peșterile ellora aurangabad india obiective turistice

Cele mai frumoase 4 peșteri sculptate pe care le-am vizitat în India

de Andreea în Asia în 20 iunie 2024

Peșterile cu sculpturi din India sunt fabuloase. V-am mai spus câteva lucruri despre templul Kailash din Peșterile Ellora, însă acum vreau să vă povestesc în detaliu despre toate cele 4 complexe de peșteri pe care le-am vizitat în luna petrecută în India.

În total, în India există peste 1.500 de astfel de structuri sculptate în stâncă. De altfel, în nicio altă țară din lume arhitectura tăiată în piatră nu a atins un asemenea nivel, fie că vorbim de complexitate, frumusețe ori abundența stilurilor artistice. Simplu spus, arhitectura tăiată în piatră constă în crearea unei structuri prin sculptarea ei în rocă naturală. Roca ce nu face parte din structura avută în vedere este îndepărtată de meșteri până când rămâne doar piatra ce formează templul, încăperea, mănăstirea sau sculpturile imaginate de artiști.

Așadar, aceste grote sunt oarecum impropriu numite „peșteri”, deoarece nu sunt naturale, ci niște caverne sculptate de om.

Din această mulțime de situri arheologice am ales să vizitez 4: „vedetele” Ellora, Ajanta și Elephanta și mai puțin cunoscutele Peșteri Aurangabad.

1. Peșterile Ellora mi-au plăcut cel mai mult. Complexul se află la circa 32 de kilometri distanță de orașul Aurangabad, în care am avut cazare. Cu mașina, drumul durează în jur de o oră pe sens. Pe noi ne-a costat 1.800 de rupii, adică 100 de lei dus-întors (mai multe despre transportul de la Aurangabad la Ellora v-am spus aici). Situl Ellora face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO (din 1983), iar un bilet costă 600 de rupii pentru turiștii străini (circa 33 de lei).

Este foarte mare, se întinde pe mai bine de 2 kilometri și – după cum v-am povestit și aici – eu și prietena mea am petrecut 6 ore la Ellora ca să vedem toate peșterile. Bineînțeles, complexul se poate vizita și mai rapid, însă pe mine una m-a copleșit bogăția arhitecturală de aici și chiar și 6 ore mi s-au părut prea scurte. Din păcate, a trebuit să încheiem vizita deoarece mai era puțin și se întuneca.

În total, sunt peste 100 de grote la Ellora, toate scobite în versanții din bazalt ai Dealurilor Charanandri, însă doar 34 sunt deschise publicului: 12 budiste (peșterile 1-12), 17 hinduse (grotele 13-29) și 5 jainiste (peșterile 30-34). Distanțele sunt mari, iar potrivit unui panou informativ amplasat în sit, de la grota nr. 5 până la grota nr. 32 ai face pe jos în jur de 27 de minute. Estimarea este corectă.

Din fericire, există și mașinuțe turistice pe care vizitatorii le pot folosi pentru a nu parcurge pe jos întreaga distanță (de exemplu, noi am luat un astfel de microbuz la întoarcere, ca să nu mai traversăm încă o dată situl). Biletul pentru mașinuță nu este inclus în prețul pentru sit și se plătește separat, în momentul urcării (este în jur de 20-30 de rupii, adică 1,1-1,7 lei biletul).

Situl este atât de mare încât – de cum intrați – s-ar putea să vă simțiți striviți, atât de dimensiunile complexului, cât și de căldură și de aglomerație (mai ales în Templul Kailash). Așa că am să vă spun cum l-am vizitat noi.

De cum intrați în sit, prima „peșteră” care vă va ieși în cale este grota nr. 16, numită și Templul Kailash. Este „la pièce de résistance”, „cireașa de pe tort” sau cum vreți să-i spuneți. Dacă nu intenționați să petreceți prea mult timp la Ellora, vă recomand să începeți cu această peșteră deoarece ea nu trebuie ratată. Este uluitoare. Nouă ne-a luat aproximativ o oră ca să vizităm Templul Kailash și am simțit că l-am văzut relativ pe fugă. Aș mai fi stat.

Dacă vreți să petreceți toată ziua în acest sit, puteți începe cu peștera nr. 15, cum am făcut noi, ca să pătrundeți treptat în fabuloasa lume împietrită din Ellora, și să vizitați mai întâi grotele mai mici (în ordinea 15 → 1), iar apoi să vă întoarceți la Templul Kailash și să continuați cu peșterile 17 → 34. În orice caz, nu lăsați Templul Kailash ultimul, deoarece veți fi prea obosiți ca să vă mai bucurați de el!

Grotele au fost sculptate de-a lungul a mai bine de jumătate de mileniu, fiind sponsorizate de familiile regale care au stăpânit Podișul Deccan în perioada 600 – 1300 d.Hr. Se pare că unele dintre cele mai vechi sunt hinduse și datează de pe la anul 550, iar cele jainiste sunt cele mai târzii, fiind construite până în secolul XIII.

Deși Templul Kailash mi-a plăcut cel mai mult din tot ce am văzut în India, multe dintre celelalte peșteri de la Ellora – fie ele hinduse, budiste sau jainiste – m-au lăsat cu gura căscată. Cele hinduse debordează de forme. De la divinitățile cu figuri emaciate la trupurile pline și voluptoase ale zeițelor, grotele hinduse sunt adevărate povești în piatră ce pot fi pur și simplu citite pe măsură ce treci dintr-o încăpere în alta sau de la un panou la altul. În total, cred că sunt sute de mituri și legende gravate în rocă.

Încă un lucru important de menționat. Dacă nu știți prea multe despre mitologia hindusă, merită să luați un ghid care să vă explice ceea ce vedeți și care să vă arate esențialul. Vă veți bucura mult mai mult de întreaga experiență în acest fel. Doar aveți grijă să luați un ghid autorizat (unii au legitimații de la Archeological Survey of India) care vorbește bine engleză. Unele peșteri au și descrieri informative la intrare, pe mici panouri, dar sunt destul de scurte și pe alocuri plictisitoare.

Deși îmi plac mult mai mult scultpturile și peșterile hinduse, m-au impresionat și câteva dintre peșterile budiste, ca de exemplu cele care arată ca niște blocuri cu 3 etaje, doar că au fost construite cu mai bine de un mileniu în urmă!

Acestea sunt vechi mănăstiri budiste unde locuiau călugării, iar uneori erau găzduiți și pelerinii și credincioșii ce ajungeau aici. În unele încăperi, pereții și podeaua sunt atât de șlefuite încăt strălucesc. Precum mănăstirile din zilele noastre, și cele budiste de la Ellora aveau chilii minuscule și săli unde se mânca (echivalentul trapezei din prezent), cu mese lungi decupate în roca dură, la care încăpeau zeci de călugări.

Despre Templul Kailash, peștera numărul 16, v-am povestit în detaliu și aici. Termenul de „peșteră” este oarecum impropriu deoarece complexul nu este acoperit, nu este o grotă, ci un monolit care a fost sculptat într-un versant din bazalt, pornind de sus în jos.

Templul îi este dedicat lui Shiva (numele vine de la Muntele Kailash, unde hindușii cred că locuiește zeul), dar are mii de sculpturi cu mulți alți zei, zeițe, eroi, demoni și alte ființe mitologice din religia hindusă. În cea mai înaltă parte a sa, structura depășește 32 de metri înălțime.

La Templul Kailash am avut parte și de un moment amuzant cu unul dintre paznici. Văzând probabil că pozez într-o veselie tot ce prindeam, și că „m-a uitat Dumnezeu” în fața unei sculpturi din galeria ce înconjoară templul central, tânărul a venit la mine și m-a întrebat dacă știu cine e reprezentat în sculptura respectivă. „Da, e zeul Vishnu, care doarme pe șarpele Ananta, iar din buricul lui iese zeul Brahma, care dă naștere lumii”, am turuit eu, plesnind de mândrie că am știut. Omul s-a minunat și m-a testat cu încă vreo două sculpturi, iar când le-am știut și pe acelea a exclamat ceva de genul „Dar chiar știi multe despre cultura indiană”. I-am zis că „Da”, m-a interesat și am citit destul de multe despre subiect.

Ne-am despărțit apoi, dar ne-am reîntâlnit după vreo jumătate de oră, de această dată chiar într-una din încăperile întunecate din inima templului. Deoarece nu avea ferestre, lumina intra doar prin poarta principală, așa că abia puteam zări câteva din sculpturile de pe pereți. Dar, de cum m-a văzut, prietenul meu mi-a sărit în ajutor. Avea în mână o lampă pe care o ținea de o toartă, ca pe un felinar, și mi-a făcut semn să vin cu el.

M-a dus în fața unui perete și m-a întrebat dacă am fost la complexul de temple de la Khajuraho (care e celebru pentru sculpturile erotice). I-am răspuns că „Nu”, așa că el mi-a zis că și aici, la Ellora, sunt foarte multe astfel de scene erotice. Și a început omul să-mi arate, una după alta, o mulțime de medalioane cu basoreliefuri sculptate în care diverse personaje, femei și bărbați, făceau sex: în 2, în 3 sau chiar în mai mulți, și într-o varietate de poziții pe care numai țara care ne-a dat Kama Sutra putea să le imagineze. Dar paznicul povestea în continuare, trecând cu lampa de la un panoul la altul, neabătut și fără să clipească, de parcă mi-ar fi arătat saci cu cartofi.

Sunt sigură că mă înroșisem din cale-afară, dar era prea întuneric ca să bage seamă. Apoi mi-a arătat și câteva picturi în culori vii, pictate pe niște grinzi, pe care singură nu le-aș fi descoperit niciodată. Spre deosebire de Peșterile de la Ajanta, unde s-au păstrat o grămadă de picturi, la Ellora au supraviețuit mult mai puține. Una peste alta, băiatul de la securitate a fost extrem de simpatic și de mare ajutor. La final, am făcut și o poză cu el.

Mi-ar fi plăcut să văd Templul Kailash și de sus, din buza versantului, dar nu am mai avut timp. Am plecat mai departe alături de prietena mea, bulversate de ceea ce văzusem, și punându-ne în pielea meșterilor și artiștilor de acum 1.000 de ani: „Avem o piatră. Ce facem cu ea?” Ce a ieșit e copleșitor.

După Kailash, pe care l-am văzut cam pe la jumătatea vizitei noastre la Ellora, Maria chiar a zis că peșterile pe care le vom vedea de acum încolo o să ni se pară „meah”. Dar nu a fost deloc așa. Mai mult, chiar la finalul traseului ne-a așteptat o surpriză: ultimul templu pe care l-am vizitat era un Kailash în miniatură.

Doar că nu era un templu hindus, ci unul jainist, unde Shiva, Vishnu, Kali și restul zeilor hinduși erau înlocuiți de sfinții, învățătorii și liderii spirituali din religia jainistă. Deși era construit la scară mult mai mică, templul seamăna izbitor cu Kailash, fiind evidentă intenția arhitecților și sculptorilor din antichitate de a copia peștera numărul 16. Dincolo de templul din centru și de galeria cu sculpturi care înconjoară structura centrală, templul jainist are în curte chiar și un elefant în mărime naturală și un obelisc în partea opusă, exact ca la Templul Kailash.

2. Peșterile de la Ajanta se află în aceeași zonă, la aproximativ 100 de kilometri distanță de orașul Aurangabad, dar nu vă recomand să înghesuiți Ellora și Ajanta în aceeași zi, deși am auzit de turiști care au reușit. Drumul cu mașina Aurangabad-Ajanta durează cam două ore și jumătate pe sens (noi am plătit 3.000 de rupii pentru un drum dus-întors, adică în jur de 167 de lei).

Spre deosebire de Ellora, parcarea în care trebuie să oprească șoferul se află la distanță de intrarea propriu-zisă în situl arheologic, așa că din parcare până la peșteri veți lua un autobuz (decrepit), pentru aproximativ 20 de rupii (1,1 lei). Biletul de intrare la Ajanta costă tot 600 de rupii (33 de lei).

peșterile ajanta aurangabad india obiective turistice

Cele 30 de peșteri budiste de la Ajanta se întind pe aproximativ 800-900 de metri, așadar din acest punct de vedere situl arheologic este mai ușor de parcurs, distanța fiind mai mică decât la Ellora. Pe de altă parte însă, deși grotele sunt mai apropiate unele de altele, sunt foarte multe trepte de urcat. Probabil tocmai din acest motiv există și transport cu lectica în interiorul complexului.

Oricât de bizar ar părea acest mijloc de transport (care nu era deloc ieftin: costa 2.500 de rupii, adică 138 de lei), în care persoana este purtată practic ca într-un fotoliu de 4 angajați ai Archeological Survey of India, mi-am dat seama că e totuși util în unele cazuri, mai ales pentru oamenii în vârstă care altfel nu ar avea nicio șansă să parcurgă situl, mai ales sub arșita nemiloasă din Podișul Deccan.

Precum peșterile de la Ellora, și cele de la Ajanta sunt în Patrimoniul Mondial UNESCO (tot din 1983). Luate în ansamblu, sunt mai vechi decât cele de la Ellora, fiind construite începând cu secolul II î.Hr. și până prin secolele V-VII d.Hr. Toate sunt tăiate într-un versant din bazalt și granit ce formează un fel de potcoavă uriașă, un perete de stâncă înalt de peste 70 de metri ce a fost, în urmă cu zeci de milioane de ani, un strat gros de lavă aruncată de vulcanii din regiune.

Locuite de călugări și pelerini, dar și de negustori care își găseau sălaș în mănăstiri în timpul lungilor călătorii, Peșterile Ajanta au devenit celebre în întreaga lume deoarece aici se află cele mai bine conservate picturi din arta indiană antică. De altfel, din pictura de acum 1.500 de ani din subcontinentul indian s-au păstrat extrem de puține exemple, iar frescele de la Ajanta, ce încă împodobesc pereții, tavanele, porticurile și uneori chiar și sculpturile zeilor și sfinților budiști, ilustrează minunat cel mai înalt nivel la care a ajuns pictura indiană în antichitate.

În unele peșteri culorile s-au păstrat destul de bine și, deși se vede că s-au șters de-a lungul secolelor, în anumite imagini încă poți găsi o sclipire, un licăr de vitalitate în rozul vibrant al veșmintelor lui Buddha sau în albastrul lapislazuli al florilor pictate pe tavan.

Două lucruri m-au frapat la Ajanta. Primul a fost cât de mult seamănă aureolele pictate în jurul sfinților budiști cu halourile ce înconjoară capetele sfinților din bisericile ortodoxe. Dacă n-ar fi fost poziția lotusului în care erau reprezentați, mai că aș fi uitat unde sunt.

Al doilea au fost peșterile de tip chaitya (săli de rugăciune), care seamănă izbitor cu unele catedrale creștine: aceeași absidă în partea opusă intrării (doar că în loc de altar, aici e o stupă), șiruri de coloane pe stânga și pe dreapta și acoperișuri boltite, cu nervuri în formă de semicerc sculptate în tavan (în locul arcurilor romane sau gotice din Europa).

De altfel, din tot ce am văzut la Ajanta, cel mai mult mi-au plăcut aceste săli de rugăciune. Ultima peșteră care era deschisă pentru public, tot de tip chaitya, este uluitoare: pereții, capitelurile coloanelor și brâurile decorative sunt pline de scene din viața lui Buddha sculptate în piatră, de la predicile ținute în fața credincioșilor la momentul morții.

Important! În multe dintre peșteri puteți intra doar descălțați, deci va trebui să vă dați jos încălțămintea înainte de a le trece pragul. Puteți intra în șosete, dar nu în pantofi, sandale ori papuci. Încălțămintea se lasă în fața peșterii, la intrare, și o luați când ieșiți.

Paturi tăiate în piatră într-o chilie dintr-o mănăstire de la Ajanta

Întregul proces descălțat-încălțat a fost destul de enervant deoarece a trebuit să îl repet de vreo 5-6 ori, până când am zis „OK, gata, merg desculță și între peșteri” și mi-am luat adidașii în mână. Dacă mergeți desculți, ca mine, aveți grijă pe unde puneți piciorul deoarece sunt foarte multe pietricele pe jos. Cât despre curățenie, peșterile Ajanta mi s-au părut unul dintre cele mai curate situri arheologice pe care le-am vizitat în India, așa că din acest punct de vedere nu aveți de ce să vă faceți probleme.

3. Peșterile Elephanta sunt pe o insuliță aflată chiar în micul golf de-a lungul căruia a „crescut” Mumbai, cam la 10 kilometri distanță de oraș. Ca să ajungeți la peșteri trebuie să luați o barcă ce pleacă fix de la Gateway of India. Un bilet dus-întors costă 260 de rupii (14,5 lei), iar călătoria durează cam o oră pe sens. Deși micul feribot cu care am mers arăta foarte șubred (v-am povestit despre el și aici), călătoria a fost foarte plăcută, până la urmă.

peșterile elephanta mumbai india obiective turistice

La dus am fost însoțiți de zeci de pescăruși care s-au ținut după vas până când pasagerii au terminat toate snacks-urile și mâncarea pe care le-o aruncau de pe barcă. La plecare am și văzut un om care se plimba printre călători cu o tavă cu diferite punguțe colorate (cam cum trec la noi angajații CFR prin tren cu coșulețul plin de dulciuri). Am crezut că oamenii cumpără gustările pentru ei, dar apoi am văzut că mai toți le foloseau ca să hrănească pescărușii.

Precum Ellora și Ajanta, și Elephanta face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO (situl arheologic a fost înscris în 1987). Biletul de intrare costă tot 600 de rupii (33 de lei). Complexul este mult mai mic decât cele de lângă Aurangabad. Sunt 7 peșteri aici (5 hinduse și 2 budiste), însă doar prima peșteră hindusă are sculpturi. Aici se află, de fapt, unele dintre cele mai cunoscute sculpturi din arta indiană, ca de exemplu celebrul bust uriaș, de peste 5 metri, care îl reprezintă pe Shiva sub cele 3 aspecte ale sale: creator, păstrător (care menține și conservă creația) și distrugător.

Peșterile au fost sculptate în versantul din bazalt aproximativ între secolele V-VII d.Hr. Numele „Elephanta” are și el o istorie interesantă. Se pare că portughezii care au ajuns pe coasta de vest a subcontinentul indian în secolul al XVI-lea au numit insula „Elefante” (de unde și „Elephanta”) deoarece când au debarcat au găsit acolo o statuie uriașă a unui elefant. Statuia s-a păstrat până în zilele noastre, iar în prezent se află în curtea Jijamata Udyaan, o grădină din Mumbai.

Din păcate, multe dintre statuile din peștera principală de la Elephanta au fost vandalizate, iar acum au picioare lipsă, mâini ciuntite sau fețe zgâriate. Se pare că au fost distruse de colonialiștii europeni, dar și de invadatorii islamici. Trimurti însă, uriașa statuie a lui Shiva de care vă povesteam mai sus, este o frumoasă excepție. E incredibil cum au fost captate în piatră trăsăturile – atât de diferite – ale celor 3 chipuri: senzual și delicat, meditativ și rece, înspăimântător și feroce.

Precum Ellora și Ajanta, și situl Elephanta este curat, însă împrejurimile sunt foarte murdare. Chiar în zona unde te lasă trenulețul turistic (pe care poți să îl iei după ce cobori din barcă, însă doar pentru o porține de aproximativ 500 de metri) era o mică pădure de mangrove care era atât de plină de deșeuri și mizerii încât copacii păreau mai degrabă scufundați în gunoaie decât în apă.

4. Peșterile Aurangabad sunt 12 grote budiste gravate în colinele din bazalt aflate chiar la marginea orașului Aurangabad, datând din secolele VI-VII d.Hr. Deși sunt clar eclipsate de Peșterile Ellora și Ajanta din apropiere, motiv pentru care aici ajung mult mai puțini turiști, eu chiar vă recomand să le vedeți și pe acestea dacă aveți timp.

peșterile aurangabad india obiective turistice

Nu doar pentru sculpturile în sine, care sunt minunate, ci și pentru panorama superbă pe care o oferă situl arheologic asupra Podișului Deccan. Grotele se află sus pe versant (ca să ajungeți la ele trebuie să urcați o serie de trepte în piatră), așa că de la înălțimea lor puteți vedea până departe, inclusiv orașul, dar și formele de relief acoperite de o vegetație maronie și uscățivă, tipică pentru clima aridă de aici.

Avantajul este că la Peșterile Aurangabad nu veți avea de înfruntat mulțimile de la Ellora și Ajanta (deși, dată fiind dimensiunile acestora din urmă, nici ele nu mi s-au părut din cale-afară de aglomerate).

Cea mai mare parte dintre peșteri sunt grupate în partea de vest a sitului, însă vă încurajez să le vizitați și pe cele 3-4 din nord-estul extrem al complexului, în ciuda faptului că distanța dintre cele două grupuri este destul de mare (cam de 1 kilometru). Prețul unui bilet este de 100 de rupii (5,5 lei).