Khiva, „regina” orașelor din Uzbekistan. 3 zile în cetatea scufundată într-o bulă în care timpul a stat în loc
După cum v-am povestit și în articolul despre superlativele din Uzbekistan, Khiva este orașul care mi-a plăcut cel mai mult dintre toate cele vizitate în această țară în excursia din toamna trecută. Bătrâna cetate cu ziduri de lut pare încremenită în timp, iar când mă plimbam pe străduțele din piatră străjuite de fostele medrese (școli islamice), vechi caravanseraiuri, moschei ori mausolee, am avut de multe ori sentimentul că orașul a fost scufundat de o mână nevăzută într-o bulă în care timpul a stat în loc.
Probabil că, în urmă cu 200-300 de ani, Itchan Kala (orașul vechi din centrul Khivei) nu arăta foarte diferit de orașul pe care l-am străbătut eu.
Cele mai multe dintre clădirile construite din cărămizi maronii, înfrumusețate de cupole sau minarete îmbrăcate în plăci ceramice albastre și verzi, datează din secolele XVIII-XIX, din timpul Hanatului Khivei (1511–1920), un stat uzbec ce a luat naștere după destrămărea Imperiului Timurid, și care a reușit să-și păstreze independența timp de aproape 400 de ani, până când a fost transformat în protectorat rusesc pe final de secol XIX, iar ulterior înglobat în URSS (1924).
Khiva primește mai puțini turiști decât Samarkand (500.000 față de peste 2 milioane în 2023), unul dintre motive fiind că este mai greu accesibil decât marile centre urbane din sudul țării – Tașkent, Samarkand sau Bukhara.
Cine vrea să vină cu trenul în Khiva trebuie să ia un tren de noapte ce face 14-15 ore din Tașkent și 10-11 ore din Samarkand. Distanțele sunt lungi, iar trenul super-rapid Afrosiyob nu circulă pe această rută.
Totuși, există varianta unui zbor cu avionul, aeroportul din Urghenci aflându-se la doar 30 de kilometri de Khiva.
Din punctul meu de vedere, dacă vrei într-adevăr să simți Khiva (și chiar să intri în bula de care vorbeam mai devreme) trebuie să stai măcar 2 zile în oraș.
Eu am stat 3 nopți și am avut aproape 3 zile pline de vizitat. Pe care le-am folosit la maximum – îmi amintesc cum proprietara pensiunii la care stăteam, o femeie trupeșă la vreo 55-60 de ani, mi-a și zis la un moment dat că nu stau nicio clipă la un loc: „Vii, pleci, te-ntorci, iară pleci”.
Într-adevăr, cam așa făceam. Profitând de faptul că am avut cazare chiar în cetatea veche (ceea ce vă recomand și voua deoarece în acest fel nu va mai trebui să folosiți deloc transportul în comun sau taxiul), mă întorceam de mai multe ori pe zi acasă ca să îmi încarc telefonul, să merg la toaletă sau să mă odihnesc puțin. După care porneam iarăși prin citadelă. Ca un copil neastâmpărat, în acea minunăție de oraș chiar nu puteam să stau locului.
Intrarea în orașul vechi prin una din cele 4 porți ale vechii cetăți Itchan Kala este gratuită.
Dacă vreți doar să vă plimbați pe străduțe și să admirați minaretele și fațadele medreselor (școli islamice), fără să intrați în obiectivele turistice, nu trebuie să plătiți nimic.
Dacă vreți să vizitați și muzeele, atunci trebuie să plătiți un bilet care costă 200.000 de somi (75 de lei), și care este valabil timp de două zile.
Biletul include intrarea în 16 clădiri: 3 palate ale foștilor hani ai Khivei, muzee amenajate în fostele medrese, Moscheea Juma (singura moschee din interiorul citadelei) sau fosta închisoare.
Pentru cât de multe obiective sunt incluse în bilet, prețul este destul de mic.
Chiar dacă nu toate muzeele sunt interesante, iar unele au un aer destul de prăfuit, palatele foștilor hani merită toți banii.
De afară, din fața zidurilor cărămizii simple și neîmpodobite, cu greu ai putea bănui splendoarea camerelor din interior.
De la verandele acoperite de plăci ceramice smălțuite alb-albastre la decorațiile minuțioase ale dormitoarelor, saloanelor și sălilor de tron, e clar că artizanii de la curtea hanilor erau obsedați să nu lase niciun loc liber, fie că vorbim de pereți, plafoane, ferestre, balustrade, uși sau coloane sculptate în lemn.
Abundența formelor geometrice și vegetale este pur și simplu năucitoare.
Mai simplu decorată, Moscheea Juma din centrul orașului vechi este diferită de toate moscheile pe care le-am văzut în trecut. Nici nu ai crede că dincolo de ușă este un lăcaș de cult. Cu excepția minaretului, nimic nu sugerează că acolo este o moschee.
Clădirea este practic un fel de cutie dreptunghiulară acoperită de un tavan plat, fără domuri sau cupole. Interiorul însă este spectaculos: plafonul este susținut de 212 coloane sculptate în lemn și, deoarece în tavan există două deschizături prin care intră lumina, moscheea nu este foarte întunecată, chiar dacă unele unghere rămân mai în umbră, sporind atmosfera intimă. Moscheea Juma a fost construită inițial în secolul X, însă forma actuală datează din secolele XVII-XVIII.
Dincolo de palate și de Moscheea Juma, și unele muzee mi-au plăcut, cum ar fi Muzeul Științelor (unde am văzut vechi instrumente astronomice și chirurgicale) sau Muzeul Menoniților (dintre toate lucrurile pe care m-aș fi așteptat să le descopăr în Uzbekistan, să aflu că a existat o comunitate religioasă germană în pustietatea din jurul Khivei chiar era ultimul pe listă).
Am regăsit liniștea din Moscheea Juma și în Mausoleul Pakhlavan Mahmud, care domină panorama citadelei prin domul său verde (cea mai mare cupolă din orașul vechi). Intrarea în mausoleu nu este inclusă în biletul de care vă povesteam anterior, și costă 25.000 de somi (8,5 lei).
Mausoleul a fost ridicat inițial în secolul al XVII-lea în cinstea lui Pakhlavan Mahmud, un personaj foarte interesant care a trăit în secolul al XIV-lea, și care era meșteșugar, poet, filozof, mistic sufi considerat vindecător și totodată luptător de pahlevani – ce combinație, nu?
Pahlevani este un vechi sport iranian, un mix de atletism, gimnastică, exerciții de forță, lupte, arte marțiale și muzică, ce are și o puternică latură spiritual-filozofică. Folosit în trecut pentru antrenarea războinicilor și a soldaților, pahlevani este acum practicat ca sport în țări precum Iran, Azerbaidjan sau Afganistan.
Pakhlavan Mahmud a murit în 1322, iar legenda spune că a fost înmormântat chiar în atelierul său de pielărie din Khiva, care cu timpul s-a transformat într-un loc de pelerinaj. Ulterior, în locul magazinului a fost înălțat un mausoleu impunător.
În afară de mausoleu, există alte 3 atracții din citadelă care nu sunt incluse în biletul de 200.000 de somi și pentru care trebuie să plătiți separat. Mai exact, dacă vreți să urcați în minaretul Islam Khodja (cel mai înalt din Khiva) trebuie să plătiți 100.000 de somi (37 de lei). Tot atât costă și accesul în turnul citadelei (Kuhna Ark), iar dacă vreți să înconjurați Itchan Kala plimbându-vă pe zidurile cetății va trebui să plătiți 20.000 de somi (7 lei). Din punctul meu de vedere, toate cele 3 atracții merită banii (am să vă povestesc mai pe larg despre ele într-un articol viitor).
Dincolo de atracțiile contra cost, în Khiva puteți să vizitați o mulțime de clădiri-bijuterii fără să dați niciun ban. Sunt sute de case și construcții vechi – ca de exemplu medrese ori caravanseraiuri – care acum au fost transformate în restaurante superbe, hoteluri boutique, cafenele cochete, bazaruri sau mici magazine unde localnicii vând covoare, tradiționalele căciuli uzbece din lână, suzani (țesături) decorate cu rodii sau suveniruri.
La un moment dat un turist chiar vorbea cu o tânără care ținea un mic magazin de covoare și țesături și îi spunea „Tu ai aici propria ta medresă” (într-adevăr, micul butic era amenajat într-o fostă școală islamică).
De fiecare dată când am cerut voie să intru și să arunc o privire în hotelurile și restaurantele deschise în vechile medrese, oamenii au fost foarte prietenoși și mi-au permis și să fac fotografii.
M-am bucurat că toate aceste cafenele, unități de cazare sau localuri erau amenajate în clădiri vechi: mi se părea că în acest fel zidurile au rămas cumva în viață, poate chiar mai vii decât clădirile transformate în muzee (care sunt OK, însă cum vă spuneam și la început, unele au un aer destul de bătrânesc).
Singurul obiectiv din afara orașului vechi pe care l-am vizitat în Khiva a fost Palatul Nurullaboy.
Construit la începutul secolului XX de ultimii hani ai Khivei, cu doar câțiva ani înainte de disoluția hanatului și înglobarea regiunii în URSS, palatul a fost ridicat în afara zidurilor citadelei deoarece în cetate nu mai era loc pentru un complex atât de mare, cu multe corpuri, curți, alei și grădini interioare.
Deși construcția este una târzie, datând din anii 1904-1912, saraiul are o arhitectură tradițional-uzbecă, tipică pentru arta islamică.
Veți regăsi aici multe dintre elementele arhitecturale din Itchan Kala: coloanele din lemn exuberant decorate, verandele largi ale caselor, divanele confortabile așezate la umbră în curțile interioare, pereții acoperiți de stucaturi aurite sau plafoanele decorate cu stele și pictate în culorile cerului.
Prețul unui bilet este de 41 de lei.
Dacă vreți să mergeți în Uzbekistan v-ar putea fi de folos și:
Am mers singură în Uzbekistan și mi-a plăcut la nebunie. Dar cât de periculos a fost?
Superlativele. Cele 7 minuni ale Uzbekistanului – ce locuri și experiențe mi-au plăcut cel mai mult
În mijlocul pustietății. Cum am ajuns la cimitirul de nave de la fosta Mare Aral, după ce am înfruntat cel mai prost drum pe care am mers vreodată
