Voiaj în lumea colorată a covoarelor din Azerbaidjan. De la basmele persane la pionierii sovietici
Muzeul Covoarelor din Azerbaidjan, aflat chiar pe țărmul Mării Caspice, în capitala Baku, merită să fie vizitat nu doar pentru minunatele sale carpete viu colorate, ci și pentru clădirea în care se află muzeul, care are chiar forma unui covor făcut sul.
În depozitele sale, muzeul are în jur de 13.000 de covoare, carpete și alte obiecte din materiale textile. Bineînțeles, doar o mică parte sunt expuse permanent.
Unul dintre lucrurile care mi-au plăcut foarte mult la acest muzeu a fost că era foarte aerisit, fără să pară sărăcăcios. Am petrecut vreo două ore uitându-mă la covoarele întinse pe panouri, iluminate inteligent de spoturi care le scoteau și mai mult în evidență culorile strălucitoare.
Un alt lucru care mi-a plăcut a fost că vizitatorul este purtat de-a lungul istoriei covoarelor din această țară, din Evul Mediu și până în prezent, inclusiv prin perioada sovietică. Așa că dacă vreți să vedeți în același loc un covor a cărui țesătură spune o poveste din mitologia persană și unul care îi laudă pe oamenii muncii, Muzeul Covoarelor din Azerbaidjan este locul perfect.
Țeserea covoarelor este cea mai răspândită formă de artă populară în Azerbaidjan. Potrivit dovezilor arheologice și surselor istorice citate de siteul guvernului, țeserea covoarelor se practica în actualul spațiu azer din mileniul I î.Hr., însă s-a dezvoltat foarte mult în timpul Imperiului Sasanid (secolele III-VII d.Hr.), ultimul imperiu persan de dinainte de cucerirea arabă.
În anul 2010, arta țeserii covoarelor din Azerbaidjan a fost înscrisă în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO.
Potrivit UNESCO, țeserea covoarelor este o afacere de familie în multe regiuni din țară. Bărbații tund oile primăvara și toamna.
În lunile calde, din primăvară până în toamnă, femeile fac vopseaua (realizată din pigmenți naturali), torc firele, iar apoi le vopsesc. Țesutul propriu-zis are loc iarna și este realizat de fete și femei din diferite generații, cele mai tinere învățând de la cele mai în vârstă.
Covoarele sunt țesute la război folosind fire de lână, bumbac sau mătase. Scoaterea unui covor terminat din război este, de regulă, o ceremonie solemnă.
Carpetele și covoarele sunt folosite pentru decorarea pereților, a dușumelelor, a mobilelor (scaune, mese, divane, paturi) sau pentru acoperirea corturilor nomazilor. Dincolo de funcția ornamentală, covoarele îndeplinesc și un rol social important în comunitățile tradiționale. De exemplu, de Novruz (Anul Nou), fetele stau pe covoare și ghicesc viitorul. De asemenea, există covoare speciale pentru ceremonii de nuntă, pentru nașterea unui copil, pentru rugăciune sau pentru înmormântare.
Covoarele sunt atât de importante în această țară încât există și o Zi a Țesătorului de Covoare, sărbătorită pe 5 mai.
Și, bineînțeles, există un muzeu al covoarelor. Muzeul Covoarelor din Azerbaidjan a fost înființat în 1967 și a avut inițial sediul în actuala Moschee Juma. Noua clădire, cea care are forma unui covor înfășurat, a fost concepută de arhitectul austriac Franz Janz, și a fost construită între 2007 și 2014.
Cel mai vechi covor pe care l-am văzut în expoziție data din secolul al XVII-lea. Este cel din imaginea de mai jos:
Multe dintre covoare au imagini cu forme geometrice, însă sunt destule care sunt împodobite cu arbori, oameni, păsări, cămile, cai sau personaje mitologice.
Unele covoare spun o întreagă poveste, ca de exemplu cea a lui Eleazar, servitorul lui Avraam, care a fost trimis de acesta în Mesopotamia, în orașul Harran, pentru a-i găsi o soție lui Isaac, fiul lui Avraam. Eleazar a plecat cu o caravană încărcată cu daruri. Înainte de ajunge în oraș, Eleazar s-a rugat lui Dumnezeu pentru a găsi o mireasă vrednică pentru Isaac. „O fată care îmi va oferi apă din fântână mie și caravanei mele va fi mireasa lui Isaac”, a spus Eleazar. Ajuns în oraș, a văzut mai multe fete la o fântână, s-a dus la ele și le-a întrebat: „Cine îmi va da apă?”. Una dintre fete a spus: „Am să îți dau eu apă ție și cămilelor tale”. Aceasta era Rebecca, fiica lui Bethuel. Această scenă se poate vedea pe covor în partea din dreapta sus.
Eleazar s-a dus apoi la Bethuel și i-a spus care era scopul vizitei sale. Auzind despre rugăciunea pe care Eleazar o spusese înainte de ajunge în oraș, Rebecca a zis: „Dumnezeu m-a ales și sunt de acord.” Cea de-a doua scenă apare în partea din stânga și surprinde înțelegerea dintre Eleazar și familia lui Bethuel.
Un alt covor care mi-a plăcut foarte mult este cel numit „Rustam omorându-l pe demonul alb”. Legenda spune că Rustam, un erou din mitologia persană, a trebuit să ducă la îndeplinire 7 sarcini dificile pentru a-și salva regele care fusese capturat de demoni. Ultima luptă a fost cu conducătorul demonilor, Demonul Alb. Lupta a avut loc într-o peșteră întunecată, iar Rustam a fost învingător.
Dacă veți ajunge să vizitați muzeul, veți observa că foarte multe dintre covoarele expuse sunt decorate cu un motiv ce seamănă cu o lacrimă sau cu o flacără (are forma unui oval cu o codiță). Forma se numește „buta” și este un simbol al focului, fiind unul dintre cele mai răspândite elemente decorative în arta populară din Azerbaidjan.
De altfel, Azerbaidjan are o legătură specială cu focul. Se pare că numele „Azerbaidjan” înseamnă „Țara / Tărâmul focului (sfânt)” sau „Protejat de focul (sfânt)”. După separarea de Uniunea Sovietică, țara a început să se promoveze turistic drept „Țara focului”. Și nu doar datorită motivelor buta de pe covoare, ci și deoarece aproape de capitala Baku, la Yanar Dag, gazele naturale ies la suprafață pe coasta unui deal și ard permanent. Focul nu se stinge niciodată.
Buta apare și pe ceramica de Ev Mediu, în decorațiile manuscriselor și ale cărților, pe metal și pe lemn, pe bijuterii și alte materiale textile.
După perioada Evului Mediu și cea modernă veți ajunge la covoarele din epoca sovietică. Sunt ușor de recunoscut atât după stil, cât și după tematică: pionieri, oameni ai muncii, comuniști fericiți:
Muzeul adăpostește și covoare făcute de artiști contemporani într-un stil modern sau abstract.
În muzeul veți găsi nu doar covoare, ci și alte obiecte care au legătură cu această artă.
Ca de exemplu, o piatră de mormânt de acum 500 de ani gravată cu imaginea unui război de țesut și a altor instrumente folosite de țesători.
Sau desagi și „îmbrăcăminte” pentru cai:
