După ce m-am întors din India, una dintre întrebările pe care prietenii mi le-au pus cel mai des a fost „ce ți-a plăcut cel mai mult?” Eh, greu de răspuns.

Am stat 30 de zile și, dacă nu pun la socoteală cele 3 zile de relaxare din Goa și zborurile cu avionul dintr-un oraș în altul, în restul zilelor am vizitat non-stop temple, palate, monumente, forturi, situri arheologice, grădini publice și o mulțime de alte minunății pe care nu le poți vedea decât în India, ca de exemplu uluitoarele fântâni în trepte (stepwell), care par construite pentru giganți.

De curiozitate, când m-am întors acasă, am căutat câte situri UNESCO am vizitat: 15 în total. Deci puțin peste o treime, deoarece India are 42 de situri înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO: 34 culturale, 7 naturale și unul mixt.

Mi se pare incredibil că, deși am stat acolo o lună și am văzut o mulțime de lucruri, ar mai fi încă atât de multe locuri interesante de descoperit. Și vorbim doar de cele care au prins lista UNESCO. Dacă intrăm mai în profunzime, deja ne iau amețelile. Pe mine una cel puțin. În orice caz, mi-am promis să mă întorc în India la un moment dat.

Așadar, cum spuneam, e foarte greu să aleg doar câteva locuri din bogăția culturală a Indiei. Totuși, mi-am muncit mintea și am reușit să alcătuiesc o listă pe care, iată, o împărtășesc acum cu voi.

1. Templul Kailash de la Ellora

Nu vreau ca lista să fie neapărat un clasament. Dar, dacă ar fi să aleg un singur monument și să-l pun pe primul loc într-un top, atunci aș alege, fără doar și poate, templul Kailash (numit și Kailasha sau Kailashanatha) de la Ellora.

Nu este propriu-zis construit, ci tăiat în piatră. Este, practic, un monolit enorm scobit de meșteri într-un versant din bazalt. Are mii de statui și de figuri de zei, zeițe, animale și alte ființe mitologice sculptate ori gravate în rocă. Unele sunt de doar câțiva centimetri, fine și delicate (precum scenele din Mahabharata), în vreme ce altele sunt uriașe, precum elefanții în mărime naturală.

Și, cum spuneam, templul nu a fost asamblat din blocuri (precum piramidele, de exemplu), ci pur și simplu cioplit, tăiat într-o singură piatră. Este un megalit absolut uimitor construit în secolul VIII d.Hr., în timpul dinastiei hinduse Rashtrakuta.

Întregul sit arheologic de la Ellora este fantastic. Și mare. Ca să înțelegeți proporțiile, am stat 6 ore ca să vizităm toate cele 34 de peșteri hinduse, budiste și jainiste sculptate în stâncă, răspândite pe o distanță de peste 2 kilometri. Și tot am simțit că aș fi stat mai mult, că unele lucruri mi-au scăpat sau că nu am apucat să mă bucur pe deplin de ele. S-a întâmplat așa mai ales la Templul Kailash (Peștera nr. 16), unde deși am petrecut o oră, timpul mi s-a părut scurt pentru frumusețea complexă pe care o aveam în față.

De altfel, dintre toate locurile pe care le-am văzut în India, în două aș vrea să revin. Unul dintre ele este Ellora, și implicit Kailash Temple. Pe al doilea îl găsiți mai jos dacă veți continua să citiți :-).

Prețul biletului: 600 de rupii (circa 33 de lei) pentru întregul sit.

2. Al doilea loc pe care îl așez în top este Fortul Mehrangarh. India este plină de forturi, în special în jumătatea de nord a țării. Le-am vizitat pe multe dintre cele mai cunoscute, de la forturile roșii din New Delhi și Agra la surprinzătorul „fort albastru” din Gwalior și la somptuoasele fortificații ale maharajahilor din Rajasthan (Jaipur și Jodhpur). Vreo 7 în total.

M-au cucerit complet fațada ca din mozaic a fortului din Gwalior, neverosimila sală a oglinzilor din Amber Fort (Jaipur) sau elegantele palate din marmură albă din Agra Fort. Dar când vine vorba de fortul care mi-a plăcut cel mai mult, răspunsul nu poate fi decât Fortul Mehrangarh din Jodhpur.

Numele fortului construit de rajpuți, clanul de războinici din Rajasthan, vine din sanscrită și înseamnă „fortul soarelui”. Construcția a început în 1459, deși cea mai mare parte a structurii existente datează din secolul XVII.

Bogăția arhitecturală a Fortului Mehrangarh este copleșitoare. Maria, prietena alături de care am pus la cale aventura în India, a și zis la un moment dat, în timp ce vizitam și tot dădeam peste camere și curți interioare care de care mai exuberant împodobite, că fortul Mehrangarh efectiv „ne-a spulberat”. Nu aș putea găsi un cuvânt care să descrie mai bine senzația pe care am avut-o vizitând fortul din Jodhpur.

Îmi amintesc cum înaintam pe traseul de vizitare, prin încăperi aurite, cu vitralii care filtrau lumina în zeci de culori, pe sub arcade ondulate din marmură sau printre exponate exotice precum howdah (un fel de scaune-lectici purtate de elefanți), și mă întrebam „aici a fost apogeul?”, „se poate ceva mai frumos de-atât?” Și de fiecare dată da, se putea, dădeam un colț, traversam un coridor și mă trezeam în fața unei noi minunății.

Ce mi-a pus capac au fost curțile interioare ale palatelor din fort. Sunt alcătuite din zeci de jharokha, un fel de balcoane-ferestre care ies în afara fațadelor. Sunt închise de jali, niște ecrane perforate care asigurau ventilația și totodată le ascundeau pe femeile de rang înalt de ochii lumii.

Când le privești, par din lemn. Formele geometrice sau vegetale sunt atât de fin și de detaliat sculptate încât e greu să intuiești realitatea: că toată această dantelărie este sculptată din rocă dură, în special din gresie roșiatic-maronie.

Dincolo de decorațiile luxuriante, fortul este foarte bine organizat ca muzeu. Prețul unui bilet este de 600 de rupii (circa 33 de lei).

3. Al doilea loc deja vizitat din India pe care aș vrea să îl revăd într-o călătorie viitoare este Taj Mahalul. Însă din cu totul alt motiv decât Ellora. Aici timpul a fost mai mult decât suficient. Turiștii au voie să stea maximum 3 ore în complexul muzeal, pentru a evita aglomerarea (altfel riscă să fie amendați). Noi am stat puțin peste două ore, cu tot cu mica noastră sesiune foto.

Nu timpul a fost problema, ci lumina. Pur și simplu, nu am prins o zi cu soare, iar din ce am văzut pe internet diferența între o zi mohorâtă și una cu cer senin este enormă. În plus, din ce am mai citit, mausoleul își schimbă ușor nuanța dominantă în funcție de ora din zi și de tipul de lumină (răsărit, asfințit, amurg etc).

Uneori pare roz în lumina timidă a răsăritului, auriu sub soarele dulce al apusului, iar alteori, sub razele nemiloase din miezul zilei, marmura albă strălucește violent, de abia poți ține ochii deschiși. Noi l-am văzut într-o dimineață înnorată și rece, fără niciun pic de soare. Dar se putea și mai rău – putea să plouă sau să fie ceață și smog atât de dense încât să nu vezi la câțiva metri (am pățit-o în New Delhi, iar Agra e aproape de capitală și e, de asemenea, foarte poluată).

Construit între 1631 și 1653 din ordinul împăratului mogul Shan Jahan pentru a-i fi mormânt iubitei sale soții Mumtaz Mahal, mausoleul merită din plin locul pe lista celor noi 7 minuni ale lumii (alături de Colosseum, Petra, Marele Zid Chinezesc, Machu Picchu, Chichen Itza și Statuia lui Isus Cristos Mântuitorul).

Sfatul meu este să mergeți să îl vizitați dimineața, cât mai devreme posibil, ca să evitați puhoiul de turiști. Noi în jur de ora 9 dimineața deja terminaserăm. Taj-ul e deschis de la răsărit până la apus, cu excepția zilei de vineri, când întregul complex e închis. O altă recomandare e să vă cumpărați biletul online, de aici (este site-ul oficial al Archaeological Survey of India, iar cardurile străine sunt acceptate).

Deoarece am cumpărat biletele online, iar la 7 dimineața eram la intrare, nu am stat deloc la niciun fel de coadă la Taj: nici la casa de bilete, nici la intrarea în complex, nici la intrarea în mausoleu. De regulă, în toate aceste locuri sunt cozi infernale. Din ce am citit online, o așteptare de 2-3 ore ca să intri în Taj Mahal e ceva normal în vârf de sezon.

Dar cum spuneam, dacă vă organizați bine puteți să evitați cozile. Chiar și pe cea de la intrarea în mausoleul propriu-zis, unde spațiul foarte strâmt se aglomerează ușor.

Apropo de mausoleu (clădirea centrală cu domul în formă de ceapă, unde se află mormintele lui Mumtaz și al împăratului), fotografiatul în interiorul său este interzis. Cele două morminte sunt înconjurate de jur împrejur de un paravan înalt din marmură, extraordinar de detaliat sculptat, după modelul jali-urilor de care vă povesteam mai sus. E copleșitor și chiar merită să stați la o a treia coadă pentru a vedea interiorul, asta în cazul în care nu vă puteți trezi dis-de-dimineață.

Prețul unui bilet este de 1.250 de rupii (69 de lei) cu tot cu intrarea în mausoleu, și 1.050 de rupii (58 de lei) fără mausoleu.

În concluzie, nu pot să spun decât că Taj-ul mi-a plăcut extraordinar de mult. Și nu pot să nu mă întreb oare cum mi s-ar fi părut dacă l-aș fi văzut într-o altă lumină, eventual proiectat pe un cer azuriu? Poate l-aș fi trecut pe locul întâi în top, cine știe.

4. Templul Sasbahu a fost o surpriză totală pentru mine. Nici nu auzisem de el până când gazda noastră din Agra, Vikrant, ne-a recomandat să mergem neapărat să-l vedem dacă tot ajungem la Fortul Gwalior. Se află în incinta fortului, la vreo 700 de metri de fortificația principală.

Templul este mic, dar are o decorație uimitoare atât la exterior, cât mai ales în interior, unde toate suprafețele, de la coloane la pereți, și de la grinzi la tavan, sunt acoperite de sculpturi din piatră. Aproape că nu există niciun ungher care să nu fie împodobit cu figuri de zei, zeițe, dansatori, muzicieni, animale, flori sau motive geometrice. Pare că o mână nevăzută a desfășurat un milieu grandios peste ziduri.

Și tot acest uimitor templu croșetat în piatră a fost creat acum 1.000 de ani, cândva în secolul XI, în timpul dinastiei hinduse Kachchhapaghata.

Din păcate, multe dintre figuri au fețele zdrobite, o tristă consecință a invaziilor și a numeroaselor războaie dintre hinduși și musulmani ce au avut loc în zonă de-a lungul istoriei.

Prețul biletului: 250 de rupii pentru tot fortul (14 lei).

5. Chand Baori, fântâna în trepte (stepwell) din satul Abhaneri din Rajasthan, nu era nici ea în planul nostru inițial. Dar pentru că ne-a rămas o zi în plus în Jaipur, am decis să luăm o mașină cu șofer până acolo (distanța e de 93 de kilometri). Și bine am făcut deoarece fântâna a fost absolut minunată.

Cascada de trepte coboară până la adâncimea de 30 de metri, ceea ce face din Chand Baori una dintre cele mai adânci stepwell-uri din India. Construită cândva în perioada anilor 800-900, fântâna are aproximativ 3.500 de trepte. Perfecțiunea geometrică a întregului complex este amețitoare.

Astfel de structuri au fost construite în special în state aride precum Rajasthan și Gujarat, unde oamenii nu aveau apă la discreție. Așa că au clădit aceste rezervoare din piatră, unde se acumula apa din pânza freatică și din cea de ploaie.

În acest fel, localnicii aveau permanent o sursă de apă pe care să o folosească la nevoie. Iar față de un puț obișnuit, o fântână în trepte avea avantajul de a fi mai ușor de accesat și de întreținut.

În plus, la baza fântânii aerul era cu 5-6 grade mai rece decât la suprafață, așa că Chand Baori era folosită și ca loc de adunare în perioadele foarte călduroase.

Prețul biletului: 300 de rupii (16,5 lei).

6. Apusul din Goa. Nu este un monument, însă privind în urmă la ce mi-a plăcut cel mai mult în India, nu pot să nu includ cele 3 apusuri fantastice pe care le-am admirat de pe plaja Palolem din Goa.

Palolem Beach este o plajă liniștită din sudul statului Goa, foarte pitorească. Presărată cu bolovani mari, negri, la capetele din nord și din sud, mi-a amintit de pozele pe care le-am văzut cu Insulele Seychelles. Am să vă povestesc pe larg despre Palolem într-un alt articol.

Deocamdată, vă spun doar că apusurile pe care le-am admirat aici au fost printre cele mai frumoase pe care le-am văzut vreodată la Oceanul Indian.

Am stat 3 nopți în Goa și am văzut 3 asfințituri. Printr-un noroc chior, am prins apusul chiar și în prima seara, deși eram obosite de pe drum și ne-am târât până pe țărm. Am ajuns la scurt timp după ce soarele se scufundase în ocean, iar curând orizontul s-a colorat într-un roz violent.

A doua seară am mers în sudul extrem al plajei și am privit asfințitul de pe un bolovan uriaș, proptit în nisip la intrarea în apă. Ne-am uitat cum bila enormă din fața noastră a alunecat leneș în apă. Eram sigură că cerul nu ne va încânta cu nuanțe la fel de frumoase ca-n seara trecută. M-am înșelat. Și de această dată banda unde oceanul întâlnește cerul s-a aprins în portocaliu, fucsia, mov și violet, până când s-a stins într-un indigo adânc la amurg.

În a treia seară ne-am uitat la minunatul spectacol din nordul plajei. Am rămas, din nou, fără cuvinte. Pentru a treia zi consecutiv, soarele a părăsit bolta într-un incendiu celest, aruncând licăriri de aur peste valuri și nisipul de pe țărm.

7. Mumbai. Orașele Indiei sunt haotice, murdare și extrem de zgomotoase. Sunt complet diferite de metropolele cu care suntem obișnuiți aici, în Europa, și nu sunt deloc prietenoase cu pietonii. De exemplu, în New Delhi – unde ne-am încăpățânat să explorăm orașul destul de mult pe jos – am ocolit kilometri ca să ajungem la puținele treceri de pietoni care ne permiteau să traversăm șoselele intens circulate. Când dădeam peste străzi cu trotuare eram în culmea fericirii.

În Mumbai, însă, a fost diferit. Dar mă refer strict la zona centrală (Colaba). Am stat la Hotel Harbour View, aproape de Gateway of India și de celebrul hotel de lux Taj Mahal Palace, iar cum cele mai multe atracții erau în zonă, nu ne-am îndepărtat de centru, cu excepția zilei în care am mers pe Insula Elephanta.

Capitala financiară a Indiei are o groază de probleme, dar centrul este oarecum mai ferit de ele. De cum am ajuns aici, orașul mi s-a părut un mix incredibil de exotic și european. Un sentiment straniu m-a însoțit pe măsură ce mergeam de-a lungul bulevardelor largi din centrul orașului, iar în spatele palmierilor și cocotierilor supli, vopsiți în culorile Indiei, se înălțau clădiri în stil neogotic. Aceleași turnulețe încărcate de statui, arce frânte și rozete pe care le poți vedea la Veneția sau în Franța împodobeau aici clădirile toropite de căldura necruțătoare a soarelui tropical.

Iar „ciudățeniile” nu se încheie aici. Lângă un templu zoroastrian poți să vezi o clădire în stil Art Deco, construită de englezi în perioada colonială. De exemplu, cinematograful Regal, unde am mers să vedem un film de la Bollywood, se află într-o clădire Art Deco ridicată în 1933.

De fapt, Mumbai este extraordinar de cosmopolit și exact asta mi-a plăcut cel mai mult la el. Orașul este foarte divers, de la oamenii pe care îi vezi în localuri (indieni, sikh, asiatici, occidentali etc) la arhitectură, gastronomie, artă, cultură.

De pildă, în Cafe Mondegar și Cafe Leopold, două restaurante celebre din centru, găsești o mulțime de preparate, de la mâncare indiană sau chinezească la pizza. Chiar am încercat o pizza și, deși italienii ar fi cu siguranță indignați peste măsură că respectiva pâine cu brânză era denumită pizza, mie una mi s-a părut o experiență interesantă.

În ultimă instanță, această metropolă animată mi-a amintit cât de mult din frumusețea lumii în care trăim ține, pur și simplu, de diversitatea ei.

Te-ar putea interesa și: Cât de sigură este o călătorie în India pentru o femeie?