acvariu dubai mall
Dubai

Viața în albastru la acvariul din Dubai Mall. Te plimbi printre pești, cu 10 metri de apă deasupra ta

de în 15 noiembrie 2016

Acvariul din Dubai Mall este, de departe, cel mai interesant obiectiv turistic pe care l-am văzut vreodată într-un mall.

Adevărul e că, de obicei, nu te duci la mall ca să vizitezi ceva anume, însă în Dubai mall-urile au devenit obiective turistice în sine. Nu mai sunt doar un loc unde localnicii vin la cumpărături sau să ia masa, ci și atracții vizitate de milioane de turiști în fiecare an.

Acvariul se află la parterul mall-ului. E imposibil să nu dai peste el la un moment dat dacă te plimbi prin mall: este uriaș. Pur și simplu nu poți să ratezi peretele vertical de peste 10 metri înălțime (cam cât un bloc mai mic), colorat în albastru fosforescent, care îți va ieși în cale.

Dacă nu vrei să plătești, te poți bucura de priveliște și din afara acvariului (poți bea o cafea într-un restaurant din apropiere sau poți urmări mișcările rechinilor de-a lungul peretelui).

acvariu dubai mall

acvariu dubai mall

Acvariul din Dubai Mall poate fi admirat și din exterior

acvariu dubai mall

Însă sfatul meu este să îl vizitați, chiar dacă biletul poate părea puțin cam scump (prețurile pornesc de la 100 de lei).

Pentru mine, cea mai spectaculoasă parte a acvariului din Mall Dubai a fost tunelul subacvatic de sub acvariu (practic, tunelul este chiar intrarea în această grădină zoologică subacvatică).

Eram înconjurată de o lumină albastră, sub milioane de litri de apă, iar pe deasupra capului meu treceau rechini, pisici de mare, calcani și alți pești cu figuri extraterestre.

acvariu dubai mall

Intrarea în acvariul din Dubai Mall

acvariu dubai mall

acvariu dubai mall

acvariu dubai mall

acvariu dubai mall

Intrarea în acvariul din Dubai Mall

Acvariu Dubai Mall – Cele mai frumoase atracții turistice

Cele mai simpatice mi s-au părut pisicile de mare – a fost prima dată când am văzut o pisică de mare și mi se părea că toate îmi zâmbesc prietenos din spatele peretelui de sticlă.

În total, acvariul din Mall Dubai are un volum de 10 milioane de litri și găzduiește mii de animale acvatice din 140 de specii diferite, dintre care peste 300 sunt rechini și calcani.

Marele acvariu (lung de 51 de metri lungime, lat de 20 și înalt de 11 metri) este numai prima parte a vizitei. Odată ce veți ieși din tunel veți da peste o mulțime de alte acvarii și bazine mai mici sau mai mari, pline cu pești pestriți, colorați în mii de nuanțe, de la roșu la albastru, și de la verde la portocaliu.

acvariu dubai mall

Pești piranha la acvariul din Dubai Mall

acvariu dubai mall

acvariu dubai mall

acvariu dubai mall

acvariu dubai mall

Într-unul dintre bazine am văzut și pești piranha, strălucitori și colorați într-o nuanță albastru-cenușie, iar un alt acvariu era luminat de meduze roz mici cât un pumn de bebeluș.

În afară de pești, în acvariul din Dubai Mall veți mai vedea și vidre jucăușe, nutrii, țestoase, stele de mare, crabi, crocodili, căluți de mare, pinguini sau pești cu burțile umflate ce par gata-gata să plesnească.

acvariu dubai mall

Turiștii se pot infiltra printre peștii din acvariu

acvariu dubai mall

Un crocodil la acvariul din Dubai Mall

acvariu dubai mall

Pe mine „zâmbetul” ăsta viclean m-a cam speriat 🙂 Așa că am stat destul de departe de geam 😀

acvariu dubai mall

Pășind pe deasupra rechinilor

Așadar, dacă plănuiți o vizită, iată câteva informații care să vă ajute:

Acvariu Dubai Mall – Unde se află acvariul din Dubai Mall:

Acvariul și grădina subacvatică din Dubai se află la parterul Dubai Mall, cel mai mare mall din lume situat chiar în centrul metropolei, la baza Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume (în acest moment).

Acvariu Dubai Mall – Cât costă biletele la acvariul din Dubai Mall:

Prețul biletelor variază în funcție de experiența pe care v-o doriți la acvariu. Cele mai ieftine bilete (pentru care am optat și eu când am fost în Dubai) este de 100 de dirhami (adică aproximativ 112 lei).

În acest preț sunt incluse vizitarea acvariului, a tunelului de sub acvariu și a grădinii zoologice subacvatice. Practic, puteți vizita aproape tot, însă nu veți participa la alte activități precum hrănirea peștilor, plimbarea cu o barcă cu podea transparentă, întâlniri cu vidrele, cu calcanii, cu crocodilii sau cu rechinii (vizitatorii sunt scufundați în apă într-o cușcă).

În funcție de activitățile pe care le alegeți, prețul biletelor variază de la 120 la 600 de dirhami (134 – 673 de lei).

Mai multe informații despre acvariul din Mall Dubai găsiți pe siteul oficial al acvariului.

acvariu dubai mall

Timp de câteva secunde am testat și eu viața subacvatică

Acvariu Dubai Mall – Ce program de vizitare are acvariul din Dubai Mall:

De duminică până miercuri: de la 10.00 dimineața la 12 noaptea
Ultima intrare: 11.30 seara

De joi până sâmbătă: de la 10.00 dimineața la 1 noaptea
Ultima intrare: 12.30 noaptea

acvariu dubai mall

Câteva acvarii erau pline de meduze micuțe

Dacă v-a plăcut acest articol și vreți să citiți și despre alte destinații din Asia, urmăriți Andreea în Asia și pe Facebook.

Iată ce alte obiective turistice am vizitat când am fost în Dubai:

Dubai, orașul SF unde te simți teleportat pe altă planetă

https://andreeainasia.ro/orasul-vechi-din-tanarul-dubai-unde-metropola-cu-zgarie-nori-arata-ca-in-1001-de-nopti/

TAGS
RELATED POSTS
Andreea Dogar
București

Asia mi-a plăcut dintotdeauna și mi-am dorit să îi descopăr oamenii, peisajele, natura, tradițiile sau arhitectura. Pe blog povestesc toate experiențele și întâmplările pe care le-am trăit sau le voi trăi în călătoriile mele în Asia.

CĂUTARE

Descoperă mai multe la Andreea in Asia

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Abonează-te la Newsletter

Social
Andreea in Asia

Descoperă mai multe la Andreea in Asia

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura