți observa că ofițerii și generalii aveau alte haine și alte posturi față de infanteriști și de arcași.

La întoarcerea de la Armata de Teracotă am vizitat și Huaqing Palace – era fix în drumul nostru. Cunoscut și sub numele de Huaqing Pool sau Izvoarele termale Huaqing, acest complex era în trecut un resort imperial alcătuit din grădini superbe, clădiri, foișoare și bazine cu apă termală.

Locul are o istorie îndelungată, conducătorii și împărații chinezi construind aici complexe de băi încă de acum 3.000 de ani. Însă Huaqing este cunoscut în special ca reședință de iarnă a împăratului Xuanzong din dinastia Tang (secolul VIII) și a iubitei sale concubine, Yang Guifei, alături de care a trăit o poveste de dragoste tragică. Considerată una dintre cele mai frumoase femei din istoria Chinei, concubina favorită a împăratului a fost forțată să se sinucidă în timpul unei revolte militare.

Astăzi, complexul de băi termale a fost transformat într-un muzeu care păstrează amintirea acestei povești de dragoste. De exemplu, în una din curțile interioare se află o statuie a lui Yang Guifei.

Deși cele mai multe dintre clădirile din complexul termal par construite recent (sau măcar restaurate), în Huaqing sunt conservate și ruinele arheologice ale unor bazine termale imperiale, inclusiv Bazinul Begonia și Bazinul Lotus.

În orice caz, chiar dacă templele, pavilioanele, coridoarele acoperite și alte edificii din Huaqing nu sunt clădiri cu istorie, întregul complex este foarte pitoresc și a fost amenajat cu bun gust, aș zice eu.

Foarte mult mi-a plăcut micul iaz cu nuferi și flori de lotus, peste care se arcuia un pod de lemn – întreaga scenă era atât de tipic chinezească încât părea desprinsă de pe un paravan pictat.

Prețul unui bilet la complexul Huaqing este de 120 de yuani (86 de lei).

Restul atracțiilor pe care le-am vizitat în Xi’an s-au aflat în orașul propriu-zis. Deși pagodele și turnurile orașului sunt minunate, după cum am să vă povestesc în continuare, cred că cel mai mult m-a fascinat Marea Moschee din Xi’an. De ce? Pentru că am vizitat o mulțime de moschei în călătoriile mele – de la cele din India și Uzbekistan la cele din Emirate, Turcia sau Tunisia, dar nicio geamie văzută în aceste țări nu aducea – nici pe departe – cu cea din Xi’an.

Aflată în cartierul musulman al orașului, prima moschee a fost ridicată în secolul VIII, dar forma actuală datează din secolul XIV.

Aș putea spune că Marea Moschee este un fel de traducere a islamului în limbajul arhitecturii chineze: minaretul (din care pe la 5 seara s-a auzit vocea muezinului ce chema credincioșii la rugăciune) era un turnuleț tipic chinezesc cu streșinile arcuite, zidurile erau decorate cu basoreliefuri din piatră ce înfățișau peisaje asiatice, iar prin grădină erau răspândite porți monumentale, foișoare și pavilioane cu aceleași acoperișuri curbate. În plus, deși în arta islamică clasică nu apar reprezentări figurative, în moscheea din Xi’an am descoperit dragoni și broaște țestoase din piatră – reprezentări tipice în arta imperială chineză.

Totuși, arta islamică și-a lăsat și ea amprenta în moschee, vizibilă în arcadele frânte, sau în panourile și grilajele minuțios sculptate în lemn, decorate cu forme geometrice și arabescuri unduitoare.

Și, ca să închei cu moscheea, probabil că vă întrebați cum de a apărut un lăcaș de cult musulman tocmai în Xi’an? Ei bine, comunitatea musulmană din Xi’an există de sute de ani: orașul era unul dintre capetele estice ale rețelei de drumuri cunoscută drept „Drumul mătăsii”, iar de-a lungul drumului călătoreau nu doar bunuri, ci și credințe. Primii negustori arabi, ce au adus cu ei noua religie, au ajuns aici încă din secolul al VII-lea, în timpul dinastiei Tang.

De-a lungul secolelor, unii negustori arabi și persani s-au stabilit permanent în oraș, s-au căsătorit cu populația locală, iar în timp a luat naștere comunitatea Hui. Fiind unul dintre grupurile etnice recunoscute oficial în China, membrii săi vorbesc mandarina, dar sunt de credință islamică. Conform celui mai recent recensământ, comunitatea Hui din Xi’an are în jur de 80.000 de membri.

Prețul unui bilet de intrare la Marea Moschee este de 25 de yuani (18 lei) din martie până în noiembrie și 15 yuani (11 lei) în extrasezon.

Alte două monumente din oraș care mi-au plăcut foarte mult au fost Giant Wild Goose Pagoda și Small Wild Goose Pagoda.

Deși amândouă sunt frumoase, mi-a rămas mai adânc în suflet mica pagodă, în special datorită grădinii din jur, în care am văzut câțiva arbori extraordinar de bătrâni: pe plăcuța unuia scria că are nu mai puțin de 1.300 de ani!

Un alt loc special din grădină a fost clopotul metalic uriaș în care vizitatorii puteau să lovească împingând un drug de lemn (foarte greu, abia l-am urnit), iar undele sonore produse mișcau apa din bazinul aflat dedesubt. Am găsit pe internet că o astfel de instalație se numește „fântână rezonantă chinezească”.

De fiecare dată când cineva lovea clopotul, apa țâșnea prin niște mini-fântâni arteziene aflate în cele 4 colțuri ale instalației. Cu cât lovitura era mai puternică, cu atât apa țâșnea mai sus și mai spectaculos. Față de alți vizitatori, evoluția mea a fost destul de mediocră. 🙂

Cele două pagode din Xi’an se numără printre cele mai vechi pagode din China. Datând din secolele VII-VIII, din timpul dinastiei Tang, scopul lor inițial era de a adăposti scrierile budiste aduse de pelerini din India. Tot aici s-a realizat și traducerea scrierilor din sanscrită în chineză.

Am înțeles că la marea pagodă se organizează, în unele seri, și un show cu lumini, muzică și fântâni arteziene, însă în ziua pe care ne-au indicat-o de la fetele de la hotel nu s-a întâmplat nimic. Ne-am dus acolo, am stat mai bine de jumătate de oră privind pagoda (alături de alți turiști veniți să vadă show-ul), iar apoi am plecat. Totuși, nu a fost chiar degeaba, deoarece pagoda discret luminată se reflecta superb în bazinul fântânilor.

Prețul unui bilet de intrare în incinta templului în care se află Giant Wild Goose Pagoda este de 10 yuani (7 lei). Dacă vrei să și urci în turn trebuie să mai plătești 25 de yuani (18 lei). Eu nu am urcat deoarece era o coadă terifiantă, și mai și ploua (ceea ce, după cum v-am mai povestit, nu îi descurajează absolut deloc pe turiștii chinezi puși pe vizitat în mini-vacanța de Ziua Națională). La Small Wild Goose Pagoda intrarea este gratuită.

Bell Tower și Drum Tower sunt alte două atracții pe care nu trebuie să le ratați dacă ajungeți în Xi’an. Și vă recomand să le vedeți atât ziua, cât și după asfințit, deoarece sunt iluminate minunat pe timpul nopții.

Astfel de perechi de turnuri – unul cu un clopot uriaș și altul cu tobe – existau în trecut în numeroase orașe chinezești, inclusiv în capitala Beijing. Rolul lor era de a marca trecerea timpului și de a organiza viața comunității. Dimineața, pentru a anunța începutul zilei, era sunat clopotul. Seara, în schimb, erau bătute tobele, pentru a anunța sfârșitul zilei și închiderea porților orașului.

Erau, așadar, un fel de ceas public. Dincolo de rolul de măsurare a timpului, cele două turnuri aveau și un rol de securitate deoarece în caz de pericol semnalele sonore alertau ușor populația.

Construite în timpul dinastiei Ming, pe finalul secolului al XIV-lea, Bell Tower și Drum Tower sunt deschise astăzi turiștilor și pot fi vizitate contra cost (un bilet combo pentru ambele turnuri costă 50 de yuani, adică 36 de lei).

Tot din timpul dinastiei Ming datează și monumentalele ziduri ale vechiului oraș. Au fost, de departe, cele mai masive ziduri pe care le-am văzut în viața mea și, dacă ar trebui să îmi imaginez „zidurile ciclopice” de care vorbeau vechii greci, cu siguranță mintea mi-ar fugi exact la zidurile medievale ale Xi’an-ului.

Foarte bine conservate, aceste uriașe ziduri feudale ce datează din secolul al XIV-lea aveau rolul de a proteja orașul de năvălitori. Când am urcat pe metereze nu mi-a venit să cred cât de late erau, de fapt: cam cât o șosea cu două benzi de la noi.

Și, ca să înțelegeți cu adevărat dimensiunile fabuloase, am să vă spun că zidurile ce înconjoară orașul vechi formează un perimetru cu lungimea de 15 km! Deci, dacă ați vrea să faceți un ocol complet și să le parcurgeți pe jos, v-ar lua cam 3-4 ore. Se pot închiria și biciclete.

Deoarece ploua (vremea nu a ținut deloc cu noi, iar în cele 4 zile cât am stat în Xi’an nu am văzut deloc soarele, după cum se observă și în poze), ne-am mulțumit să parcurgem, pe jos, cam jumătate dintr-o latură. Prețul unui bilet este de 54 de yuani (39 de lei).

Ultimul obiectiv turistic despre care vă mai povestesc este așa-numitul Tang Paradise. Dintre toate atracțiile pe care le-am văzut în Xi’an, aceasta este cea care mi-a plăcut cel mai puțin. Știam că este un parc tematic construit în anii 2000 cu scopul de a reproduce palatele și arhitectura tipică din timpul dinastiei Tang (din care nu s-au păstrat prea multe) și că nu voi găsi acolo clădiri vechi, cu istorie.

Chiar și așa, parcul mi s-a părut mohorât, gol și dezolant. Poate am fost influențată și de vremea ploioasă, însă acele spații uriașe acoperite cu dale gri mă trimiteau cu gândul la o curte pavată cu gresie și chiar nu mă făceau să mă simt într-un „paradis Tang”.

În plus, nici nu se putea intra în cele câteva construcții existente, deci interiorul încăperilor a rămas un mister. Ce mi-a plăcut a fost lacul înconjurat de alei înverzite, unde turiștii se plimbau în hidrobiciclete.

În depărtare se vedea și marea pagodă. Prețul unui bilet a fost destul de piperat (120 de yuani, adică 86 de lei). Practic, a costat cât intrarea la Armata de Teracotă, însă acolo chiar ai ce vedea.

În încheiere, vă sfătuiesc ca înainte de plecare să dați o tură și prin Cartierul Musulman din centrul vechi al orașului. Veți putea cumpăra de acolo o mulțime de cadouri și suveniruri pentru acasă, de la ceaiuri-cărămidă la prăjiturele chinezești, și de la mătase autentică la cele mai ieftine prostioare pe care vi le puteți imagina. Iar dacă nu vreți să cumpărați nimic, cartierul merită oricum o vizită: este atât de plin de viață, de culoare și de sunete, încât a devenit un obiectiv turistic în sine.

Dacă vreți să mergeți în China v-ar putea interesa și:

8 aplicații pe care le-am folosit ca să mă descurc în China, „țara fără cash” unde nu am reușit să țin în mână nicio bancnotă
O zi perfectă la Marele Zid Chinezesc. Ghid complet cu prețuri, rute de vizitare, distanțe
Cum am supraviețuit în timpul „Săptămânii de Aur” în China, perioada în care turismul de masă capătă proporții colosale

• atracții turistice china
• atracții turistice xi'an
• obiective turistice china
• obiective turistice xi'an