Sub soarele nemilos din sudul Indiei, pe plajele cu temple de la Golful Bengal. Mahabalipuram și Kanchipuram, orașele dravidiene din Tamil Nadu
India este un mozaic cultural și lingvistic. Pe oriunde mergeam, oamenii ne puneau 4 întrebări: What’s your name (Cum te cheamă?), Where are you from? (Din ce țară ești?), What language do you speak? (Ce limbă vorbești?) și What’s your job? (Ce meserie ai?). La început ni se părea ciudat că de fiecare dată după ce răspundeam că suntem din România, indienii ne întrebau „Și ce limbă vorbiți?”. „Romanian”, ziceam noi. Logic, nu? Ce altă limbă să vorbești? Dacă ești din România, vorbești româna, așa cum dacă ești din Franța, vorbești franceza, din Germania – germana etc.
Pentru noi nu părea o întrebare necesară, însă pentru locuitorii unei țări care are nu mai puțin de 23 de limbi oficiale, întrebarea era cât se poate de pertinentă. În total, în India sunt vorbite sute de limbi, și chiar și cele mai puțin răspândite au sute sau zeci de mii de vorbitori.
Din multe puncte de vedere, sudul Indiei este diferit de nord. În vreme ce în nord se vorbesc limbi indo-europene precum hindi sau urdu, în sud se vorbesc limbi dravidiene precum tamila. Arhitectura templelor este și ea diferită, după cum v-am povestit aici, iar diferențe majore se regăsesc, bineînțeles, și în gastronomie. Din punct de vedere religios, indienii din sud au o predilecție pentru zeul Shiva și zeița Kali, ambii asociați cu distrugerea universului, în vreme ce în nord este adorat în special zeul Vishnu.
În afară de Madurai, unul dintre marile centre religioase din statul Tamil Nadu, despre care v-am povestit deja, am vizitat alte două locuri din acest stat sudic: situl arheologic Mahabalipuram și orașul Kanchipuram, cunoscut pentru numeroasele sale temple dravidiene.
Nu am avut cazare chiar în Chennai, ci undeva dincolo de periferia metropolei, la mai bine de o oră de mers cu mașina de centrul orașului. Am preferat să stăm mult mai în sud (la hotelul Ginger Chennai OMR, care a fost foarte OK) deoarece principalul motiv pentru am venit în zonă a fost pentru a vizita situl UNESCO de la Mahabalipuram, care este și el la sud de Chennai. Capitala statului Tamil Nadu este foarte aglomerată: orașul în sine are peste 6,5 milioane de locuitori, iar toată zona metropolitană Chennai depășește 12 milioane de oameni, fiind a patra cea mai aglomerată zonă urbană din India.
Așadar, dacă nu vă interesează musai ceva din oraș, și vreți mai degrabă să faceți excursii prin Tamil Nadu, e bine să evitați să stați chiar în centrul Chennaiului ca să nu fiți nevoiți să dați piept cu traficul infernal de fiecare dată când intrați sau ieșiți din oraș. Pe drumul spre / de la aeroport, noi am traversat de două ori suburbiile din sud, și pot să spun că pe o bună parte din șosea se circula bară la bară.
Pentru excursii, cei de la hotel ni l-au recomandat pe Mahomed, un băiat la vreo 25 de ani care avea o mică afacere cu câteva mașini ce plimbau turiști pe la obiectivele turistice din Tamil Nadu. Am fost foarte mulțumite de el (v-am povestit mai multe aici). El ne-a dus la Kanchipuram, unde am făcut cea de-a doua excursie. Problema a fost în prima zi, când am mers la Mahabalipuram, și unde nu ne-a dus el, ci un angajat al său, care nu știa deloc engleza, și ne-a fost foarte greu să ne înțelegem cu el. Ca sfat, dacă ajungeți prin India, este indicat să aveți șoferi care știu cât de cât engleza (iar în general oamenii chiar știu), altfel va fi destul de greu să comunicați.
De exemplu, cu șoferul din prima zi am avut o întâmplare oarecum amuzantă în prima zi. Pe drumul de întoarcere de la Mahabalipuram spre hotelul Ginger Chennai OMR, la un moment dat a tras pe stânga (în India se circulă pe „partea greșită” a drumului), a oprit, s-a întors spre noi și ne-a zis ceva, probabil în tamilă. I-am zis că nu înțelegem, apoi a replicat ceva, noi iarăși nu am priceput nimic, după care băiatul și-a împreunat mâinile în față și le-a mișcat înainte și-napoi, ca și cum s-ar ruga de noi. Primul gând a fost că voia bani de bacșiș, dar era tare ciudat că oprise pe marginea șoselei, cu mult înainte de a ajunge la hotel. Chiar nu înțelegeam care era problema. Văzând că nu ajungem la liman, l-a sunat pe Mahomed, i-a zis ceva, iar apoi ni l-a dat pe șeful lui la telefon. De la Mahomed am înțeles că săracul om avea nevoie să meargă la toaletă și ne îndreba dacă noi suntem de acord să se ducă. „Yes, yes!!”, am exclamat, după care șoferul a dispărut undeva pe câmp, după niște coșmelii.
Deci, ca idee, e mai bine să aveți cu voi pe cineva care știe engleza sau o altă limbă de circulație internațională. Iar dacă nu știe, să aveți o soluție de avarie, cum era în acest caz Mahomed, care să vă scoată din impas.
Dar să revin la Mahabalipuram, motivul pentru care am poposit pe aceste meleaguri. Cunoscut sub numele de Grupul de Monumente de la Mahabalipuram, complexul arheologic aflat la aproximativ 60 de kilometri sud de Chennai datează din secolele VII-VIII.
Templele sunt vechi de 1.300-1.400 de ani, și au fost construite pe malul Golfului Bengal în timpul dinastiei Pallava ce a stăpânit sudul Indiei.
Monumentele din complex sunt răspândite prin orașul Mahabalipuram, în 3 zone principale. Distanțele din oraș sunt mici, așa că de la un moment la altul vă puteți deplasa pe jos. Prețul pentru un bilet este de 600 de rupii (34 de lei).
Noi am vizitat prima dată grupul de 5 temple sculptate în piatră cunoscute sub numele de „5 rathas” („5 care”), numite astfel deoarece oamenilor li s-a părut că templele seamănă cu uriașele care de ceremonie în care indienii plimbă pe stradă statuile zeilor la festivalurile importante.
Templele se află foarte aproape de malul oceanului, fiind sculptate în bolovanii care străpung nisipul de pe plajă.
Printre temple sunt și alte sculpturi tăiate în granit, ca de exemplu un elefant în mărime naturală, un taur (numit Nandi, taurul este animalul-vehicul al zeului Shiva) și un leu mare cât un elefant.
La aproximativ jumătate de kilometru mai la nord se află un alt mare sit arheologic ce face parte din Grupul de Monumente de la Mahabalipuram.
Aici, în afară de temple-grote, elefanți ori maimuțe din piatră și panouri cu sculpturi ce ilustrează întâmplări din mitologia hindusă, se află unul dintre cele mai detaliate și mai mari basoreliefuri gravate în piatră pe care le-am văzut vreodată: „Coborârea Gangelui”, sculptat în urmă cu aproape 1.400 de ani, în prima jumătate a secolului al VII-lea.
Lungă de 30 de metri și înaltă de 15, sculptura în relief este înțesată de zei, înțelepți, asceți, vânători, animale și alte personaje mitologice, toate venite pentru a vedea „minunea” coborârii Gangelui (râul sfânt al hindușilor) din ceruri. Aceasta este doar una dintre interpretările scenei sculptate pe fabulosul perete din granit, populat cu 150 de figuri.
În afară de sculpturi, în situl arheologic se află și câțiva bolovani enormi, oarecum ovali, care stau într-un echilibru neverosimil pe versanții stâncoși ai colinelor.
Una dintre aceste uriașe stânci rotunde se numește „Bulgărele de unt al lui Krishna”. Pare că stă să cadă și că acum-acum va aluneca, prăbușindu-se la baza delușorului, însă totul este o iluzie optică.
În realitate, stânca stă foarte bine fixată și nu riscă să se prăbușească. În trecut, mai mulți regi și conducători locali au încercat să o mute, dar nu au reușit. Se pare că la începutul secolului XX, un guvernator local a pus 7 elefanți să o tragă de-acolo, fără succes însă.
Cum sunt înnebunită după sculptura hindusă, situl arheologic din Mahabalipuram a fost o delectare pentru mine. La un moment dat, când ne plimbam de la un templu la altul, prietena mea mi-a zis „Mai ții minte când am fost în Grecia și am ajuns la Kyllini, și ni se părea că am ajuns la capătul lumii? Ce știam noi atunci… Uite aici e capătul lumii.” Ehei, da, îmi aminteam de aventura noastră până în vestul extrem al Peloponezului (și mai departe până pe insula Zakynthos) de când aveam 20 de ani. După un drum de vreo 12 ore cu trenul din Paralia, ajunseserăm pe o plajă cu nisip fin, palmieri și apă limpede, și ni se părea că am traversat continente ca să ajungem până la Marea Ionică.
Acum ne aflam pe un alt țărm, la mii de kilometri distanță, iar în depărtarea albastră se întindea gargantuelicul Golf Bengal, cel mai mare golf din lume, parte a Oceanului Indian. Și, sub soarele necruțător din Tamil Nadu, printre zeii și zeițele încremenite în granitul dur și pământul roșiatic și sfărâmicios, simțeam din nou că am ajuns la capătul Pământului.
Apropo de soarele nemilos din sudul Indiei. Eu m-am pricopsit cu câteva pete solare maronii pe față după vizita de o zi la Mahabalipuram, în ciuda faptului că mi-am dat cu cremă de protecție solară cu factor 50. Prietenii îmi zic că abia se observă, dar știți cum e, eu știu că sunt acolo :-). Așa că e musai să vă dați cu cremă când ajungeți în sudul Indiei, chiar de mai multe ori pe zi dacă nu stați la umbră (cum e cazul la Mahabalipuram, unde vrei, nu vrei, tot trebuie să mergi prin soare).
Ultimul monument pe care l-am vizitat în Mahabalipuram a fost Templul Shore, aflat chiar pe plajă, ce datează din secolul VIII, tot din timpul dinastiei Pallava. Spre deosebire de cele 5 temple în formă de care („rathas”), templul Shore nu este tăiat în piatră, ci construit din blocuri de granit individuale.
Lângă Shore Temple, chiar dincolo de gardul ce împrejmuia complexul arhitectural, am văzut și versiunea de Costinești (sau de Vamă) de la Golful Bengal.
Pe toată plaja, cât vedeai cu ochii, erau puhoaie de oameni. Siluetele din apropiere se contopeau înspre linia orizontului, tot mai dese, până când în zare nu mai vedeam decât o masă de oameni cu contururi neclare ce cuprindea toată plaja.
Oamenii, îmbrăcați în haine obișnuite (femeile în sari, bărbații în cămașă și pantaloni) se bucurau de vremea frumoasă, de soare și de valurile mari ale oceanului. Doar unii copii erau la bustul gol. Cei care se avântaseră mai în larg țipau de mama focului de fiecare dată când erau ridicați pe creasta câte unui val mai înalt. În timp ce fotografiam desimea de oameni de pe plajă am intrat în vorbă și cu un domn, David, turist și el, dar indian, care se plângea că nu există măsuri de siguranță și că oamenii își pun în pericol viața intrând în oceanul atât de agitat. În învălmășeala care era pe țărm, nu cred că se punea problema de salvamari sau steaguri roșii, ca la noi. În orice caz, mi-a plăcut să mă uit la distracția din apă și am făcut și o poză cu David (care culmea, a lucrat în tinerețe ca jurnalist, dar apoi, mai înțelept decât unii dintre noi :-), a cotit-o spre contabilitate).
A doua excursie din Tamil Nadu a fost, după cum vă spuneam, la Kanchipuram, oraș celebru pentru templele sale dravidiene mai vechi ori mai noi. Sunt foarte multe. Noi am apucat să vizităm vreo 2-3. Primul pe care l-am vizitat a fost templul Sri Vaikunta Perumal, închinat zeului Vishnu, și construit în secolul al VIII-lea tot de un monarh din dinastia Pallava.
Structura centrală a templului este înconjurată de o galerie cu coloane din piatră în formă de lei. Totul este sculptat: de la exteriorul lăcașului de cult la pereții galeriei acoperiți de panouri cu basoreliefuri.
Și aici, ca la multe alte monumente, turiștii indieni au intrat în vorbă cu noi și ne-au întrebat, curioși, de unde suntem, cum ne cheamă, și cu ce ne ocupăm la noi acasă. M-am amuzat copios când Maria mi-a povestit că un băiețel la vreo 12 ani a venit la ea, a conversat într-o engleză foarte bună, iar la final, după ce a aflat că noi nu avem în România astfel de temple cu sculpturi, a întrebat-o cu o sinceritate de copil: „Și nu îți pare rău că nu aveți?”
Un alt templu pe care l-am vizitat a fost Kailasanathar. De altfel, acesta a fost și cel care mi-a plăcut cel mai mult dintre templele din Kanchipuram.
Construit în secolul VIII de dinastia Pallava, templul îi este închinat lui Shiva, și ilustrează din plin acea frenezie decorativă tipic indiană, dornică să acopere cu sculpturi și statui toate spațiile goale, de la clădirea centrală a templului, la nișele din zidurile exterioare, galeriile cu coloane și altare.
În afară de sculpturile din piatră ce recompun în special scene din viața zeului Shiva, în unele locuri s-au păstrat și picturi în culori vii, ceea ce este o raritate în India, unde din cauza climatului umed picturile din vechime nu au rezistat.
Ultimul templu pe care l-am vizitat în Kanchipuram a fost Ekambaranathar. I-am admirat minunatele turnuri dravidiene doar de afară. Nu am putut intra deoarece când am ajuns noi la templu, porțile sale tocmai se închideau timp de câteva ore.
Era 12:30, iar până după-amiaza la 16:00 templul urma să fie închis. Am vrut să mergem la următorul templu de pe listă, dar atunci am observat că toate templele din Kanchipuram se închideau zilnic între 12 / 12:30 și 16:00.
Am căutat pe internet o explicație și, bineînțeles, am găsit mai multe: unii spun că și zeii se odihnesc după prânz, alții că orele cuprinse între 12 și 16 sunt de rău augur (deoarece în acel interval se plimbă fantomele și spiritele rele). În orice caz, acest program e respectat de majoritatea templelor din Tamil Nadu, așa că luați în calcul și acest aspect dacă ajungeți pe-acolo în călătoriile voastre.
Închei povestea cu câteva informații despre curățenie. Înainte să ajung în India, auzisem sau citisem că sudul este mai curat decât nordul. Sincer, nu aș putea spune că am observat o diferență prea mare între nord și sud din acest punct de vedere. Din păcate, și în sud (cu excepția plajei din Goa) mi s-a părut foarte murdar pe străzi, cu mormane de gunoaie cărora oamenii le dau adesea foc, ceea ce poluează și mai tare orașele. Mai jos sunt 2 imagini din Madurai, unul dintre orașele mari din Tamil Nadu. În schimb, ca și în nord, siturile arheologice și templele sunt bine întreținute.
Dacă vreți să mergeți în India, v-ar putea fi de ajutor și:
După 25 de ani. Cum mi-am împlinit un vis din adolescență în Madurai, orașul cu mii de statui colorate din sudul Indiei
4 zile în Delhi, prin smog și mizerie. Am strâns din dinți și am descoperit o mulțime de locuri care mi-au rămas în inimă
Agra dincolo de Taj Mahal. 4 locuri pe care nu trebuie să le ratezi dacă ajungi în capitala mogulilor
Din tren în avion. Cum am străbătut India și cât au costat zborurile cu avionul și călătoriile cu trenul
4 escrocherii pe care le-am trăit pe propria piele în India. Plus un posibil scam la care să fiți atenți
Superlativele. TOP 7 locuri care mi-au plăcut cel mai mult în India
Cât de sigură este o călătorie în India pentru o femeie?
Cum să supraviețuiești în traficul din India. Aventurile mele în 10 orașe
Cea mai frumoasă cazare la care am stat în India. Haveli-ul de basm din inima „Orașului Roz”
Cele mai frumoase 4 peșteri sculptate pe care le-am vizitat în India
10 hoteluri în care am stat în India. Cât au costat și unde mi-a plăcut cel mai mult – sfaturi de călătorie
