siam niramit obiective turistice bangkok thailanda
Thailanda

Călătorie în Ținutul Fermecat al Siamului, cel mai spectaculos show pe care l-am văzut vreodată

de în 7 august 2022

Când plec într-o vacanță de obicei nu am timp să merg la teatru sau la spectacole de dans. Însă cum în Thailanda am stat o lună, iar în Bangkok vreo 5-6 zile, am ținut neapărat ca într-o seară să văd showul Siam Niramit.

Cuvântul „Siam” denumește „Regatul Thailandei”, iar „Niramit” înseamnă „creat prin magie, fermecat”. Pe siteul oficial, showul este denumit „Călătorie în Ținutul Fermecat al Siamului”.

A fost cel mai spectaculos și mai complex show pe care l-am văzut vreodată.

Timp de 80 de minute, showul prezintă istoria diferitelor regiuni din Thailanda (din nord până la câmpiile centrale și la mările sudului), dar și aspecte din tradițiile, festivalurile, meșteșugurile, arta și religia thailandezilor.

Dincolo de lumea reală, în fața spectatorilor prin viață „tablouri” ce ilustrează iadul, raiul, pădurile Himapaan (un ținut la granița dintre lumea terestră și ceruri, unde trăiesc creaturi mitice) și alte tărâmuri fantastice din literatura thailandeză.

Peste 100 de actori, ce poartă aproximativ 500 de costume pe parcursul spectacolului, apar pe scena lungă de 65 de metri și adâncă de 40.

Reprezentația este foarte amplă, nu doar prin numărul uriaș de artiști ce poartă costume senzaționale, ci și datorită efectelor speciale (lumini, confetti, proiectoare). Îmi amintesc și acum de dansatoarele cerești suspendate în aer în timpul actului 2, când în fața celor 2.000 de spectatori se forma imaginea splendidă a raiului.

La un moment dat, în partea din față a scenei a apărut un râu pe care au plutit bărci adevărate. Inițial am crezut că apa nu are mai mult de câțiva centimetri adâncime, dar apoi un actor s-a aruncat în micul pârâu și a fost acoperit complet de apă.

Fotografierea sau filmarea showului sunt interzise, așa că dacă vreți să vă faceți o idee despre Siam Niramit puteți arunca o privire pe siteul oficial.

Showul începe la ora 20.00, dar porțile se deschid de la 17.00, iar vizitatorii pot urmări (și fotografia) dansurile din curtea interioară, ce au loc înainte de spectacol.

siam niramit obiective turistice bangkok thailanda
siam niramit obiective turistice bangkok thailanda
siam niramit obiective turistice bangkok thailanda
siam niramit obiective turistice bangkok thailanda

Clădirea ce găzduiește Siam Niramit a fost terminată în anul 2005, după o investiție de 40 de milioane de dolari. Teatrul se află în apropierea stației de metrou MRT – Thailand Cultural Centre (adresa exactă este 19 Tiamruammit Road, Huaykwang, Bangkok 10320).

Biletele au prețuri variate, care pornesc de la 1.500 de bahți (41 de euro).

siam niramit obiective turistice bangkok thailanda
siam niramit obiective turistice bangkok thailanda
siam niramit obiective turistice bangkok thailanda
siam niramit obiective turistice bangkok thailanda
siam niramit obiective turistice bangkok thailanda
siam niramit obiective turistice bangkok thailanda

TAGS
RELATED POSTS
Andreea Dogar
București

Asia mi-a plăcut dintotdeauna și mi-am dorit să îi descopăr oamenii, peisajele, natura, tradițiile sau arhitectura. Pe blog povestesc toate experiențele și întâmplările pe care le-am trăit sau le voi trăi în călătoriile mele în Asia.

CĂUTARE

Descoperă mai multe la Andreea in Asia

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Abonează-te la Newsletter

Social
Andreea in Asia

Descoperă mai multe la Andreea in Asia

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura