TOP 9. Cele mai frumoase temple pe care le-am văzut în Bali
Înainte să ajung în Bali în 2018 nici prin gând nu-mi trecea că templele hinduse din insulă, numite pura, sunt atât de diverse. Aveam în cap imaginea unui turn-pagodă splendid ce se ridica de pe malul unui lac albastru și se proiecta pe fundalul unor munți înveliți de junglă. Era vorba de Pura Ulun Danu Bratan și era cam singurul templu balinez pe care îl văzusem în fotografii înainte să plec.
Mă fascina acel turn în trepte cu acoperișuri ce se îngustau spre vârf. Materialul din care erau construite îmi amintea de stuful folosit la acoperișurile caselor din Delta Dunării.
Însă după ce am petrecut aproape 3 săptămâni în Bali, mi-am dat seama că nu acesta a fost templul care mi-a plăcut cel mai mult. Deși este într-adevăr o splendoare, alte 3-4 temple mi s-au părut și mai frumoase.
Înainte de a începe să vă povestesc despre fiecare în parte, ar trebui să știți – pentru când le veți vizita – că turiștii, atât femeile, cât și bărbații, trebuie să fie îmbrăcați în sarong înainte de a intra într-un templu. Dacă nu aveți unul, vi se va da la intrare un sarong, iar personalul templului vă va ajuta să vi-l legați în jurul taliei. Sarongul este o bucată tubulară (ca un cilindru, dacă vreți) sau una dreptunghiulară de material textil care acoperă partea de jos a corpului (din talie până la glezne). De regulă, se leagă în talie cu un fel de eșarfă și are culori foarte vii – cel puțin asta am văzut eu în Bali. La unele temple, bărbaților li s-au pus pe cap și bentițe colorate.
Un alt lucru important este că în zona cea mai sacră a templelor au voie să intre doar credincioșii hinduși. Spre deosebire de templele hinduse tipice din India, cu săli închise și turnuri ridicate deasupra lor, templele hinduse balineze sunt complexe religioase în aer liber, împrejmuite de ziduri, alcătuite de regulă din mai multe curți conectate între ele de porți bogat decorate.
În arhitectura balineză sunt două tipuri de porți: poarta spartă (candi bentar), fără ușă, folosită la intrarea în templu, și poarta-turn (Kori agung sau Paduraksa), folosită între curțile interioare (și în special la intrarea în zona cea mai sacră a templului, „sfânta sfintelor”, unde turiștii nu au voie – putem face comparația cu altarul de la bisericile ortodoxe).
În curțile interioare sunt altare, turnuri (Meru) și pavilioane, toate uimitor decorate în piatră sau în lemn. Peste tot pe unde am fost era curățenie, iar natura parcă strălucea (multe temple au curți interioare cu pajiști, arbori, straturi de flori sau bazine cu nuferi).
- Un astfel de templu unde am fost copleșită de frumusețea naturii a fost Pura Uluwatu. Se pare că templul există din secolul al XI-lea.
Templul Uluwatu se află în sudul extrem al insulei Bali și e construit pe marginea unei stânci înalte de 70 de metri care se avântă în Oceanul Indian. Ca să ajungi la templu trebuie să urci o alee în trepte de-a lungul falezei, care îți oferă o priveliște magnifică asupra oceanului și a stâncilor învelite în verde. Impresia mea a fost că toată acea vegetație se ivește pur și simplu din piatră seacă, de parcă natura e atât de vie aici încât până și stânca dă naștere ierburilor.
Pe Wikipedia am citit că Uluwatu este un templu al mării (pura segara). Este dedicat zeității supreme Acintya, sub forma manifestării sale ca Rudra (o zeitate asociată cu vântul, furtuna și vânătoarea). Acintya înseamnă „cel de neimaginat”, „de neconceput”, „de neînțeles”. În hinduismul balinez se crede că toți zeii, zeițele și toată existența reprezintă o manifestare a lui Acintya.
După ce am vizitat templul, am coborât printre clădiri și locuințe suprapuse până la țărmul oceanului. Apa era verde-turcoaz și incredibil de limpede.
La Pura Uluwatu am avut parte și de o întâmplare foarte comică. Văzusem că prin templu sunt multe maimuțe, dar nu știam că macacii de aici sunt vestiți pentru că fură lucrurile turiștilor. Îmi amintesc că la un moment dat mă sprijineam de zidul de pe faleză, când brusc am simțit că mă împinge ceva, iar apoi vederea mea a devenit foarte neclară. Mi-a luat câteva secunde să înțeleg că nu mai aveam ochelarii pe nas. Îi furase o maimuță, care îi rodea acum liniștită pe balustradă. Habar nu aveam ce să fac, eram încremenită și deja îmi imaginam cum o să mă chinuiesc prin Bali în următoarele săptămâni, fără să văd mare lucru. Alți ochelari nu aveam.
Din fericire, m-a salvat un angajat al templului care i-a aruncat rapid maimuței niște bucăți de banană. Macacul a aruncat ochelarii, a luat mâncarea și a plecat. Mi-am luat repede ochelarii și am văzut urmele colților înfipți în ramele roșii. Șuruburile ochelarilor erau un pic slăbite, dar una peste alta am răsuflat ușurată când mi-am dat seama că ochelarii erau utilizabili.
Când am ajuns în țară am citit că maimuțele de la Uluwatu sunt celebre pentru furtișagurile lor. Macacii crabivori de acolo fură de toate, de la papuci la aparate foto, telefoane, ochelari de soare. Renunță la lucrurile furate dacă li se oferă fructe sau dulciuri. Bineînțeles, în acest mod sunt încurajate să fure și mai mult.
Interesant e că cercetătorii au realizat studii comportamentale asupra macacilor de aici și au colectat date care sugerează că ei au învățat să facă troc. Iar noile generații de maimuțe, precum și cele din exterior, învață acest comportament de la maimuțele locale.
Prin urmare, dacă ajungeți la Uluwatu, cel mai bine este să vă băgați toate lucrurile ce pot fi furate într-o geantă. Dacă faceți poze, țineți bine de aparat sau de telefon, iar dacă purtați ochelari poate vă gândiți să îi înlocuiți cu lentile de contact în timpul vizitei.
- Un alt templu care mi-a plăcut la nebunie a fost Pura Taman Ayun, situat aproape de „capitala culturală” a insulei, Ubud.
Pura Taman Ayun nu este un simplu templu. Este un adevărat complex unde, dincolo de construcțiile religioase, există și grădini cu arbori și flori, fântâni arteziene și canale pline cu apă care delimitează diverse zone ale templului.
Sub soarele puternic, întreaga lume vegetală a templului plesnea de sănătate. De la cocotieri grandioși, înalți de peste 10 metri, la modestul gazon care acoperea curțile interioare, toate plantele erau îngrijite atât de clima tropicală, cât și de mâna grijulie a omului.
Dacă la Pura Uluwatu cel mai mult mi-a plăcut panorama dramatică ce se deschidea asupra falezei bătute de valurile Oceanului Indian, la Pura Taman Ayun m-au lăsat fără cuvinte numeroasele turnulețe de diverse înalțimi, cu acoperișuri în trepte acoperite cu stuf (așa am crezut atunci; de fapt, nu este vorba de stuf). Când am vizitat Bali nu știam ce sunt, dar m-am documentat ulterior.
Un astfel de turn se numește turn Meru și este altarul principal dintr-un templu balinez. Are forma unei pagode (un templu-turn, cu mai multe niveluri) care se îngustează spre vârf (acoperișurile sunt din ce în ce mai mici).
Pagodele sunt numite turnuri Meru deoarece ele simbolizează Muntele Meru, locul care în mitologia hindusă e considerat centrul întregului Univers și sălașul zeilor.
Materialul din care sunt făcute acoperișurile seamănă cu stuful, însă nu este stuf, ci „ijuk” (scoarța de culoare închisă de la o specie de palmier).
Un turn Meru poate fi dedicat unui anumit zeu hindus, unui strămoș zeificat sau unei divinități locale. Balinezii cred că, în timpul unei ceremonii religioase, zeitatea respectivă își găsește sălaș temporar în pagoda respectivă.
Tot citind pe internet m-am lămurit și de ce unele turnuri Meru erau chiar și de două ori mai înalte decât altele.
Numărul de acoperișuri este mereu impar și reflectă statutul zeității: cu cât este mai mare, cu atât zeitatea este mai importantă. Cel mai mic Meru are 3 acoperișuri, iar cel mai înalt 11. De regulă, un turn cu 3 niveluri este dedicat unui strămoș zeificat.
La Pura Taman Ayun, pagodele cu 3 acoperișuri sunt dedicate regilor din trecut care au domnit în regiune și divinităților locale, iar pagoda cu 11 acoperișuri suprapuse este dedicată zeului suprem din hinduismul balinez (Acintya).
În imaginea de mai jos, în partea dreaptă, se vede un bale kulkul, un tip de pavilion prezent în numeroase temple balineze. În balineză, „bale kulkul” înseamnă „pavilionul tamburului”. În acest pavilion este pus un tambur „kulkul”, adică un instrument de percuție gol pe dinăuntru, făcut din lemn, cu o crăpătură într-o parte. Tamburul este lovit ritmic pentru a chema oamenii la ceremonia religioasă sau pentru a invoca zeii.
- Un templu care mi-a plăcut la fel de mult precum primele două de care v-am povestit – poate chiar mai mult – a fost Pura Dalem Ubud.
Se află în Ubud și, ca să intri în curțile interioare și să ajungi la poarta spintecată, trebuie să urci o scară străjuită de-o parte și de alta cu o puzderie de statui din piatră, care de care mai terifiante: lei cu guri înspăimântătoare, gardieni cu buzdugane, femei-demon cu ochi bulbucați, cranii, muritori striviți sub tălpile demonilor.
Nu am știut când l-am vizitat, dar și acest templu este plin de semnificații religioase. Este un pura dalem, adică un tip de templu asociat cu ritualuri ale morții, decorat cu sculpturi monstruoase.
Templele de acest fel sunt dedicate lui Shiva, zeul hindus al morții și al distrugerii, dar și zeiței Durga. În hinduism, Durga este adorată ca un aspect al zeiței-mamă (Devi) și este asociată cu puterea, protecția, dar și distrugerea și războaiele.
Unele dintre cele mai înfricoșătoare statui pe care le-am văzut în Pura Dalem Ubud au fost cele ale reginei-demon Rangda. Arăta ca o femeie bătrână, dezbrăcată, cu păr neîngrijit, cu sâni care îi atârnau peste burtă, gheare, colți și ochi bulbucați. Călca pe cranii și ținea în brațe copiii pe care îi devora.
De pe internet am aflat că balinezii cred că Rangda este incarnarea lui Calon Arang, o vrăjitoare din insula Java din secolul al X-lea, care stăpânea magia neagră, distrugea culturile țăranilor și aducea boli.
În mitologia balineză, ea este conducătoarea demonilor Leyak, ce au forma unor capete care zboară având încă atașate organe precum inima, plămânii, ficatul, intestinele etc. Despre Leyak se spune că zboară pentru a găsi nou-născuți sau femei însărcinate cărora să le sugă sângele. Balinezii cred că Leyak sunt, de fapt, oameni care practică magia neagră și care sunt canibali. Despre Leyak se mai crede că bântuie prin cimitire, se hrănesc cu cadavre și au puterea de a se transforma în animale, ca de exemplu în porci. Ziua ei apar ca oameni obișnuiți, dar noaptea capul și măruntaiele lor se detașează de restul corpului și zboară în căutare de hrană.
De obicei un pura dalem are un mare arbore banyan într-o curte interioară, care este folosit ca altar.
- Un alt templu din Ubud care nu trebuie ratat este Pura Taman Saraswati.
Numit și Palatul Acvatic din Ubud, templul este cunoscut în special pentru minunatul bazin cu lotuși amplasat în prima curte a complexului religios.
Construit mult mai târziu (1951-1952) decât alte temple faimoase de pe insulă, acest templu din Ubud este dedicat lui Saraswati, zeița hindusă a cunoașterii, muzicii, artelor și înțelepciunii.
Precum în toate templele din Bali, accesul în sanctum sanctorum („sfânta sfintelor”) este permis numai credincioșilor. Accesul în această curte se face prin 3 porți de un roșu-portocaliu, bogat decorate. Astfel de porți au deasupra ușii prin care se face accesul un turn construit în trepte ce se îngustează spre vârf.
De multe ori, pe astfel de porți-turnuri este sculptată – așa cum se întâmplă și în acest templu – figura grotescă a lui Bhoma. Scopul său este de a proteja templul de spiritele rele.
În mitologia balineză, Bhoma este fiul zeului Vishnu cu zeița Prithivi (zeița Pământ). Cei doi l-au conceput pe Bhoma când Vishnu era întrupat ca Varaha, avatarul său sub formă de mistreț. Din acest motiv Bhoma are colți uriași, ochi terifianți și o gură înspăimântătoare.
- Construit în 1663, Pura Ulun Danu Bratan este ridicat pe țărmul Lacului Bratan, aproape de munți. Altarul Meru principal, cu 11 niveluri, îi este dedicat lui Shiva și soției sale Parvati.
Pura Ulun Danu Bratan este un alt tip de templu. Este un pura tirta (templu al apelor). În afară de funcția religoasă, aceste temple au și funcția de a administra distribuția apei în cadrul sistemului de irigații din insulă, foarte necesar pentru culturile de orez. Preoții din aceste temple au autoritatea de a gestiona alocarea apei către parcelele de orez din satele din jurul templului.
- Un alt templu al apelor destul de cunoscut în Bali este Pura Tirta Empul. Aici sunt bazine care adună apa de izvor considerată sacră de credincioși (în balineză, „tirta empul” înseamnă „izvor sfânt”).
Când am vizitat noi templul, un bazin era plin de credincioși care săteau la rând pentru a se îmbăia și purifica în apa sacră. Mulți dintre ei aduceau ofrande (pachețele cu flori) pe care le lăsau la gurile izvoarelor.
Templul îi este dedicat lui Vishnu și a fost ridicat în 962 d.Hr. în timpul dinastiei Warmadewa (care a domnit în insula Bali în secolele X-XIV).
- Pura Tanah Lot este un alt pura segara (templu al mării) pe care l-am vizitat în Bali. „Tanah Lot” înseamnă „pământ în mare”: templul se numește așa deoarece este construit pe o stâncă uriașă pe țărmul oceanului.
Confrom Wikipedia, se crede că acest templu a fost construit în secolul al XVI-lea de călătorul hindus Dang Hyang Nirartha. Se spune că, în călătoriile sale, el a văzut această stâncă frumoasă și a hotărât să se odihnească aici. Apoi, el le-a spus pescarilor din zonă să construiască un altar pe stâncă deoarece simțea că locul este unul sacru, potrivit pentru venerarea zeilor balinezi ai mării.
În prezent, principala zeitate adorată aici este Dewa Baruna, zeul mării.
Credincioșii spun că la baza stâncii trăiesc șerpi veninoși care apără templul de spiritele rele și de intruși. Se mai crede că templul este protejat de un șarpe uriaș creat din eșarfa lui Nirartha.
- Goa Gajah, cunoscută și drept Peștera Elefantului, este un templu-grotă ce datează probabil din secolul al XI-lea. O legendă spune că a fost creat de unghia unui gigant. În grotă se află 3 lingam (simbolul organului sexual masculin, care îl reprezintă pe zeul Shiva).
Fațada grotei este împodobită cu figuri amenințătoare sculptate în piatră – și aici rolul lor este acela de a îndepărta spiritele rele. E posibil ca peștera să se numească a Elefantului deoarece inițial s-a crezut că figura principală de pe fațadă este un elefant.
La templu se află și un bazin pentru îmbăieri ritualice. Statuile femeilor care țin ulcioare din care curge apă reprezintă cele 7 râuri sfinte ale Indiei.
- Gunung Kawi este un templu și totodată complex funerar ce datează din secolul al XI-lea.
Aici se află 10 altare tăiate în piatră în nișe înalte de 7 metri. Se crede că aceste monumente funerare sunt dedicate regelul Anak Wungsu și reginelor sale favorite.
Complextul funerar este foarte mare, iar vizitatorii pot vedea aici și culturi de orez în terase.
Alte povești din Indonezia:
