obiective turistice langa bangkok thailanda

TOP 5 atracții pe care le-am vizitat în împrejurimile Bangkokului. De la piața de pe linia ferată Maeklong la piața plutitoare Damnoen Saduak

de Andreea în Asia în 23 februarie 2025

Când am fost în Thailanda am stat o săptămână în Bangkok. Poate că vi se pare mult pentru un singur oraș, însă capitala țării are foarte multe locuri care merită să fie descoperite. V-am povestit deja despre temple și despre alte obiective turistice din Bangkok. Dincolo de atracțiile din oraș, sunt câteva locuri fascinante și în împrejurimile capitalei, despre care am să vă povestesc în articolul de astăzi.

1. Piața de pe linia ferată Maeklong (Maeklong Railway Market) se întinde de-a lunul căii ferate omonime, în orașul Maeklong, aflat undeva la 80 de kilometri în sud-vestul capitalei. Piața a devenit celebră printre turiștii ce vizitează Thailanda deoarece linia de cale ferată Maeklong trece fix prin mijlocul ei, iar de fiecare dată când vine un tren, vânzătorii își ridică copertinele ca să facă loc trenului, iar după ce acesta a trecut, acoperitoarele sunt lăsate rapid înapoi.

Momentul este într-adevăr inedit și merită văzut. Din acest motiv am și vrut să merg la piața Maeklong, chiar dacă nu avem de gând să cumpăr nimic. Noi am venit chiar cu trenul de pe linia Maeklong, iar când ne apropiam de ultima stație (piața este chiar înainte de capătul liniei), m-am așezat la geamul din spatele ultimului vagon și am filmat cum vânzătorii își reîntindeau copertinele imediat în urma trenului.

În piață, care este deschisă de la 6 dimineața până la 6 seara, se vând de toate: de la fructe și legume la diferite tipuri de carne, pește și fructe de mare. Unele mărfuri sunt așezate exact lângă șinele de tren.

Cum trenul trece prin piață de 8 ori pe zi, îmi imaginez că săracii vânzători au o groază de lucru cu trasul și întinsul copertinelor.

Dar asta face parte din farmecul pieței, iar turiștii dau năvală ca să vadă întregul proces, ceea ce îmi imaginez că it’s very good for business.

Din ce am citit pe internet, trenul sosește în stația Maeklong la orele 8.30, 11.10, 14.30 și 17.40 și pleacă de acolo la 6.20, 9.00, 11.30 și 15.30. Ca să vizitați piața puteți să luați un taxi, un tur de o zi care să vă ducă pe la mai multe obiective turistice din zonă sau, dacă vă place aventura, puteți să veniți cu trenul, așa cum am făcut noi.

Doar că din Bangkok nu există un tren direct până în Maeklong, iar călătoria – cu toate schimburile, inclusiv o traversare de râu cu feribotul – va dura destul de mult. În orice caz, puteți să o faceți într-o zi și să vă întoarceți în Bangkok până seara.

Așadar, pentru a ajunge la Maeklong, din capitală trebuie să luați trenul din gara Wongwian Yai. Mergeți până în stația Mahachai, unde va trebui să vă dați jos pentru a trece râul Tha Chin cu un feribot. Apoi, după ce ajungeți pe malul celălalt, veți lua trenul din Ban Laem și veți merge până la capăt (stația Maeklong). Practic, din Bangkok până în Maeklong veți merge pe aceeași linie de tren Maeklong, însă deoarece nu există cale ferată peste râu, traversarea se face pe apă, cu un mic feribot.

2. Damnoen Saduak este una dintre piețele plutitoare ce pot fi vizitate în apropiere de capitală. Inițial, voiam să vizitez o altă piață plutitoare, însă când am ajuns acolo nu am găsit nicio bărcuță și niciun precupeț. Piața Amphawa era închisă în ziua respectivă. Un șofer de tuk-tuk care ne-a văzut dezorientați a zis că ne duce el la o altă piață plutitoare din zonă și așa am ajuns la Damnoen Saduak.

Piața se află în provincia Ratchaburi, la aproximativ 100 de kilometri de Bangkok, de-a lungul canalului Damnoen Saduak. Lung de peste 30 de kilometri, canalul a fost construit în perioada 1866-1868 din inițiativa regelui Rama al IV-lea, care dorea să lege râul Mae Klong de râul Tha Chin pentru a ușura transportul și comerțul.

Din ce am citit pe internet, piețele plutitoare au jucat un rol foarte important până prin anii ’60, când dezvoltarea infrastructurii rutiere a redus nevoia de transport pe apă. Multe dintre ele au dispărut până pe la jumătatea secolului al XX-lea.

Practic, piața Damnoen Saduak este o rețea de canale înguste unde comercianții își vând produsele din bărci mici de lemn, lunguiețe, numite sampans. Vânzătorii, care sunt în cea mai mare parte femei, mută bărcuțele de colo colo, strecurându-se printre ambarcațiunile cu turiști pentru a-și vinde marfa: de la fructe și legume proaspete (banane, nuci de cocos) la mâncare ce este gătită chiar atunci, în barcă, în vase mari: pad thai, tăiței, orez. Unii vând și satay (frigărui) sau bere.

Se pare că Damnoen Saduak este cea mai populară piață plutitoare din zonă. Unul dintre motivele pentru care a devenit atât de vizitată este că a apărut în filmul cu James Bond din 1974 („The Man with the Golden Gun”), în care a apărut și Insula Khao Phing Kan (așa-numita Insulă James Bond).

Prețul pentru un tur de aproximativ o oră pe canalele pieții, cu o barcă cu vâsle sau cu motor, variază între 300 și 1.000 de bahți (deci aproximativ între 40 și 140 de lei, în funcție de tipul de barcă și de cum negociați).

Fiind atât de populară, piața este și extrem de aglomerată, și din multe puncte de vedere poate fi considerată o „capcană pentru turiști”. De exemplu, tipul care ne-a plimbat pe noi în barca lui, care avea în spate un motor ce părea desprins fix dintr-un viitor postapocaliptic gen Mad Max, ne-a oprit și la standul unde nevasta lui vindea niște suveniruri foarte piperate. După ce am întrebat de câteva obiecte, care toate mi s-au părut exagerat de scumpe, m-am decis asupra unei figurine în formă de pisică (unul dintre cele mai mici suveniruri expuse :-)) și am cumpărat-o, de rușine (știți cum e, să nu zică oamenii că n-am vrut să iau nimic). Oricum, soția barcagiului nostru mi-a aruncat o privire tăioasă la final.

La finalul turului am mai văzut o treabă care nu mi-a plăcut. Luntrașul nostru ne ducea înapoi, când am trecut pe lângă o barcă în care un individ ținea în mâini un animăluț foarte mic și simpatic, acoperit cu o blăniță gri, care părea extrem de moale la atingere. Nu mi-am dat seama ce specie era. Omul le prezenta minunăția din pumni unor turiste dintr-o altă ambarcațiune și le cerea bani ca să le lase să îl mângâie. Când una dintre tipe a auzit prețul, a tras repede mâna înapoi, ca arsă, uluită (și puțin speriată aș adăuga :-)).

Nu am auzit prețul, dar îmi imaginez că era de ordinul (multor) sute sau chiar mii de bahți (100 bahți = 14 lei). În orice caz, din păcate în Thailanda se întâmplă ca animalele sălbatice să fie exploatate fără milă. Chiar în perioada în care eram noi acolo, la televizor era prezentat un mare scandal în care erau implicați niște călugări budiști care erau acuzați de trafic de tigri și alte animale sălbatice.

Una peste alta, nu pot spune că Damnoen Saduak mi s-a părut o piață plutitoare autentică, adică una unde vin localnici ca să își cumpere ce au nevoie. Pare mai degrabă un fel de „parc de distracții” pentru turiștii străini.

Piața este deschisă zilnic de la 7 am la 5 pm. Dacă vreți o piață care are să nu pară „creată” pentru turiști, am înțeles că Amphawa – cea pe care voiam să o vizitez inițial – este mult mai autentică.

3. Ayutthaya. Regatul Ayutthaya (1351-1767), considerat precursorul Thailandei moderne, a ocupat aproximativ centrul și sudul Thailandei de astăzi. În cea mai mare parte a acestui interval, capitala regatului a fost la Ayutthaya, oraș ale cărui ruine se află la circa 80 de kilometri distanță de Bangkok.

Fiind atât de aproape de capitală, Ayutthaya este foarte ușor de vizitat. Noi am avut două nopți de cazare în oraș, însă Parcul Istoric Ayutthaya poate fi vizitat într-o singură zi.

Puteți lua un tren dimineața și să vă întoarceți în capitală seară. Sunt foarte multe trenuri între cele două orașe, iar durata variază de la 30 de minute la o oră și 15 minute. În cazul nostru, îmi amintesc că am făcut cam o oră din Bangkok până în Ayutthaya.

Ruinele fostei capitale sunt conservate în Parcul Istoric Ayutthaya, inclus în 1991 în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Intrarea în complex este gratuită, însă se plătește pentru vizitarea templelor din situl arheologic (prețul pentru multe dintre temple este de 50 de bahți, adică 7 lei/intrarea).

Parcul arheologic are o mulțime de temple budiste cu stupe țuguiate, cele mai importante fiind Wat Mahathat (cu celebrul cap al lui Buddha prins în rădăcinile unui arbore Bodhi, o specie de smochin sub care se spune că Buddha a atins iluminarea), Wat Phra Si Sanphet, Wat Ratchaburana, Wat Phra Ram, Wat Chaiwattanaram sau Wat Maheyong.

4. Podul de pe râul Kwai. Chiar dacă nu sunteți pasionați de istoria celui de-al Doilea Război Mondial sau de istoria militară în general, Podul de pe râul Kwai merită să fie vizitat, mai ales dacă ați văzut filmul cu același nume din 1957 („The Bridge on the River Kwai”), care a luat 7 Premii Oscar. Mi-a plăcut foarte mult filmul, așa că atunci când am ajuns în Thailanda am vrut să văd și podul.

Acesta se află în satul Thip Narong, în apropiere de orașul Kanchanaburi, la circa 120 de kilometri distanță de Bangkok. Ca să ajungem aici, noi am luat o excursie de o zi din Bangkok și am vizitat mai multe obiective din zonă. Puteți ajunge la Podul de pe râul Kwai și cu trenul, dar pe internet am citit că o călătorie durează în jur de 3 ore pe sens.

Podul feroviar, care face parte din Calea ferată Burma, a fost construit în anii 1942-1943, în timpul ocupației japoneze a Thailandei, de prizonierii de război englezi și olandezi din lagărul de muncă forțată Tamarkan. Scopul căii ferate era de a trimite trupe și armament în Burma (actualul Myanmar), unde japonezii luptau împotriva britanicilor.

De fapt, au fost construite două poduri. Primul pod feroviar, din lemn (a cărui construcție este prezentată și în filmul de care vă spuneam), a fost terminat în februarie-martie 1943. Câteva luni mai târziu, în mai-iunie 1943, a fost finalizat unul mai modern, din oțel și beton, iar cel din lemn a fost transformat într-un pod pentru mașini și pietoni.

În anii următori, cele două poduri au fost bombardate în repetate rânduri, iar o parte din podul nou a fost distrusă. După război, în 1946, podul feroviar din oțel și beton a fost refăcut de autoritățile thailandeze, iar o bună parte din elementele de construcție originale au fost păstrate. În prezent, podul este funcțional, fiind traversat de trenuri în fiecare zi.

Aproape de pod se află și Cimitirul de Război din Kanchanaburi, un alt obiectiv turistic important din zonă, unde sunt îngropați prizonierii de război care au murit în timp ce construiau linia de cale ferată. Astăzi, podul este un momument care le amintește turiștilor de ororile războiului și ale lagărelor de muncă forțată precum Tamarkan, unde cei circa 2.000 de prizonieri britanici și olandezi trăiau în condiții îngrozitoare.

5. Cascadele Erawan, pe care le-am vizitat în același tur în care am ajuns și la pod, se află la circa 200 de kilometri de Bangkok. Sunt celebre pentru bazinele sale din travertin pline cu apă albastră-turcoaz, asemănătoare cu cele din Turcia, de la Pamukkale. Mi-a plăcut foarte mult Parcul Natural Erawan, așa că v-am povestit în detaliu despre cascade într-un articol anterior. Îl puteți citi aici.