După cum v-am povestit și în articolul despre „cele 7 superlative din India”, Mumbai este orașul care mi-a plăcut cel mai mult dintre toate cele 10 în care am călătorit. Nu neapărat pentru monumentele în sine pe care le-am descoperit aici (în alte locuri am văzut, de exemplu, temple mai frumoase), cât pentru momentele și experiențele trăite în Mumbai, pentru un anumit feeling pe care l-am simțit de multe în ori în cele 4 zile petrecute în metropola indiană: un sentiment de bucurie și împlinire care aproape se confunda cu cel de liniște interioară.

Da, sunt de acord, cuvintele „metropolă indiană” și „liniște”, fie ea interioară sau exterioară, nu prea au ce căuta în aceeași propoziție, doar dacă vrei să faci o ironie mușcătoare, dar am să încerc să vă explic în continuare.

Eu și prietena mea am ajuns în Mumbai cam pe la mijlocul călătoriei noastre de o lună prin India, după ce vizitaserăm alte 4 orașe care ni s-au părut de-a dreptul haotice, la modul că pe multe străzi nici nu găseam trotuare pe care să mergem sau treceri de pietoni. Dar în Mumbai am putut, cumva, să răsuflăm.

Ne-am plimbat pe jos pe bulevardele largi, străjuite de clădiri construite în stil neogotic în perioada colonială și nu a fost nevoie să ocolim kilometri întregi pentru a găsi o trecere de pietoni ca să traversăm o arteră intens circulată.

Impresia mea a fost că nici nu era la fel de multă mizerie ca în New Delhi, Jaipur sau Agra, dar evident asta este doar părerea mea, bazată pe o experiență limitată. În plus, în afară de excursia pe care am făcut-o pe Insula Elephanta, am stat doar în Peninsula Colaba (practic în centrul Mumbaiului), deci nu am apucat să văd zone mai mărginașe sau faimoasele slums, nici măcar în trecere.

Dintre toate orașele vizitate în India, Mumbai mi s-a părut cel mai european, ceea ce nu e deloc de mirare dacă ne gândim că Bombay (vechinul nume al orașului) este unul dintre primele centre administrative ale coloniștilor britanici pe subcontinentul indian.

Influența englezilor (prezenți aici încă de la sfârșitul secolului al XVII-lea) a fost uriașă, iar astăzi țesătura urbană din centru este un mix incredibil de neogotic, Art Deco și alte stiluri arhitecturale occidentale.

De altfel, din 2018, ansamblul de clădiri construite în stil gotic victorian și Art Deco au fost înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. În total, circa 100 de clădiri au primit această distincție, printre cele mai cunoscute numărându-se complexul Universității din Mumbai, Înalta Curte din Bombay sau Cinematograful Regal.

Când mă gândesc la plimbările pe care le-am făcut în inima neogotică a metropolei, îmi vine mereu în minte senzația ciudată pe care o încercam de fiecare dată când creierul meu încerca să împace ogivele și rozetele arhitecturii medievale europene cu cocotierii ce se înălțau maiestuoși de-a lungul zidurilor: simplu spus, combinația de gotic și climă tropicală mi se părea ireală.

Foarte multe dintre clădirile incluse în UNESCO se află de-o parte și de alta a Maidanului Oval, un teren de recreere de mari dimensiuni din centrul orașului, unde am văzut foarte mulți tineri care jucau – ce altceva decât – crichet, cel mai popular sport printre indieni.

Puțin mai la nord de maidan se află o altă clădire celebră a metropolei, pe care nu trebuie să o ratați dacă faceți un tur pietonal al Peninsulei Colaba.

Numită oficial Chhatrapati Shivaji Maharaj Terminus, clădirea monumentală (care este atât de mare încât nu mi-a încăput întreagă în poză oricât am încercat eu să o fotografiez cu unghi larg) este de fapt gara centrală din Mumbai.

Gara – care a purtat inițial numele reginei Victoria – este construită la final de secol XIX într-un stil numit indo-sarazin, practic o combinație de arhitectură gotică și mogulă (aceasta din urmă fiind la rândul său o combinație de arhitectură indiană și islamică :-)). Puteți înțelege așadar de ce gara din Mumbai este a real sight.

Cum vă ziceam, ne-am plimbat mult pe jos prin Mumbai, iar într-una din seri am mers și la film la Cinematograful Regal.

Deschis în 1933 și construit în stil Art Deco, acesta a fost primul cinematograf din India dotat cu aer condiționat. Ceea ce mi se pare teribil de amuzant deoarece noi, cât am stat 2 ore înăuntru, efectiv am înghețat de la aerul rece care, ce să zic, duduia mai rău decât economia românească din visele de acum 20 de ani ale lui Tăriceanu.

Mersul la cinematograf în India este o experiență în sine. Așa cum se întâmplă și la intrarea în metrou, hoteluri sau mall-uri, și aici a trebuit să trecem printr-un detector de metale. În plus, în fața cinematografului era parcată o dubă a poliției, iar lângă ea erau așezați, pe scaune de plastic, 2 agenți (deși, pentru un motiv greu de înțeles, cei 2 stăteau cu spatele la clădire și cu fața la dubă, așa că nu puteau urmări cine intră și iese din cinematograf). Iar înainte de film nu s-au difuzat reclame, ci imnul național al Indiei, pe care l-am ascultat în picioare, alături de ceilalți spectatori.

O altă atracție majoră din Mumbai este muzeul Chhatrapati Shivaji Maharaj Vastu Sangrahalaya. Da, știu, are un nume lung cât o zi de post, și care nu îți spune absolut nimic despre ce ai putea găsi înăutru.

Dar credeți-mă, chiar merită o vizită. Este cel mai important muzeu de artă, istorie și arheologie din Mumbai, unde veți descoperi statui spectaculoase din piatră ale zeilor hinduși cu câte 2-3 perechi de mâini, picturi și chiar figurine ce aparțin Civilizației Indusului, o societate fascinantă ce a înflorit acum 4.500 de ani, în Epoca Bronzului.

Peșterile de la Elephanta, incluse de asemenea în UNESCO, trebuie și ele musai vizitate dacă ajungeți în Mumbai. Sculptate într-un versant din bazalt în urmă cu circa 1.500 de ani, grotele se află pe o insulă situată în Golful Mumbai, la vreo 10 kilometri de coasta estică a metropolei.

Statuile gravate în piatră – de la cele ale zeilor cu trăsături crunte ce inspiră spaimă la cele ale zeițelor grațioase – sunt unele dintre cele mai minunate exemple ale sculpturii hinduse de pe întregul subcontinent indian.

Așadar, merită din plin să faceți călătoria cu un soi de mini-feribot din portul turistic până pe insulă, chiar dacă ambarcațiunea prăpădită din lemn cu care ne-am deplasat noi nu îmi inspira deloc încredere.

Dar, în ultimă instanță, călătoria de circa o oră pe sens a decurs mai mult decât decent. Biletul dus-întors cu mini-feribotul costă 260 de rupii (14,5 lei), iar biletul de intrare la peșteri este 600 de rupii (33 de lei).

Dacă vreți să aflați mai multe despre Peșterile de la Elephanta puteți citi acest articol.

La plecare, când să luăm feribotul de întoarcere, am trăit și un sentiment straniu când eu și prietena mea am realizat – încă o dată, dacă mai era nevoie – cât de poluate sunt orașele Indiei. Ne aflam pe țărmul insulei, iar la un moment dat Maria, privind în zare, mi-a zis „Ia uite cum NU se vede Mumbaiul!” M-am uitat și eu abia-abia am reușit să zăresc conturul fantomatic al unor zgârie-nori. Skyline-ul Mumbaiului era atât de obturat de smog încât trebuia să îți forțezi serios ochii ca să detectezi ceva în acel gri generalizat.

În mod normal, de la o distanță atât de mică, blocurile și clădirile ar fi trebuit să se vadă mult mai clar, însă într-o atmosferă atât de îmbâcsită precum cea a Mumbaiului…atât s-a putut. De curiozitate, am căutat pe internet cum se vede și skyline-ul New York-ului și pot să spun că metropola americană se vedea mai bine de la 60-70 de km distanță de coastă decât Mumbaiul de la 10 km.

Mai jos aveți și poza pe care am făcut-o de pe Insula Elephanta cu skyline-ul din Mumbai. Cea din stânga este neprelucrată – este exact ceea ce vedeam de pe insulă; cea din dreapta este aceeași poză, dar i-am sporit contrastul ca să se vadă mai bine zgârie-norii.

Închei cu o scurtă poveste despre mâncare. De fapt, despre ce am mâncat timp de o lună în India am să vă povestesc pe larg într-un alt articol, inclusiv despre prețuri. Acum vreau doar să vă spun că în Mumbai am găsit unele dintre cele mai faine localuri în care am fost în India. Și erau multe simpatice, nu doar 1-2 cum se întâmpla în alte orașe indiene unde găseam mai greu restaurante în care să avem încredere. În Mumbai însă chiar a trebuit să facem eforturi ca să bifăm toate localurile și cafenelele (multe dintre ele obiective turistice în sine) care ni se păreau interesante.

Cel mai bun restaurant – și unde am mâncat și cel mai delicios preparat din întreaga excursie (vă povestesc data viitoare, aveți răbdare) – a fost Shamiana, aflat în interiorul celebrului hotel de 5 stele The Taj Mahal Palace din Colaba, chiar vizavi de Gateway of India. Restaurantul e foarte dichisit, iar prețurile sunt destul de mari, cam la nivel de centru de București.

Prețuri mult mai mici, dar mâncare bună, am găsit la Cafe Mondegar. Localul este o atracție foarte populară, ce atrage mulți turiști, dar și localnici. În seara în care am fost acolo, la o masă de lângă noi erau indieni sikh, la alta europeni, ce mai, era un mix demn de un oraș cosmopolit precum Mumbai.

Cafe Mondegar are și o istorie foarte interesantă. Inițial, localul a fost o cafenea deschisă în anul 1932 în recepția Hotelului Apollo de către o familie de iranieni zoroastrieni stabiliți în India.

Familia Yazdegardi, care deține Cafe Mondegar și astăzi, face parte din comunitatea parsi, un grup religios și etnic din India și Pakistan ce sunt descendenții iranienilor zoroastrieni ce au fugit din Imperiul Persan după cucerirea arabă pentru a scăpa de persecuțiile religioase. De altfel, comunitatea parsi este în continuare influentă și prosperă în Mumbai.

Cafeneaua a pus în funcțiune un jukebox (primul din Mumbai), iar ulterior a fost transformată în restaurant. Prin anii ’90, la invitația proprietarului, caricaturistul Mario Miranda a acoperit pereții localului cu desene foarte simpatice ce surprind scene din Mumbai.

Alt loc ce mi-a plăcut extraordinar de mult a fost Banyan Tree Cafe, un fel de variantă indiană pentru „La Biblioteca” din Cișmigiu, doar că prin acoperiș nu crește un (stejar, fag, frasin?), ci un banyan, copacul național al Indiei. Pe numele oficial Ficus benghalensis (sau Ficus indica), această specie de smochin are o înfățișare frapantă datorită rădăcinilor aeriene care coboară din ramurile sale, și din care se dezvoltă apoi alte trunchiuri, îngroșând tot mai mult tulpina principală de-a lungul timpului.

Simpatică este și Cafe Churchill din zona Colaba (în ciuda faptului că am așteptat vreo 20 de minute pentru două cafele, deși eram singurii clienți din cafenea, iar toate celelalte 6-7 persoane de la mese erau oameni de-ai localului). Dar a fost o experiență interesantă. 🙂

Am să-mi închei povestea cu Cafe Leopold, un alt local din Colaba extrem de popular, și care mie mi-a rămas cel mai adânc în suflet. Am mers aici în prima seară petrecută în Mumbai și, de cum ne-am așezat la o masă în localul aglomerat, învăluit de zumzetul conversațiilor și al ventilatoarelor din tavan care încercau să mai alunge zăpușeala, am avut un sentiment ciudat, ca și cum locul îmi era extrem de familiar.

Nu era un sentiment de déjà vu, ci mi-a amintit pur și simplu de un vis pe care l-am avut cândva în adolescență. Cred că văzusem o emisiune, un film sau citisem ceva despre Asia care mi-a inspirat, într-o noapte, o scenă exotică, să zicem. Eram undeva pe un fel de verandă, la o masă cu scaune din nuiele împletite, iar deasupra se învârtea leneș un ventilator, într-o zi toridă. Nu-mi amintesc decât atmosfera înăbușitoare și sentimentul că mă aflam undeva departe, prin Orient, și în același timp mă simțeam foarte bine – relaxată, chiar împăcată.

În seara petrecută la Leopold mi-am amintit brusc de această imagine și am avut senzația că mă aflu fix în visul avut cu vreo 25 de ani înainte. Iar acum, când mă uit în urmă la acea zi, am exact același sentiment. Sentimentul că mi-am împlinit un vis.

Dacă vreți să mergeți în India, v-ar putea fi de folos și:

Pe urmele vechilor hipioți. 3 zile în Goa, cel mai curat loc întâlnit în India
2 zile în Jodhpur, „orașul albastru” al Indiei. Și cum am nimerit la o nuntă hindusă
După 25 de ani. Cum mi-am împlinit un vis din adolescență în Madurai, orașul cu mii de statui colorate din sudul Indiei
4 zile în Delhi, prin smog și mizerie. Am strâns din dinți și am descoperit o mulțime de locuri care mi-au rămas în inimă
Agra dincolo de Taj Mahal. 4 locuri pe care nu trebuie să le ratezi dacă ajungi în capitala mogulilor
Din tren în avion. Cum am străbătut India și cât au costat zborurile cu avionul și călătoriile cu trenul
4 escrocherii pe care le-am trăit pe propria piele în India. Plus un posibil scam la care să fiți atenți
Superlativele. TOP 7 locuri care mi-au plăcut cel mai mult în India
Cât de sigură este o călătorie în India pentru o femeie?
Cum să supraviețuiești în traficul din India. Aventurile mele în 10 orașe
Cea mai frumoasă cazare la care am stat în India. Haveli-ul de basm din inima „Orașului Roz”
Cele mai frumoase 4 peșteri sculptate pe care le-am vizitat în India
10 hoteluri în care am stat în India. Cât au costat și unde mi-a plăcut cel mai mult – sfaturi de călătorie
Sub soarele nemilos din sudul Indiei, pe plajele cu temple de la Golful Bengal. Mahabalipuram și Kanchipuram, orașele dravidiene din Tamil Nadu

• atracții turistice mumbai
• india
• obiective turistice india
• obiective turistice mumbai