Chiar dacă Dubai ne-a obișnuit cu superlativele și deține deja numeroase recorduri mondiale, se pare că emiratul nu vrea să se oprească din construit.
Orașul are deja cea mai înaltă clădire din lume, cel mai mare mall, cel mai mare inel de aur din lume, și continuă să anunțe proiecte tot mai fanteziste și mai îndrăznețe.
Și e de înțeles: deșertul e mare, iar în multe locuri această metropolă încă pare goală (cel mai bine se poate vedea acest lucru dacă vă urcați în Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume cu ai săi 828 de metri).
Acum, arhitecții au anunțat că un hotel din Dubai va găzdui și prima pădure tropicală dintr-un zgârie-nori din lume.
Planurile arată cu adevărat senzațional.
Pădurea tropicală va avea 7.000 de metri pătrați și va face parte din Hotelul Rosemont din Dubai (pe numele complet, Rosemont Hotel and Residences Dubai, una dintre proprietățile incluse sub umbrela brandului de lux Curio – A Collection by Hilton).
Complexul hotelier va fi compus din două turnuri care vor avea fiecare câte 53 de etaje. Pădurea tropicală din interior va avea trasee, piscină, cascade, plajă, râulețe, o cafenea tropicală, precum și o zonă mlăștinoasă inspirată din Jurassic Park.
Scopul este acela de a integra natura într-un hotel, au explicat arhitecții pentru CNN.
Apa va fi colectată din condens și reciclată pentru a crea un mediu umed asemănător celui dintr-o pădure tropicală. Va exista și ploaie, însă aceasta nu îi va uda pe turiști: datorită unui sistem de senzori, va ploua numai în locurile unde nu sunt oameni.
Și, dincolo de superba pădure tropicală, hotelul va avea și o piscină afară, la înălțime, cu podeaua din sticlă transparentă.
Dacă v-a plăcut acest articol și vreți să citiți și despre alte destinații din Asia, urmăriți Andreea în Asia și pe Facebook.
Iată cum a fost călătoria mea în Dubai:
https://andreeainasia.ro/orasul-vechi-din-tanarul-dubai-unde-metropola-cu-zgarie-nori-arata-ca-in-1001-de-nopti/