bali indonezia natură atracții turistice mâncare restaurant

Amintirile mele din Bali. La ce să vă așteptați și de ce insula nu este „un mare ghetou”, cu mâncare proastă și localnici puși pe fraierit turiști

de Andreea în Asia în 3 ianuarie 2026

Astă-vară s-a viralizat postarea unei turiste din România care a povestit cât de mult i-a displăcut vacanța în Bali, pe care a ajuns să o scurteze cu două săptămâni din cauza mizeriei, gălăgiei, aglomerației și plictiselii. Am vrut să scriu ceva imediat ce am citit textul ei, dar cum mereu a apărut altceva de făcut, nu am reușit să îmi fac timp decât acum, pe final/început de an (apropo, La mulți ani și multe călătorii!).

Judecând în ansamblu postarea fetei, nu pot să spun că tot ce a scris acolo este fals sau greșit. Până la urmă, este vorba fix de impresiile sale, de modul în care a perceput ea felia de Bali vizitată și de faptul că da, în ultimă instanță, poate chiar a avut ghinion și a dat numai peste „bucăți” urâte. Ce pot să spun clar cu mâna pe inimă, având în spate și experiența mea de vreo 2 săptămâni și jumătate în Bali în 2018, este că exagerează (mult) și greșește fundamental atunci când generalizează minusurile locurilor vizitate la nivelul întregii insule.

Bali – după cum spune chiar ea la un moment dat atunci când reproșează insulei că nu putea vedea marea decât „din anumite puncte extrem de rar” – este o insulă mare. Are aproape 5.600 de km² – cam cât județul Gorj. Deci da, poți să mergi mult și bine fără să vezi marea, însă există o mulțime de stațiuni și de plaje frumoase, atât pe coasta de sud, cu ieșire la Oceanul Indian, cât și pe coasta de nord, la Marea Bali.

bali indonezia natură atracții turistice — La orezăriile în terase de lângă Ubud am încercat o mulțime de tipuri de ceai și de cafea.

În vacanța mea am fost la 4 plaje, atât din nord, cât și din sud – v-am povestit pe larg despre ele aici, am pus și o mulțime de poze. Nu o să mă repet, așa că dacă vreți să citiți/vedeți mai multe, dați click pe link. Legat de plaje, nu spun decât că sunt foarte diverse. Veți găsi și plaje micuțe, de genul golfuleț, cu apă turcoaz și cristalină ca în Maldive (e adevărat însă că astfel de plaje sunt rare în Bali), cât și plaje largi, cu valuri mari și delfini. Unele plaje au nisip alburiu sau gălbui, altele negru, vulcanic.

Cum spuneam mai sus, nu veți găsi pe plajele din Bali senzația de insulă pustie, de colț de lume izolat (ca în Maldive, să zicem). În general, plajele sunt mai late, mai animate și nu au apa la fel de frumoasă ca în micuțele insule-bijuterii de la Oceanul Indian. Dar asta nu înseamnă că nu au farmecul lor. Surferii cu siguranță preferă Bali deoarece valurile pot fi impresionante.

Cât despre murdăria de pe plaje, am văzut clipurile filmate pe plaja respectivă și da, era mizerie în locul acela – nimic de zis. Nu știu exact unde era realizată filmarea, dar pe plajele pe care am fost eu – Green Bowl, Seminyak, Lovina și Kuta – nu am văzut așa ceva.

De altfel, când mă uit în urmă și mă gândesc la Bali, mizeria de care vorbea turista este chiar ultimul lucru care îmi vine în minte.

În primul rând îmi amintesc de cât de frumoasă era natura din Bali – de la orezăriile în terase de un verde uluitor (v-am povestit aici că mi s-a părut „cel mai frumos verde” pe care l-am văzut vreodată) la templele copleșite de flori roz (precum Pura Uluwatu).

Nici la temple, nici la cazări, nici în restaurantele în care am mâncat și nici măcar pe stradă nu erau gunoaie și mizerie. Adică nimic care să bată la ochi. Clar nu poate fi vorba de „jegul omniprezent, pe fiecare cm pătrat, pe toate străzile” de care vorbea autoarea postării. Sau că „Bali e un mare ghetou”. Nu că vreau să laud Bali degeaba, dar ca turist care a vizitat vreo 10 țări din Asia pot spune că gunoaiele de pe stradă sunt o problemă majoră în India (și nu peste tot, de exemplu în Goa era curat). Dar în niciun caz în Bali – aplicată aici, descrierea este o exagerare atât de mare încât trece în fake, părerea mea. Mie una mi s-a părut chiar curat în Bali, clar mult mai curat decât în Thailanda sau Cambodgia, de exemplu.

Dar da, dacă compari cu Europa, evident că Bali iese mai prost. În orice caz, dacă vreți să mergeți în Bali, nu vă lăsați descurajați de așa-zisa mizerie din Bali. Asta chiar ar trebui să fie ultima voastră grijă: insula este plină de locuri frumoase, de la temple înconjurate de curți cu gazon verde crud tuns impecabil și bazine din piatră cu nuferi la grădini atent îngrijite, cu minunații arbori banyan sau așa-numiții „palmieri ai călătorilor”, ce arată ca niște evantaie uriașe.

De altfel, frumusețea naturii din Bali este punctul forte al insulei. Peisajele și locurile sunt frumoase nu doar la temple sau la obiectivele turistice importante.

Eu am rămas uimită că până și micile grădini ale pensiunilor în care am stat erau aranjate și dichisite, cu orhidee roz sau albe, ferigi, havuzuri cu apă limpede, statui ale zeilor hinduși ascunse printre plante și alei pietruite care șerpuiau printre arbori.

Un alt lucru care mi-a plăcut foarte mult era că la tot pasul dădeam peste ofrande lăsate pentru zei. La colț de stradă, pe treptele caselor, la recepțiile hotelurilor – peste tot găseam aceste mici cutiuțe împletite din frunze în care balinezii pun flori, tămâie, mâncare, pachețele de orez sau dulciuri (m-a amuzat că într-una dintre ele am văzut chiar și o țigară; mi se pare corect, zeul de ce nu ar trage și el un fum-două :-)).

Micile ofrande se numesc Canang Sari, iar tăvițele sunt făcute manual din frunze de cocotier îndoite și legate cu așchii de bambus. Toate materialele sunt biodegradabile, pentru a se întoarce în natură odată ce tămâia a ars și ofranda a fost primită de zei (filozofia balineză Tri Hita Karana presupune armonia dintre oameni, natură și divinitate).

Dacă ar fi să numesc totuși ceva neplăcut la Bali, atunci ar fi insectele care ne tot intrau în cameră, mai ales la cazările tradiționale, unde își făceau loc pe sub streșinile din lemn. Din fericire, în astfel de camere aveam plase de țânțari care înconjurau patul, dar oricum era enervant să te trezești cu câte un ditamai bărzăunele zumzăind pe-acolo. La un moment dat a intrat în baie și o șopârlă și da, în Bali e puzderie de șopârlițe gecko, deci dacă aveți fobie de reptile, poate nu o idee bună să veniți aici.

Închei povestea despre așa-zisul „jeg omniprezent” din Bali spunând că eu am văzut multe gunoaie într-un singur loc, și anume în Jasri, pe coasta de sud-est a insulei. Însă motivul era că tocmai se terminase un festival, iar în urma procesiunii religioase pe stradă rămăseseră foarte multe decorațiuni și ambalaje.

Despre „Bali belly” nu am ce să vă spun decât că eu nu m-am stricat deloc la stomac în cele 2 săptămâni și jumătate. Și nici nu m-am abținut de la a consuma carne, așa cum am făcut în India. În Bali am mâncat fix ce am vrut, de la celebrele satay (carne la grătar) la pește și tot soiul de sosuri. Nu am avut nicio problemă. Am urmat regula pe care o respect aproape în orice țară pe care o vizitez, adică am mâncat doar la restaurante și localuri cu note și recenzii bune, nu de pe stradă.

Despre yoga retreats chiar nu știu să vă spun nimic deoarece nu e genul meu de vacanță. Deci, cum nu am fost la niciunul, nu știu dacă mâncarea pe care o servesc acolo chiar e un dezastru, așa cum zicea turista noastră.

Că leagănele atârnate deasupra orezăriilor în terase nu respectă nicio normă de siguranță (de nivel european, să zicem), asta îmi imaginez că e corect. Totuși, eu m-am dat într-un astfel de leagăn, deși de obicei sunt fricoasă și mă feresc să fac chestii de genul ăsta – riscante, să zicem. În Bali doza de adrenalină a meritat, experiența chiar a fost tare. Și nu am pățit nimic, chiar dacă am țipat ca din gură de șarpe când m-am văzut zburând pe deasupra dealurilor.

Cât despre faptul că în Bali e plictiseală și că „efectiv nu ai unde” să mergi, well, de regulă mă feresc de cuvinte care să ofenseze, dar sincer asta e cea mai mare tâmpenie pe care am citit-o despre Bali. Nu înțeleg cum de autoarea spune că nu a făcut 1.000 de pași în două săptămâni, dar insula are o mulțime de atracții, d-asta am și vrut să stăm cel puțin două săptămâni, timp în care am avut vreo 5 cazări din câte țin eu minte, și în capitala Denpasar, și în Ubud, și la plajă, și în nordul insulei, și în sud.

Am vizitat vreo 10 temple fabuloase (v-am povestit aici, nu mai repet), ne-am relaxat la plajă și în beach bar-uri, am fost la vreo 4 cascade absolut superbe din junglă, nu mai zic de Pădurea Maimuțelor din Ubud, de orezării, de parcuri, de grădinile publice, de show-uri etc.

Iar că balinezii ar fi puși pe fraierit turiști, asta iarăși este o exagerare urâtă. Cu siguranță că sunt și șmecherași care vor să profite de naivitatea vizitatorilor, dar asta se întâmplă în aproape orice țară te-ai duce. Sigur se vor găsi unii care să încerce să te păcălească, să te taxeze în plus sau să te stoarcă de bani. Însă dacă ești puțin vigilent nu ai de ce să-ți faci griji.

În Bali eu am avut parte de experiențe excelente cu localnicii, și chiar am dat peste un taximetrist extraordinar de onest și de corect, care m-a impresionat atât de mult încât am și scris un articol despre el. Efectiv omul nu voia să ia bacșișurile pe care i le dădeam, iar la final – pentru că am folosit foarte mult serviciile lui, practic ne-a plimbat prin toată insula – ne-a dat și cadouri înainte de a ne despărți la aeroport: un sarong (un fel de fustă lungă) și dulciuri.

În concluzie, nu vă mai spun decât că, dacă vreți să mergeți în Bali, mergeți fără grijă și nu vă lăsați descurajați sau influențați de prejudecățile altora. Nici de ale mele, pentru că le am și eu cu siguranță și uneori ori tind să văd lucrurile mai roz decât sunt în realitate atunci când merg în vacanțe. Călătorii minunate vă doresc în noul an!